Previziunile săptămânii 11 – 17 iulie 2022

Luni, 11 iulie

* Programul premierului Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria:

  • ora 9:00 – coordonarea reuniunii Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Participă ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu
  • ora 12:00 – participă la evenimentul de lansare a Programului oficial de Internship al Guvernului României – ediţia a IX-a, 2022 (11 iul. – 9 sep.). Participarea premierului la acest eveniment va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 12:30 – consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri

* Ambasada Republicii Cehe în București, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, organizează conferința de lansare a Președinției cehe a Consiliului UE, în cadrul căreia va fi prezentat programul Președinției pentru mandatul de 6 luni – ora 11:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Sala Nicolae Titulescu, Str. Vasile Lascăr nr. 31. La conferința de presă vor participa E.S. Halka Kaiserová, ambasadoarea Republicii Cehe, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, și Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România (intervenție video)

* Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, va inaugura, alături de ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, un nou corp la Grădiniţa nr. 196 – ora 12:00, în Str. Plt. Petre Ionescu nr. 76. Noul corp al clădirii va găzdui 427 de copii, respectiv: 127 de copii antepreşcolari, repartizaţi în nouă grupe de creşă, şi 300 de preşcolari (15 grupe)

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a Ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Alianța Nord-Atlantică (NATO), Julianne Smith – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 de milioane de lei

* Este programat al doilea tur al alegerilor pentru preşedinţia USR (11 – 15 iul.)

* Washington: Ambasada României la Washington organizează o serie de evenimente, parte a programului aniversar derulat de-a lungul întregului an, pentru a marca 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii (11 iulie 1997). Astăzi va fi lansat un site dedicat atât istoriei Parteneriatului Strategic, cât şi relaţiilor bilaterale începute încă din 1880, când România şi SUA au stabilit relaţii diplomatice

* Conferinţă de presă susţinută de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, privind dezvoltarea urbanistică a Bucureştiului – ora 11:00, la sediul Primăriei Municipiului

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Harghita; tema – prezentarea stadiului implementării Programului National de Cadastru şi Carte Funciară la nivelul judeţului şi al aplicării legilor fondului funciar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale – ora 10:00

* „ZF Bankers Summit 22”, eveniment organizat de Ziarul Financiar – ora 9:00, la Hotel Marriott (11 – 13 iul.)

* Institutul Naţional de statistică publică date privind:

  • mişcarea naturală a populaţiei în mai 2022
  • sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în mai 2022
  • comerţul internaţional cu bunuri al României (date estimate) în mai 2022

* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna; tema – creşterea impozitelor – ora 10:00

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează ceremonia de deschidere a Taberei de creaţie „Vara pe uliţă”, ajunsă la cea de-a 30-a ediţie – ora 10:00, la Scena „Dumitra” din incinta muzeului. Copiii înscrişi vor face cunoştinţă cu profesorii care, timp de 4 săptămâni, îi vor iniţia în tainele meşteşugurilor populare: olărit, ţesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecţionat păpuşi, măşti şi podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn şi pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dansuri populare, modelaj în lut, confecţionat jucării din lemn, împletituri sfoară, fotografie. Atelierele se adresează copiilor de la 4 la 18 ani

* Botoşani: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani organizează, în perioada 11 – 15 iulie, o tabără de pictură de icoane pe lemn, destinată copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 20 de ani. Tabăra se va desfăşura în parteneriat cu Cercul Militar Botoşani şi Biserica Militară din municipiul Botoşani

* Târgu Mureș: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, prin Departamentului de Drept și Administrație Publică, organizează lansarea volumului aniversar „IN HONOREM Lucian Teodor Chiriac – Dreptul – arta binelui și a dreptății”, publicat la Editura Universul Juridic – ora 11:00, în Aula Magna, Str. Nicolae Iorga nr. 1

