Calendarul evenimentelor, 19 iulie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 12:00 – ceremonia primirii oficiale a Președintelui Statului Palestina, Mahmoud Abbas – la Palatul Cotroceni (fotografie oficială, convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale, declaraţii de presă comune). Ceremonia primirii oficiale şi declaraţiile de presă comune vor fi transmise presei prin sistemul unic de transmisiune în direct şi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale https://bit.ly/LIVEPR
  • ora 16:00 – primirea ministrului afacerilor externe şi al apărării din Irlanda, Simon Coveney – la Palatul Cotroceni

 

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 9:00 – întrevedere cu ministrul afacerilor externe și al apărării din Irlanda, Simon Coveney – la Palatul Victoria
  • ora 15:10 – întrevedere cu președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas – la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului lansează a treia ediţie a programului „Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare” – ora 10:00. Perioada de înscriere va fi de 30 de zile lucrătoare, până la 1 septembrie, ora 20:00. În această perioadă, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platforma ministerului

* „Pandemia COVID-19, 2022: ‘Nimic nu va mai fi la fel’ vs. ‘Luaţi din nou prin surprindere’ ” – dezbatere organizată de DC News Media Group – ora 13:00, transmisie live pe DC News TV, DC News şi DC Medical, şi paginile de Facebook şi canalele de Youtube ale acestor platforme. Participă consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, vicepreşedinţii Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor – Florin Buicu şi Adrian Wiener, preşedintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătăţii, Michael Schenker, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’, Simin Aysel Florescu, preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, Cătălin Codreanu, şeful Centrului pentru Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni, Daniel Coriu, preşedintele COPAC, Radu Gănescu

* Conferința comună de presă susținută de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și ministrul afacerilor externe și ministrul apărării al Republicii Irlanda, Simon Coveney – ora 17:50, la sediul MAE. Declarațiile de presă pot fi urmărite live pe paginile de Facebook (https://www.facebook.com/mae.romania) și YouTube (https://youtube.com/user/MAERomania) ale Ministerului Afacerilor Externe

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 milioane lei

* Jud. Ilfov: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos susţine o conferinţă de presă cu ocazia lansării în consultare publică a ghidurilor de finanţare pentru împăduriri, prin PNRR – ora 11:00, la Pepiniera Silvică Cozieni

 

– Administraţie

* Miercurea-Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, privind bugetarea participativă – ora 11:00, în Parcul Central, lângă terenul de joacă

* Ploieşti: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 15:00, online

 

 

– Juridic

* Consiliul Superior al Magistraturii:

  • ora 12:00 – şedinţa de plen
  • ora 13:00 – şedinţa Secţiei pentru judecători

 

– Organizaţii

* Fundația Siguranță Auto Copii România organizează conferința de presă cu participare internațională „3 ani de Siguranță Auto Copii în România”, un eveniment care marcvhează proiectele și activitățile desfășurate în parteneriat cu Brigada Rutieră, Corpul Național al Polițistilor și Academia Titi Aur – ora 17:00, la Hotel Cișmigiu, sala Lipscani, etajul 1, Bd. Regina Elisabeta, nr. 38. Printre participanţi: reprezentanţa European Transport Safety Council, instituția europeană responabilă cu politicile de siguranță rutieră în Uniunea Europeană, pe ambasadorul Norvegiei, țara cu cel mai mic număr de decese din cauza accidentelor rutiere, precum și pe diverși reprezentanți din rândul Poliției Române și al societății civile

 

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind lucrările de construcţii în mai 2022 și utilităţile publice de interes local în anul 2021

* Piatra Neamţ: Firmele nou înfiinţate vor putea primi până la 200.000 lei fiecare, prin programul Start-up Naţion ce va fi lansat astăzi, 19 iulie. Beneficiari sunt microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii înfiinţate după 1 ianuarie 2020. Bugetul total al programului pentru acest an este de 520.031.000 lei. Programul Start-up Nation 2022 este iniţiat de Guvernul României, prin Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului

 

 

– Medicină, Sănătate

* Are loc evenimentul „Strategia națională pentru boli rare și cancere rare”, primul webinar dintr-o serie de șase care vor fi până la finalul anului sub umbrela „Share Experience 2022” – ora 14:00, la linkul de Zoom pentru participanți: https://us02web.zoom.us/j/81538039246?pwd=YWVDVU52WWhQK2wyR3FZcWs1YVIwZz09. De ce este necesar un Plan Național de Boli Rare și un Plan Național de Cancere Rare și de ce ar trebui ca acestea sa fie integrate în Strategia Națională de Sănătate Publică? Vor explica și vor răspunde la întrebări invitatele: prof. dr. Maria Puiu și prof. dr. Emilia Severin și moderatoarea Dorica Dan, președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare România

* Jud. Gorj: O caravană mobilă de depistare activă a tuberculozei care străbate, 11 unsprezece comune din judeţul Gorj pentru a oferi servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor în cadrul unui proiect naţional derulat de Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ din Bucureşti ajunge astăzi în comuna Negomir din judeţ. Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – ‘Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente’. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi implementat la nivel naţional de către Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ – Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii

