„Tortura psihică a fost îngrozitoare!”
1957-1959: noi valuri de arestări • situaţia din penitenciare redevine comparabilă cu cea din prima perioadă stalinistă • 1 octombrie 1957: o notă a secţiei politice din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă adresată Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român arată un efectiv de 61.339 de deţinuţi în penitenciare şi colonii • spaţiul de cazare al închisorilor în acel moment este de 49.540 de locuri, fiind calculat pentru 5 m²/persoană, deci sunt depăşite cu mult posibilităţile de cazare.
În 1957, Ioan Cenţiu devenise proaspăt student la Politehnica din Bucureşti. Asemeni atâtor tineri nemulţumiţi de regimul din Republica Populară Română, încă ocupată de trupele Uniunii Sovietice, Ioan Cenţiu s-a lăsat antrenat în activităţile unei grupări antisovietice şi anticomuniste, constituită la Braşov (oraşul său natal), condusă de Nicolae Vlad. 16 membri avea organizaţia, iar principala ei activitate din acea vară 1957 a fost redactarea şi răspândirea unor manifeste denigratoare la adresa regimului lui Gheorghiu Dej. Întors la Bucureşti, după o urmărire de câteva săptămâni, studentul Ioan Cenţiu a fost arestat.
29 iulie 1957
„M-au suit într-o Pobedă…”
„La Bucureşti am simţit [că sunt urmărit], în ultima lună sau o lună jumate, de un cetăţean care s-a recomandat […] ca Ciulei Dan, aşa a spus. Mi-a căutat prietenia, a venit lângă mine, nu-l cunoşteam, eram studenţi mulţi acolo, mâncam la cantină, venea şi se aşeza la masă cu mine, în tramvai dacă mergeam sau mergeam pe jos. Venea cu noi la cămin – el nu locuia la cămin – şi discuta anumite probleme şi am rămas puţin [în dubiu]: măi, ce vrea ăsta, cine este ăsta? Era mai în vârstă, zicea că este student în anul IV, eu eram în anul I. […] Ăsta m-a urmărit categoric şi pe ăsta l-am simţit că m-a urmărit, altceva nu am sesizat. Poate au fost şi dintre colegi, pentru că m-am întâlnit cu nişte colegi după eliberare şi mi-au spus de cutare, e mare securist, cutare e funcţionar nu ştiu unde şi atunci … fuseră racolaţi. […]
Cum s-a produs, efectiv, arestarea dumneavoastră?
În Bucureşti, eram chiar în sesiune, ştiu că mă suisem în tramvai să mă duc să mănânc, că timpul era limitat, pe la nouă trebuia să intru în examen. Un cetăţean cu care am copilărit în Braşov, […] era cu doi ani mai mare decât mine, Baciu Ioan… eu ştiam că el lucrează pe la Securitate, dar nu ştiam că este chiar şi cu grad de ofiţer şi angajat permanent…
V-aţi întâlnit în tramvai cu el…
Deci, m-am întâlnit, am coborât. Când am coborât, au mai venit doi inşi <Hai că avem maşina aici, mergi cu maşina>. Şi m-au suit într-o Pobedă şi m-au dus la Uranus sau la Malmaison, nici acum nu ştiu, […] şi m-au ţinut acolo vreo lună de zile, după aia m-au dus la Braşov.”
„Eram singur în celulă, eram debusolat”
„Nu m-au anchetat, m-au ţinut acolo, în Bucureşti, v-am spus, aproape o lună de zile, nu m-au chemat, nu mi-a zis nimeni nimic. Eram singur în celulă, eram debusolat, adică eu mă încurajam singur, dar la 18 ani să intri singur, să stai o lună de zile şi să nu te întrebe nimeni nimic, să nu-ţi spună de ce eşti – deşi ştiam, cunoşteam precis treaba! Şi numai când am ajuns aici, după vreo două săptămâni, în Braşov, Cercel m-a anchetat, apoi Alexandrescu şi restul tuturor. […]
V-au torturat?
N-aş putea zice că m-au torturat decât psihic. Adică nu m-au bătut, nu mi-au făcut nimic. Tortura psihică a fost îngrozitoare, numai faptul ăsta [că mereu îmi spuneau]: <Du-te, măi, şi gândeşte-te şi mai vii seara!>
Ştiţi cumva cum s-a aflat despre organizaţia dumneavoastră?
Nu. Şi nici măcar nu am încercat să aflăm. Cel puţin eu, personal, n-am bănuit… şi chiar eu am fost unul din cei [care au zis] <Băi, noi am suferit cu toţii, dintre toţi care suntem în organizaţie, nici unul nu e afară, ca să-l bănuim. Suntem toţi aici, ne bate pe toţi la fel, mâncăm toţi acelaşi arpacaş, aşa că vă rog să nu facem unul altuia zile mai negre decât le avem.”
[interviu de Silvia Iliescu, 2003]
