Compania Navrom Delta suspendă cursele regulate subvenţionate de Ministerul Transporturilor între Tulcea şi localităţile din deltă

De mâine, niciun vas al companiei Navrom Delta, societatea privată care asigură cursele regulate între Tulcea și localitățile din Delta Dunării în baza unui contract cu Ministerul Transporturilor, nu va mai pleca din portul Tulcea.

Reprezentanții firmei spun că nu mai au bani de carburant sau de reparații, în condițiile în care ministerul are datorii față de companie. În cursul zilei de astăzi se vor efectua doar cursele care presupun întoarcerea navelor din deltă.

Directorul executiv al societății, Nicolae Chichi: Acest lucru noi l-am notificat de pe data de 16 iunie 2022 autorităţii contractante, adică Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, că ne aflăm în imposibilitatea tehnică de a continua să operăm pe navele noastre. În total avem de primit de la Ministerul Transporturilor 4,638 milioane lei. Noi ne-am epuizat absolut toate resursele financiare, vorbim de venituri proprii, vorbim de credite făcute de către noi pentru reparații, linia de credit pe care o aveam pregătită pentru reparaţii, aceasta s-a epuizat; şi împrumuturi de la acţionari.

Realizator: Ministerul Transporturilor neagă însă acuzațiile aduse de Navrom Delta și afirmă că sumele prevăzute în contract sunt achitate. Pe de altă parte, reprezentanții Asociației Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid dau asigurări că turiștii și localnicii nu vor rămâne izolați, doar că vor călători la prețuri mult mai mari. De exemplu, o cursă Tulcea-Sulina va costa 80 de lei de persoană față de mai puțin de 20 de lei cât este biletul subvenționat de Ministerul Transporturilor.

Președintele Asociației Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid, Ștefan Ivanov: Transportul privat funcționează de ani de zile și a transportat aproximativ 80% din fluxul de pasageri, inclusiv marfă, când vorbim de aprovizionarea deltei, sunt firme private care transportă materiale şi marfă în Delta Dunării. Adică nu era singurul transport. Prețul este dat în primul rând de cheltuieli. Vreau să vă spun că prețurile sunt afișate pe site, pe relația Tulcea-Sulina prețul de persoană este 80 de lei, iar plecările sunt din două în două ore./schelaru

RADIO ROMȂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iunie