PSD consideră că soluția compensării a funcționat doar câteva săptămâni în alte țări

PSD consideră că soluția compensării a funcționat doar câteva săptămâni în alte țări, după care prețurile au revenit. De aceea, dacă prețurile vor crește din nou, PSD va reveni în coaliție cu propunerea unei preț maximal sau a limitării adaosului comercial.

Președintele Klaus Iohannis spune, însă, că aceste măsuri nu sunt posibile și nici reducerea accizelor la carburanți, iar guvernul a recurs la singura opțiune pe care să o poată susține în această perioadă.

Klaus Iohannis: În situația în care și la noi prețurile la pompa au crescut destul de mult, guvernul, pe bună dreptate, a analizat chestiunea și a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva, atât cât se poate. Nu este posibil să plafonezi prețul direct sau să subvenționezi o parte semnificativă, dar atât cât se poate și am discutat, ieri, cu premierul această chestiune, mi-a explicat cum vede mecanismul. Atât cât se poate, este corect să se facă. Până la urmă și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompa și cred că la cei care, de exemplu, pentru transport de mărfuri consumă cantități mari de carburant, se simte la sfârșitul lunii și la unii se simte chiar semnificativ.

Realizator: Din opoziţie, USR critică decizia privind compensarea de 0,5 lei pe litru la benzină stabilită de guvern, pe care o consideră o pseudo soluție care nu ajută pe nimeni. Deputata USR, Cristina Prună spune că prețul crește în continuare, iar reducerea stabilită, astăzi, se va pierde curând. Ea a amintit că USR pledează, în schimb, pentru reducerea TVA la combustibil de la 19 la 5%./mnecula/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iunie