A fost publicat raportul privind activitatea unităţilor sanitare din România de către Institutul Naţional de Statistică

53 de mii de unităţi sanitare publice sau private au funcţionat anul trecut în oraşele din ţară, în timp ce la sate numărul a fost mult mai mic, de 12 mii, arată date ale Institututului Naţional de Statistică. Potrivit aceleaşi surse, cele mai multe dintre ele, peste 16 mii, au fost cabinete stomatologice independente, iar peste 10 mii aparţin unor medici de familie. Bilanţul întocmit de INS mai arată că din totalul medicilor, aproximativ o cincime au fost de familie, iar două treimi dintre ei şi-au desfăşurat activitatea în oraşe. Anul trecut, la sat, un medic de familie a avut în îngrijire de 10 ori mai mulţi locuitori decât un medic de la oraş, iar un stomatolog de 7 ori mai mulţi locuitori decât unul de la oraş./apostelnicu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iulie