România are șansa să devină un actor important pe piața semiconductorilor

România are șansa să devină un actor important pe piața semiconductorilor, în contextul crizei globale care afectează acest sector. Guvernul a aprobat astăzi o finanțare de 500 de milioane de euro pentru cercetare și producție în domeniul microcipurilor, a anunțat ministrul economiei, Florin Spătaru, cu puțin timp în urmă, la finalul ședinței Executivului.

La conferința de presă a participat și ministrul Mediului, Tánczos Barna, cu date noi despre seceta pedologică ce afectează trei sferturi din țară. Andrei Șerban a urmărit declarațiile de la Palatul Victoria, este acum în direct cu detalii. Bună ziua, Andrei!

Reporter: Bună ziua! Mai exact, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care acordă 500 de milioane de euro institutelor de cercetare și universităților pentru a dezvolta studiul privind producția de procesoare cu consum redus de energie și de cipuri. Există o criză globală de elemente semiconductoare, provocată și de războiul din Ucraina, iar România dorește să dezvolte producția de cipuri.

La rândul său, ministrul Mediului și Apelor, Tánczos Barna, a precizat că puțin peste 70 de procente din țară sunt afectate de secetă. Ministrul a arătat că cele 40 de lacuri de acumulare, de importanță strategică au un grad de umplere de peste 68%, ceea ce înseamnă că pot să asigure rezerva strategică de apă. La Dunăre, nivelul de intrare a fluviului în țară se află în scădere de 3.000 de litri pe secundă, dar nu sunt probleme la buna funcționare a Centralei nucleare de la Cernavodă.

De asemenea, ministrul mediului a făcut un apel la populației să nu mai folosească apa potabilă din rețeaua locală pentru a uda culturile din curte și să se rezume doar să folosească această apă în mod rațional, doar pentru băut, doar în aceste săptămâni de secetă./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie