Rusia a reluat atacurile cu rachete Iskander

Rusia a reluat atacurile cu rachete Iskander lansate de pe teritoriul Republicii Belarus și a folosit pentru prima dată din spațiul aerian al acestei ţări bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 – raportează, sâmbătă, Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Potrivit armatei ucrainene, în noaptea de 24 spre 25 iunie, trupele ruse au lansat un atac masiv cu rachete asupra teritoriului Ucrainei. În total, au fost peste 50 de atacuri aeriene, maritime și terestre. „Rachetele de croazieră Kalibr lansate de pe mare au vizat în principal ținte din vestul Ucrainei” – precizează armata ucraineană. Alte rachete au vizat nordul și sudul Ucrainei. „În direcția nord, din aeronave Tu-22M3, inamicul a lansat rachete Kh-22, precum și rachete Iskander și Tocika-U. În direcția sud, Forțele Armate Ruse au folosit rachete Onyx” – a transmis Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Ziarul Korrespondent aminteşte că, în noaptea de 24 spre 25 iunie, precum şi sâmbătă dimineaţă, Rusia a lansat peste 40 de rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Au fost vizate regiunile Jitomir, Cernihiv şi Mikolaiv./sdan/ilapadat

(KORRESPONDENT – 25 iunie)