ANAF începe controale la persoane fizice, suspectate de evaziune fiscală

ANAF a anunțat că începe de astăzi controale la persoane fizice, suspectate de evaziune fiscală. Președintele instituției, Lucian Heiuș, declara recent că din 20 de milioane de CNP-uri verificate, în cazul la peste jumătate de milion s-au constatat discrepanțe mari între veniturile declarate și averile dobândite.

El a precizat că cea mai mare discrepanță găsită a fost de 4 milioane de euro, iar cea mai mică de 400.000 de euro. Președintele ANAF a amintit că, potrivit legii, dacă există o diferență de 10% între venitul estimat și cel declarat, dar nu mai puțin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanță în declarații și reprezintă un risc în acest domeniu. /lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iulie