Discuţiile de la Istanbul dintre delegaţiile rusă şi ucraineană privind deblocarea exporturilor de cereale au avut rezultate pozitive

Discuțiile de la Istanbul pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate de Rusia în Marea Neagră au avut rezultate pozitive, a anunţat Turcia. Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat că ambele părți au convenit asupra unor modalități prin care să asigure siguranța rutelor de transport maritim pentru navele cu cereale. Conform ministrului, un acord va fi semnat săptămâna viitoare, când vor avea loc mai multe discuții în Turcia. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit progresul de miercuri un „pas esenţial înainte”, dar a menţionat că este nevoie de mai mult efort pentru a finaliza acordul, care va necesita „multă bunăvoință și angajamente din partea tuturor părților”.

(bbc.com – 14 iulie)/aboboc/ilapadat