de Răzvan Moceanu

Sâmbătă, 2 iulie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Pierre Cardin, excepţional creator de modă francez, designer vizionar şi pionier al pręt-a-porter-ului.

* * * * *

Pierre Cardin s-a născut la 2 iulie 1922, la San Biaggio di Callatla, lângă Veneţia.

La vârsta de doi ani a plecat împreună cu familia în Franţa, apoi a crescut la Saint Etienne, pentru ca în anul 1945, familia sa să se stabilească la Paris.

A urmat studii de arhitectură şi a început să colaboreze cu designeri precum Paquin şi Schiaparelli.

A colaborat cu Jean Cocteau şi Christian Berard, alături de care va proiecta măşti şi costume pentru filme, fiind de menţionat aici pelicula „The Beauty and the Beast” („La Belle et la Bęte”).

În februarie 1946, Pierre Cardin a început să lucreze pentru Christian Dior, care avea deja deschisă propria afacere.

În anul 1950, şi-a fondat propria casă de modă, situată în imobilul de la nr. 10 pe rue Richepanse.

În anul 1953, a prezentat prima sa colecţie dedicată doamnelor, iar rochia de tip ”bubble” a devenit un succes imens în întreaga lume.

Îşi va deschide primul boutique purtând numele „Eve”, pe rue du Faubourg Saint-Honoré – Paris.

În 1957 va inaugura cel de-al doilea magazin destinat de această dată bărbaţilor, numit „Adam”.

A început apoi să imagineze diferite modele de cravate colorate şi tricouri imprimate.

Va deveni primul designer care se va inspira din moda japoneză, în urma unei vizite de documentare în această ţară.

În septembrie 1958, Pierre Cardin a primit premiul „Young Designers” din Boston, SUA, iar în anul 1959, a prezentat prima colecţie pentru femei în magazinul ”Printemps” din Paris.

În anul 1960, produce prima colecţie dedicată bărbaţilor, numită „Cylinder” line, aceasta fiind prezentată de 250 de studenţi francezi.

În 1961, Pierre Cardin a început distribuţia liniilor masculine „ready to wear”, urmată în 1963 de linia feminină similară.

În 1962, a fost fondat premiul Pierre Cardin în Japonia, distincţie acordată de Şcoala de design Bunka Fukosa pentru cel mai bun designer al anului.

În anul 1966, a produs prima colecţie dedicată copiilor, aceasta fiind prezentată de tripleţi din Paris şi tot atunci a deschis un boutique pentru bărbaţi şi un studio la etajul şase al clădirii 59 pe rue du Faubourg Saint-Honoré.

În anul 1968, a deschis primul boutique pentru copii, tot pe rue du Faubourg Saint-Honoré, la numărul 8.

În anul 1970, a avut loc deschiderea „Espace Pierre Cardin” („Spaţiul Pierre Cardin”) la 3 avenue Gabriel, Paris, spaţiu care adăposteşte un teatru, un cinematograf şi o sală de expoziţii.

În 1973 a primit premiul „Bazilica Palladiana”, acordat anual unui veneţian de succes, iar în 1976 a fost distins cu Premiul „Commander of the Order of Merit”.

În 1977 primeşte distincţia Golden Thimble din partea French Haute-Couture pentru cea mai creativă colecţie de sezon, titlu pe care l-a mai câştigat de două ori – în 1979 şi 1982.

Tot în anul 1977, Cardin a cumpărat linia de magazine Maxim, pe care a transformat-o în linie proprie de desfacere a creaţiilor sale.

În 1978 i-a fost acordat certificatul „Prestige Tourism”, pentru contribuţia la dezvoltarea turismului francez.

Între anii 1978-1979, Cardin a fost în China unde a deschis magazine sub nume propriu, iar în octombrie 1980 a celebrat 30 de ani de activitate la Metropolitan Museum of Art din New York şi a deschis un nou birou pentru a se ocupa de afacerile din America.

În anul 1985 a primit Fashion Oscar din partea French Fashion Industry în Paris, iar în 1986, a semnat un contract cu Rusia şi a deschis un show-room de 10.000 mp pentru liniile sale „ready to wear”.

În anul 1991 devine Ambasador de Onoare al UNESCO, numele lui fiind legat de multe acţiuni caritabile.

În 1996, în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Jocurilor Olimpice desfăşurate în Atlanta (SUA), a prezentat colecţia ”Evolution”, inaugurând totodată şi noul său spaţiu de prezentare, „Blue Sky”, destinat grupelor de vârstă cuprinse între 16 şi 25 de ani.

În anul 2000 a lansat revista ”Parfum et Senteurs”, la 25 mai 2007, a primit din partea CFDA premiul pentru fashion în New York şi, în 18 noiembrie, a fost distins cu titlul Commander Order pentru merite culturale din partea Principelui de Monaco.

Pierre Cardin a avut şi alte pasiuni în afara modei, fiind producător al musicalului ”Dorian Grey”, inspirat după opera lui Oscar Wilde, premiera având loc în sala La Fenice din Veneţia, în august 2016. ”Dorian Grey” împleteşte muzica pop şi cea clasică, costumele folosite de interpreţi fiind create de Pierre Cardin. Rolul titular în premiera mondială a fost deţinut de Matteo Setti, cunoscut în Italia pentru interpretarea rolului Gringoire în comedia muzicală ”Notre-Dame de Paris”.

Pierre Cardin a devenit, în timp, un lider incontestabil în artă, afaceri şi diplomaţie publică, iar brand-ul pe care l-a creat şi dezvoltat a devenit un imperiu care produce la cele mai înalte standarde, haine, parfumuri, genţi de piele, încălţăminte, ceasuri, îmbrăcăminte pentru copii, pălării şi multe altele.

Creatorul de modă francez a murit la 29 decembrie 2020, la vârsta de 98 de ani, la spitalul american din Neuilly, la vest de Paris. Îşi găseşte odihna de veci în cimitirul Montmartre din Paris.

Afacerile sale au stârnit, de-a lungul anilor multe invidii, iar autorităţile diverselor state în care creatorul de modă a avut afaceri, au realizat nenumărate controale, nu de puţine ori, asupra brandului planând acuzaţii de fraudă.

Nu mai departe de ianuarie 2022, Comisia Europeană a deschis o anchetă ce vizează casa de modă Pierre Cardin şi Ahlers Group, un producător german de articole vestimentare, pe care le suspectează de practici anticoncurenţiale.

Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată într-un comunicat că ambele companii ar fi putut încălca reglementările europene în privinţa concurenţei prin restricţionarea capacităţii altor contractanţi sub licenţă de a vinde produsele casei Pierre Cardin peste graniţe şi către anumiţi clienţi.

CE analizează în special dacă brandul Pierre Cardin şi Ahlers Group au dezvoltat restricţii în privinţa acordurilor de licenţă pentru a preveni vânzările paralele şi importurile.