Preşedintele SUA, Joe Biden, a început o vizită la Ierusalim

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a început astazi o vizită de două zile la Ierusalim, care se va încheia vineri după-amiază, când se va deplasa spre Jeddah, în Arabia Saudita.

La ceremonia de întâmpinare după aterizarea avionului Air Force One, liderul de la Casa Albă a fost primit de preşedintele Statului Israel, premierul în exercitiu şi supleantul acestuia, relatează corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan:

Reporter: La aeroportul Ben Gurion, la ceremonia de întâmpinare, președintele statului Israel, Itzhak Herzog, s-a adresat președintelui american, Joe Biden, pe care l-a numit „fratele Joseph” și i-a spus că se află în familie în Israel. Premierul Yair Lapid a declarat că este o vizită istorică, care arată angajamentul celor două țări față de valorile comune: democrația, libertatea și dreptul poporului evreu la un stat propriu. În același timp, este și o vizită personală, a spus Lapid, deoarece legătura cu Israelul a fost întotdeauna personală: „Ai spus că nu trebuie să fii evreu ca să fii sionist”.

Biden i-a răspuns lui Lapid: „Spun din nou astăzi – nu trebuie să fii evreu pentru a fi sionist”. Președintele american a reiterat sprijinul pentru inițiativa de pace cu două state vecine. Cu ocazia vizitei în Israel, va avea o întrevedere cu președintele palestinian la Betlehem, în Cisiordania.

Mâine, la Ierusalim, președintele Statelor Unite va avea convorbiri cu premierul Yair Lapid, președintele statului, Itzhak Herzog și liderul opoziției, Benjamin Netanyahu, care astăzi a declarat jurnaliștilor la aeroport că nu trebuie eliminate sancțiunile impuse regimului de la Teheran, iar programul nuclear iranian trebuie oprit./bcodreanu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 iulie