* În cadrul celei de-a patra săptămâni a programului „Vacanța la MȚR” (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul „Joacă o poveste. Ba două: una a mea, alta a ta!”, cu Raluca Minoiu – ora 10:00 (11 – 12 iul.). Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Institutul Cervantes din Bucureşti organizează, la sediul său, un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme şi sangria – ora 20:00, în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenţie murală. În prezenţa artistului şi a directorului Institutului Cervantes din Bucureşti, Jorge Jimenez-Zumalacarregui, va avea loc vernisajul noului proiect artistic, dar şi al unei expoziţii care cuprinde 18 lucrări reunind schiţe iniţiale care au stat la baza celor mai cunoscute lucrări de street-art ale sale, însoţite de fotografiile operelor finale

* Portugalia: Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se desfășoară, în perioada 9 – 17 iulie, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe. Din program:

  • Noul scurtmetraj semnat de Radu Jude, „Potemkiniștii”, produs de microFILM și realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, a fost selectat în Competiția Internațională a Festivalului și va fi proiectat astăzi – ora 21:15, la Teatrul Municipal. Regizorul Radu Jude va fi prezent la ediția din acest an a Festivalului, la invitația organizatorilor și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona

* Iaşi: Începe turneul de tenis Concord Iaşi Open, ATP Challenger 100 (11 – 17 iul.)

*****

– Bruxelles: Reuniunea Eurogrup

– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din UE cu omologii lor ucraineni și moldoveni (11 – 12 iul.)

– Bosnia și Herțegovina: Secretarul general al CoE, Marija Pejčinović Burić, va efectua o vizită de lucru ocazie cu care va participa la cea de-a 27-a ceremonie de comemorare a victimelor genocidului de la Srebrenica (11 – 12 iul.)

– Srebrenica, Bosnia și Herțegovina: Comisarul pentru drepturile omului din cadrul CoE, Dunja Mijatović, va participa la cea de-a 27-a ceremonie de comemorare a victimelor genocidului de la Srebrenica

– Cehia: Ministrul german al economiei, Robert Habeck, vizitează Praga pe fondul eforturilor Europei pentru decuplarea de combustibilii fosili ai Rusiei

– Muntenegru: Damien Cottier și Nicos Tornaritis, coraportori APCE pentru dialogul post-monitorizare cu Muntenegru, vor efectua o vizită de informare în această țară (11 – 12 iul.)

– Bangkok: Ministrul thailandez de finanțe, Arkhom Termpittayapaisith, vorbește la un seminar cu tema „Property inside 2022”

– Suva, Fiji: Reuniunea Forumului Insulelor din Pacific (11 – 14 iul.)

– Paris: Deputații dezbat și votează moțiunea de cenzură depusă de Noua uniune populară ecologică și socială (Nupes)

– Japonia: Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, vizitează Tokyo pentru a se întâlni cu omologul său japonez, Yoshimasa Hayashi, pentru o întâlnire bilaterală

– Varșovia: Consultări interguvernamentale polono-britanice, cu participarea premierului britanic demisionar Boris Johnson și ministrului britanic de externe, Liz Truss

– Praga: Vizita președintelui israelian, Isaac Herzog

– Hong Kong: Începutul procesului activistei pro-democrație, Alexandra Wong Fung Yiu

– Greifswald, Germania: Închiderea temporară a gazoductului Nord Stream 1 pentru lucrări anuale de mentenanţă (11 – 21 iul.)

– Națiunile Unite: Expirarea autorizației ONU pentru ajutorul transfrontalier în Siria

– Luxemburg: Audieri în fața Curții de Justiție a UE în disputa dintre UEFA și promotorii competiției private propuse de Super League (11 – 12 iul.)

– Reykjavik, Islanda: Sunt marcați 50 de ani de la partida de șah dintre americanul Bobby Fischer și sovieticul Boris Spassky

– Are loc Campionatul European de fotbal feminin – EURO 2022 (6 – 31 iul.)

  • Austria – Irlanda de Nord (19:00), în Grupa A
  • Anglia – Norvegia (22:00), în Grupa A

– Încep turneele de tenis ATP de la Newport (SUA) şi Bastad, precum şi cele WTA de la Budapesta şi Lausanne (11 – 17 iul.)

Marți, 12 iulie

* Ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu, susţine o conferinţă de presă în cadrul căreia anunţă data oficială de lansare a celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation România – ora 11:00, la Palatul Victoria

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind câştigul salarial mediu lunar în mai 2022 și indicele preţurilor de consum (IPC) în iunie 2022

* Dezvelirea bustului fostului preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Doru Dinu Glăvan – ora 14:00, la sediul central al UZPR, Bd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28- 30. Bustul este realizt de sculptorul Romeo Protopopescu şi este donat de soţii Daniela şi Constantin Gumann din Salzburg, care au suportat toate cheltuielile aferente

* Are loc lansarea romanului de debut al scriitorului craiovean Valentin Alexandru Pătruoi: „Nostalgia, Conștiința, Iubirea, Nebunia și Onoarea” – ora 12:00, la Cimitirul Ghencea, în perimetrul unde se găsesc osemintele soților Ceaușescu

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează conferința „Arta Renașterii Italiene. Leonardo da Vinci și Mona Lisa-Gioconda. Cum a ajuns tabloul Mona Lisa să fie opera cea mai renumită din lume și cea mai vizitată de la Muzeul Luvru” – ora 18:00. Prezintă: Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la École Pratique des Hautes Études (Paris – Sorbona), profesor la Universitatea din Pitești

* Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie – chitară clasică, în cadrul Turneului Internaţional „Stradivarius 2022”, ediția a XV-a – „Paganini Magic” (26 iun. – 16 iul.) – ora 20:00, la Catedrala „Sfântul Iosif”. Printre partenerii media: Radio România

* Iași: Opera Naţională Română Iaşi organizează un recital de operă în memoria solistei Maria Macsim (care a decedat în decembrie 2020), susţinut de soliştii Eduard Benedic, Diana Penişoară, Diana Bîlcu, Simona Sanduleac, Magda Dornianu, Anastasia Voleanski, Cristina Simionescu-Fântână, Oana Andreea Severin, Johanna Rusu şi Alexandru Radu Petrescu,  acompaniaţi la pian de Cezara Petrescu, Vasilica Stoiciu-Frunză şi Constantina-Emilia Stoica – ora 18:30, în foaierul Operei. În cadrul evenimentului va fi lansat volumul „Mezzosoprana Maria Macsim – Portret în sunete”, îngrijit de Elena Hereş (sora solistei) şi tipărit de Editura Sedcom Libris

*****

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE

– Bruxelles: Miniștrii de finanțe ai Uniunii Europene vor stabili cursul de schimb irevocabil la care Croația își va converti moneda kuna în euro atunci când va adopta moneda unică la 1 ianuarie 2023

– Japonia: Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, vizitează Tokyo înaintea miniștrilor de finanțe din G20 și reuniunea guvernatorilor băncilor centrale din Bali, Indonezia (12 – 13 iul.)

– Washington DC: Președintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, se va întâlni cu omologul său american, Joe Biden

– Moscova: Ceremonia de inaugurare a ambasadei regiunii separatiste Donețk, în prezența ministrului rus de externe, Serghei Lavrov

– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor europeni ai justiției, concentrată în special pe investigațiile privind crimele de război comise în Ucraina

– Madrid: Dezbatere parlamentară despre „Starea Națiunii” (13 – 14 iul.)

– Londra: Sunt marcați 60 de ani de la prima reprezentație publică a formației The Rolling Stones pe scena clubului Marquee

– Washington: Publicarea primelor imagini științifice și color ale telescopului spațial James Webb

– Los Angeles: Anunțarea nominalizărilor la Premiile Emmy

– Singapore: Badminton – Turneul de la Singapore (12 – 17 iul.)

