Ziua Iei

Astăzi este Ziua Iei, bluza tradiţională românească, iar de anul acesta o sărbătorim şi prin lege. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat cu câteva zile în urmă actul normativ în acest sens. Acesta a fost şi publicat în Monitorul Oficial. Potrivit legii, cu prilejul Zilei Iei, pot fi organizate activităţi culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate prin mijloace de informare în masă materiale care vizează promovarea şi protejarea iei. De asemenea, unităţile de învăţământ, instituţiile culturale, centrele de comunicare, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a bluzei tradiţionale./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie)