Situaţie COVID

Peste 2.100 de cazuri noi de COVID-19 anunţate azi duc la peste 21.800 totalul celor diagnosticate de marți, când s-a reluat raportarea zilnică.

În toată săptămâna trecută s-au înregistrat sub 15.000, ceea ce indică o creștere consistentă a numărului de infectări. De altfel, autoritățile se așteaptă ca tendința să se mențină cel puțin încă o lună.

Crește semnificativ și numărul persoanelor cu coronavirus internate în spitalele din țară. S-a ajuns la 2.000, dublu față de acum o săptămână. 108 pacienţi sunt la terapie intensivă, între care doi copii. Azi la prânz a mai fost anunțat și un deces asociat COVID-19./csimion/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie