Chișinăul nu a primit un răspuns de la Gazprom la propunerea sa de îmbunătățire a termenilor contractului

Compania Moldovagaz așteaptă un răspuns din partea reprezentanților Gazprom la solicitarea sa privind îmbunătățirea termenilor actualului contract de livrare a gazelor ruseşti în Republica Moldova, a declarat viceprim-ministrul moldovean şi ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu.
”Președintele Consiliului de administrație al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, a purtat, pe la începutul lunii iulie 2022, discuții cu cei din conducerea Gazprom, inclusiv cu preşedintele concernului Aleksei Miller, despre unele aspecte care ar putea îmbunătăți termenii actualului contract, dar până în momentul de faţă nu am primit niciun răspuns (de la partea rusă – nota Interfax)”, a susţinut Spînu, joi, în Parlamentul de la Chişinău, prezentând un proiect de acord de împrumut pentru Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 300 de milioane de euro pentru crearea unor rezerve de gaze. El a menționat că Moldovagaz a apelat în repetate rânduri la Gazprom cu o solicitare de a furniza cantităţi suplimentare de gaze pentru a forma rezerve de gaze, dar nu a primit niciun răspuns. Potrivit actualului contract, semnat la sfârșitul lunii octombrie 2021, Republica Moldova, împreună cu Transnistria, primește de la Gazprom 3,2-3,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Necesităţile Republicii Moldovei, excluzând Transnistria, se ridică la 1,1 miliarde de metri cubi de gaze anual./vdraguta/asalar

(www.interfax.ru – 7 iulie)