Miercuri, 13 iulie

* Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) organizează cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, în cele 41 de județe și Municipiul București. Evenimentul se va desfășura sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”

 * Institutul Naţional de Statistică prezintă date despre indicii producţiei industriale (IPI) în mai 2022 și laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate în mai 2022

* Curtea Constituţională a României a preschimbat pentru 13 iulie termenul de dezbatere a sesizării USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public. Iniţial, dezbaterea fusese programată pentru data de 21 septembrie

* Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie – chitară clasică, în cadrul Turneului Internaţional „Stradivarius 2022”, ediția a XV-a – „Paganini Magic” (26 iun. – 16 iul.) – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România

* Concertul trupei britanice Placebo – ora 18:00, la Romexpo, în aer liber. În deschidere vor cânta Black Magic Trees și Red Roll, două trupe din Italia

* În cadrul celei de-a patra săptămâni a programului „Vacanța la MȚR” (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul „Jurnal vizual de vacanță”, cu Valentina Bâcu – ora 10:00 (13 – 14 iul.). Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* În perioada 13 – 15 iulie UNITER organizează preselecție pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP”, a XXV-a ediţie, la Teatrul Odeon Bucureşti, Sala Majestic, competiția fiind adresată tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2017. Tema ediției a 25-a a Galei Tânărului Actor HOP este: „Musical = Actor Total + Show Total” şi se va desfăşura sub bagheta lui Răzvan Mazilu, coregraf, dansator și regizor

* Jud. Cluj: Între 13 – 17 iulie are loc a opta ediție a festivalului „Electric Castle” – la Castelul Banffy, Bonțida (13 – 17 iul.)

*****

– Luxemburg: Comisia Europeană își prezintă raportul anual privind statul de drept în cele 27 de țări ale UE

– Praga, Republica Cehă: Reuniunea informală a miniștrilor europeni de mediu (13 – 14 iul.)

– Israel/Teritoriile Palestiniene: Președintele SUA, Joe Biden se va întâlni cu conducerea israeliană și cea palestiniană, în timpul unei vizite de două zile în Israel și Teritoriile palestiniene (13 – 14 iul.)

– Tokyo: Conferința Panasonic privind angajamentele sale în materie de climă

– Paris: Agenția Spațială Europeană (ESA) anunță un nou calendar pentru lansarea rachetei Ariane 6

Joi, 14 iulie

* Com. Hălchiu, jud. Brașov: Are loc cea de-a 45-a ediție a evenimentului „Ziua Verde a Cartofului”, organizată de Federația Națională „Cartoful” din România, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Clubul Fermierilor Români. Totodată, este organizată conferința „O nouă abordare strategică și integrată a măsurilor de relansare a sectorului de cartof la nivel național – Prezent și Viitor”, care va avea loc în cadrul evenimentului – ora 13:00, la Hotel Serenity Resort Codlea. La conferință vor fi prezenți reprezentanți ai conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai conducerii AFIR și ANIF, alături de oficiali locali, reprezentanți ai mediului universitar, reprezentanți ai institutelor de cercetare-dezvoltare și ai stațiunilor de cercetare agricolă, lideri în domeniul tehnologiilor inovative pentru agricultură și reprezentanți ai altor asociații de fermieri din România

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date despre:

  • indicii valorici ai comenzilor noi din industrie pentru mai 2022
  • indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie în mai 2022
  • resursele de energie (date provizorii); perioada de referinţă: 1 ianuarie – 31 mai 2022

* Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie – chitară clasică, în cadrul Turneului Internaţional Stradivarius, ediția a XV-a – „Paganini Magic”, (26 iun. – 16 iul.) – ora 18:30, la Cărtureşti Carousel. Printre partenerii media: Radio România

* Goethe-Institut în colaborare cu FILMKULTUR prezintă proiecția de film „În căutarea patriei necunoscute”, regizor: Holger Gutt, în cadrul expoziției „Noi2-Wir 2 – Portrete româno-germane” – ora 20:00, la  2/3 Galeria

