România ar putea să îşi acopere din surse interne consumul de gaze la iarnă, fără a mai fi nevoie de importuri

România ar putea să îşi acopere din surse interne consumul de gaze la iarnă, fără a mai fi nevoie de importuri, afirmă fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileț.

El a precizat, la Radio România Actualităţi, că acest scenariu este unul realizabil şi a reamintit că ţara noastră ar fi fost indendentă energetic dacă nu se întârzia cu Legea offshore. România ar putea chiar ajuta alte ţări ale Uniunii Europene pentru aprovizionarea cu gaze, însă prin compensare şi nu gratuit, a mai spus Niculae Havrileţ, în dialog cu redactorul RRA, Sorin Bejan:

Reporter: Dacă am fi avut Legea offshore ceva mai devreme, în ce stadiu ar fi fost România astăzi sau la iarnă?

Niculae Havrileț: România ar fi fost țară independentă și nu numai că ar fi fost independentă, multe alte state din cadrul UE ar fi fost dependente de gazul românesc. Părerea mea: într-adevăr, este o greșeală istorică de care trebuie să ne aducem aminte în momentul când generăm alte legi privitoare la punerea în valoare a unor zăcăminte minerale, în special zăcăminte subterane ale României. Dacă acum 6-7-8 ani de zile, atunci când au început discuțiile privind Legea offshore, am fi putut avea 40-50% în plus, față de consumul zilnic al României.

Reporter: În condițiile actuale, România cum poate ajuta alte țări din UE, dacă ar avea nevoie de sprijin în aprovizionare?

Niculae Havrileț: Există un program de solidaritate între țările membre ale UE, acest lucru însemnând că statul care are nevoie și primește gaz de la un alt stat învecinat trebuie la rândul său să compenseze gazele naturale pe care celălalt stat le pune la dispoziție, nu înseamnă să le dăm gratuit./ctuluc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 iulie