Miniştrii de externe din UE urmează să se întrunească la Bruxelles

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană urmează să se întrunească luni, la Bruxelles, pentru a discuta modul în care milioane de tone de grâne blocate în silozurile din Ucraina ar putea ajunge la ţările care au nevoie de ele. Rusia continuă să blocheze porturile Ucrainei, dar învinuieşte sancţiunile occidentale impuse Moscovei, pentru crearea crizei globale alimentare. Preşedintele ucrainean a afirmat că se aşteaptă ca Rusia să îşi intensifice ofensiva în estul Ucrainei. În mesajul său nocturn, Zelenski a legat în mod explicit această intensificare, de încercările ţării sale de a se alătura UE, afirmând că orice creştere a ofensivei nu ar fi numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva altor ţări europene. Un politician separatist susţinut de Rusia a afirmat că militarii ucraineni prinşi vor fi judecaţi în tribunale pentru crime de război, după modelul proceselor de la Nürnberg ale naziştilor. Acest proces, care a durat mulţi ani, a adus dreptate victimelor invaziilor naziste. Soldaţii aflaţi în prezent în detenţie au fost capturaţi apărând Ucraina./aionita/sdm2

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 iunie