* Rezidența9 organizează a patra ediție „CINEVARA: Summer in Japan”, care se va desfășura în perioada 14 iulie – 18 august. În programul curatoriat de Richard Peña, profesor la The School of The Arts, Columbia University, și fost director de programe al Film Society of Lincoln Center din New York, se regăsesc anul acesta șase capodopere ale cinematografiei japoneze produse în ultimul secol de compania de film Shochiku. Filmele vor fi proiectate outdoor, în grădina Rezidenței9, Str. I.L. Caragiale nr. 32, în fiecare joi seară, de la ora 21:00. Programul se va deschide astăzi, cu pelicula „Tokyo Story” / „Poveste din Tokio”, film regizat de Yasujirô Ozu în 1953

*****

– Paris: Forumul G20/OCDE privind guvernanța corporativă

– Praga: Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor din UE (14 – 15 iul.)

– Madrid: Deputații sunt așteptați să voteze o lege privind încălcarea drepturilor omului de către dictatura Franco

– Luxemburg: Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza Vincenzo Vecchi, condamnat pentru devastare și jaf, pentru fapte legate de demonstrațiile G8 de la Genova și o procesiune antifascistă din Milano

– Stockholm: Verdict în procesul lui Hamid Noury, primul iranian judecat pentru presupusa sa participare la execuțiile în masă din 1988

– Londra: Apariția în fața justiției a actorului american Kevin Spacey, pentru agresiune sexuală

– New York: JPMorgan Chase – rezultate financiare din al doilea trimestru

– Franța: Ceremonii de marcare a sărbătorii naționale

– Paris: „Japan Expo„, festival european de cultură japoneză (14 – 17 iul.)

– Tartu, Estonia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul Estoniei (14 – 17 iul.)

Vineri, 15 iulie

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în mai 2022

* În cadrul celei de-a patra săptămâni a programului „Vacanța la MȚR” (20 iun. – 31 iul.), are loc atelierul: „Poveşti cu urechi”, cu Călin Torsan – ora 10:00 și atelierul de radio pentru copii și adolescenți, cu Monica Chiorpec – ora 11:30. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Are loc prima ediție „Diynamic Festival Bucharest”, în organizarea The Mission – ora 22:00, la Federația Romană de Tir Sportiv, în Pădurea Băneasa

* Berzasca, jud. Caraș-Severin: În perioada 15 – 17 iulie are loc „Balkan Festival”, eveniment ce reunește artiști din România și Serbia

* Brezoi, jud. Vâlcea: În perioada 15 – 17 iulie, la Summer Camp Brezoi, are loc „PinchMe Festival”, un eveniment susținut de trupe tribut: The Doors, AC/DC, Bon Jovi, Jimi Hendrix, pink Floyd, Metallica, DIO Guns ‘n’ Roses, Santana, Billy Idol

*  Cluj-Napoca: În perioada 15 – 16 iulie Stadionul Cluj Arena va fi gazda primului festival Christian Pop-Rock organizat în România – „HeartBeats Festival”, eveniment care va reuni artişti consacraţi din toată lumea. Festivalul este conceput ca un eveniment ecumenic, care se adresează în primul rând adolescenţilor şi tinerilor şi este deschis familiilor, fiind un festival kids friendly. În fiecare an, „HeartBeats Festival” susţine o cauză caritabilă, prin direcţionarea a o parte din profiturile obţinute în urma evenimentului. Ediţia din 2022 este dedicată refugiaţilor din Ucraina, iar jumătate din profitul obţinut va merge către Fundaţia World Vision România

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei organizează vernisajul Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică „Bucovina”, ediţia a XVI-a – ora 12:00, la Muzeul de Istorie (15 iul. – 15 aug.)

* Începe Târgul de Sfântul Ilie, care aduce, pe lângă preparatele tradiționale, și obiecte handmade românești – ora 10:00, la Muzeul Național al Țăranului Român (15 – 17 iul.)

