Informații din trafic

Realizator: Cristian Bâcâin
Realizator: Circulaţia camioanelor este restricţionată şi luni pe Autostrada Soarelui, de la ora 12:00 până la ora 22:00, pe sensul dinspre Constanţa către Bucureşti. Dacă în anii trecuţi, în lunile iulie şi august, circulaţia camioanelor era interzisă pe A2 doar în zilele de vineri și duminică, de la începutul aceste luni a intrat în vigoare o modificare a ordinului ministrului transporturilor care extinde restricţia pentru camioane şi în prima zi a săptămânii, pe sensul Constanţa-Bucureşti.
Care sunt ultimele informaţii din trafic, aflăm de la subinspector Alexandru Andronache, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Alexandru Andronache: La această oră, pe Drumul Național 7 CC, la km 6+500, pe centura orașului Călimănești, un autotren a impactat un stâlp de electricitate. Ulterior, firele de înaltă tensiune au ajuns în apropierea suprafeței de rulare. Circulația este oprită în totalitate pe ambele sensuri, fiind deviată chiar prin localitate și se estimează reluarea normală a circulației în 60-90 de minute.
Pe principalele artere rutiere se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale, iar în ceea ce privește fluența traficului este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, dar și pe Drumul Național Centura București, în dreptul localităților Domnești, Bragadiru, Berceni și Glina.
Le recomandăm șoferilor mărirea distanței de siguranță între vehicule, semnalizarea înaintea schimbării benzii și respectarea limitelor de viteză instituite./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 iulie)