Şase oferte pentru proiectarea şi execuţia unui tronson din autostrada Lugoj – Deva

Cel mai puternic constructor din România, o firmă din Grecia și alte patru companii din Turcia au depus oferte la licitația pentru proiectarea și execuția unui tronson din autostrada Lugoj – Deva. Secțiunea de 10 km, din care doi kilometri reprezintă tuneluri, este un tronson care ne lipsește pentru a circula pe autostrada completă de la Sibiu la Nădlac. Contractul are o valoare de 2,5 miliarde de lei, finanțare prin PNRR, iar durata este de 45 de luni, dintre care primele 11 pentru proiectare.
În lipsa autostrăzii, șoferii sunt deviați pe un drum național îngust, cu o singură bandă pe sens și foarte aglomerat./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iunie)