* În cadrul primei etape din Liga 1 la fotbal (redenumită Superliga), ediția 2022-2023, au loc meciurile:

  • FC Hermannstadt – CS Mioveni – ora 18:30, pe Stadionul Municipal, Sibiu
  • Universitatea Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe – ora 21:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, Craiova

*****

– Riad: Președintele american, Joe Biden, va călători în Arabia Saudită, unde urmează să se întâlnească cu conducătorul de facto al țării, prințul moștenitor Mohammed Bin Salman (15 – 16 iul.)

– Bali, Indonezia: Reuniune a miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor Băncilor Centrale din țările G20 (15 – 16 iul.)

– Praga: Întâlnire informală a miniștrilor pentru afaceri europene, cu Olga Stefanichyna, viceprim-ministru ucrainean

– Londra: Burberry – rezultate financiare trimestriale

– New York: Audierea fostului președinte Donald Trump și a doi dintre copiii săi, într-o anchetă civilă asupra practicilor fiscale ale Organizației Trump

– Națiunile Unite, SUA: Expirarea misiunii politice ONU în Haiti

– SUA: Lansarea albumului „18” de Jeff Beck și Johnny Depp

– Marrakech, Maroc: Defilări de primăvara-vară 2023 Saint Laurent

– Eugene, SUA: Campionatele Mondiale de Atletism 2022 (15 – 24 iul.)

Sâmbătă, 16 iulie

* În cadrul celei de-a patra săptămâni a programului „Vacanța la MȚR”, (20 iun. – 31 iul.) are loc atelierul „Coroniţa plantelor de leac”, cu Valentina Andrei – ora 11:00. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” prezintă spectacolul „Astă seară… fără măşti!”. Din distribuţie: Vasile Muraru și Valentina Fătu, Bianca Sârbu Romanescu, Alin Gheorghişan, Daniela Tănase, Radu Ghencea, Raluca Guslicov, Robert Emanuel. Invitat special: Gabriel Dorobanţu – ora 20:00, la Teatrul de Vară Herăstrău

* Concert al trupei italiene Il Volo în cadrul turneului mondial „Il Volo Sings Morricone and more”, cu participarea Orchestrei Metropolitane București condusă de dirijorul și orchestratorul Daniel Jinga – ora 20:00, la Sala Palatului

* În cadrul festivalului „Rock The City”, ediția a 11-a, are loc un concert  cu formația americană KISS, aflată în turneu de adio – ora 18:00, în parcarea A din complexul Romexpo

* Jud. Prahova: Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie – chitară clasică în cadrul Turneului Internaţional „Stradivarius”, ediția a XV-a – „Paganini Magic” (26 iun. – 16 iul. – ora 11:00, la Cabana Caraiman/Munţii Bucegi. Printre partenerii media: Radio România

* Jud. Alba: Are loc „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, manifestare etno-culturală care cuprinde spectacole de muzică, filme și focuri de artificii (16 – 17 iul.)

* În cadrul primei etape din Liga 1 la fotbal (redenumită Superliga), ediția 2022-2023, au loc meciurile:

  • FC Argeș – UTA – ora 18:30, pe Stadionul „Nicolae Dobrin”, Pitești
  • CFR Cluj – Rapid – ora 21:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca

*****

– Paris: A patra ediție a Festivalului Lollapalooza (16 – 17 iul.)

– New York: Campionatul Mondial de Formula E, ePrix New York (16 – 17 iul.)

Duminică, 17 iulie

* Sibiu: În perioada 17 – 23 iulie are loc cea de-a 14-a Conferință Europeană privind Acceleratorii în Cercetare și Tehnologie aplicată (ECAART14), organizată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Muzeul Național Brukenthal

* Sinaia: Spectacol susținut de Duo Kitharsis, alcătuit din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, și pictorul Mugur Popa – ora 16:00, la Castelul Pelișor. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Constanța

* În cadrul primei etape din Liga 1 la fotbal (redenumită Superliga), ediția 2022-2023, au loc meciurile:

  • Farul Constanța – U Craiova 1948 – ora 18:30, pe Stadionul Viitorul, Ovidiu, jud. Constanța
  • FCSB – U Cluj – ora 21:30, la Arena Națională, București

* * * * *