 

– Învățământ, Cercetare

* Primele rezultate la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afişate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior, în data de 27 iulie

 

– Cultură

* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului Vacanța la MȚR, derulat în perioada 20 iunie – 31 iulie, are loc de la ora 10:00, Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Trupa americană SON LUX va susține un concert la Fratelli Studios – ora 19:00

* Un hrisov de împroprietărire (uric) emis de Alexandru cel Bun la 1412 este piesa centrală a licitaţiei de carte organizată online de Artmark astăzi, 19 iulie, fiind pus în vânzare la preţul de 3.000 de euro

* Jud. Alba: De la ora 12:00, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, cel de-al XVI-lea, de această dată în oraşul Câmpeni, la Biblioteca Orăşenească ‘Avram Iancu’. La momentele de marţi vor participa, alături de delegaţia Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, respectiv Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi primarul oraşului Câmpeni, Cristian Dan Paşca. Din partea Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba vor lua cuvântul atât managerul instituţiei, cât şi prof. Daniela Floroian, moderatorul evenimentului

* Sibiu: A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF), care îşi propune să aducă această formă de artă mai aproape de sibieni, în noi zone ale oraşului. Timp de o săptămână, între 18 şi 24 iulie, cei 7 artişti selectaţi vor lucra pentru a da formă lucrărilor înscrise la festival. Evenimentul aduce reprezentanţi ai artei stradale din 7 ţări. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Un eveniment conex festivalului este vernisajul Expoziţiei Foto #Reflections, semnată de fotograful Octavian Pavel. Acesta ne prezintă o colecţie de fotografii ce surprind momente ‘reflectate’ din diverse oraşe, dar şi o serie de poze realizate de artist în Sibiu. Fotografiile pot fi văzute permanent în Piaţa Huet până duminică, 24 iulie

* Tulcea: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine la Scena din Piața Civică din Municipiul Tulcea în perioada 17 – 23 iulie, cu filme pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. Din programul zilei:

  • ora 21:00 – „Strada speranţei” (Mercy Street), regia: Stefan Buzea, Alexandru Buzea, Radu Nicolae; scenariul: Alexandru Bordeanu; desene animate 2016

 

– Sport

* Oregon, SUA: Finala la Campionatele Mondiale de atletism de la Eugene la care participă un reprezentant al României, la săritura în înălţime, Daniela Stanciu, cu o săritură de 1,93 m în calificări

 

– Diverse

* Jud. Vâlcea: Cea de-a patra ediție Open Air Blues Festival Brezoi se va desfășura în perioada 19 – 24 iulie. Participaţii la concertele ce vor avea loc în această vară la Brezoi sunt invitaţi să colecteze selectiv deşeurile, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia AIDE împreună cu administraţia publică locală cu scopul de a transforma locul în care se desfăşoară cunoscutul festival internaţional Open Air Blues într-o locaţie verde. Proiectul ce îşi propune să transforme Live Music Summer Camp Brezoi într-o locaţie verde este implementat de Asociaţia AIDE, în parteneriat cu ABY STAGE Events, Asociaţia MENTOR ROCK şi Primăria oraşului Brezoi, cu ajutorul finanţării Milvus Group, în cadrul programului DEAR (Development Education and Awareness Raising) şi se va desfăşura până în luna septembrie, pe parcursul tuturor evenimentelor culturale ce vor avea loc aici. Printre artiştii care vor concerta la Open Air Blues Festival Brezoi sunt: Eric Gales, Samantha Fish, Popa Cubby, Rick Estrin and the Nightcats, King King, John Montana, Joe Rusi şi, bineînţeles, cântăreaţă americană Beth Hart, care vine pentru a treia oară la acest eveniment din staţiunea vâlceană de pe Valea Lotrului

 

– S-a întâmplat într-o zi de 19 iulie

 

* Acum 152 de ani (1870) s-a desfășurat Războiul franco-prusac, în care Franța, condusă de Napoleon al III-lea, a declarat război Prusiei. Conflictul s-a dat între Franța și Prusia, care a fost sprijinită de Confederația Germană de Nord și statele sud-germane Baden, Württemberg și Bavaria. La 28 ianuarie 1871, după un asediu ce a durat patru luni şi 12 zile, a fost semnat armistiţiul. La scurt timp, la 26 februarie, s-au semnat la Versailles, preliminariile Tratatului de pace. Cele 18 articole statuau: Franţa pierdea Alsacia şi Lorena, era obligată la plata unei despăgubiri de 5 milioane de franci aur, o parte din teritoriul Franţei urma să fie ocupat de trupe germane, retragerea lor era condiţionată de ritmul de plată a datoriilor de război. La 10 mai 1871, la Frankfurt s-a încheiat o pace franco-germană. Aici sunt respectate prevederile tratatului preiliminar de la Versailles. Franţa ceda Germaniei Alsacia şi o parte a Lorenei şi se angajau să achite contribuţia de 5 miliarde de franci

* Se împlinesc 100 de ani (1922) de când România a jucat primul meci în „Cupa Davis” („Salatiera de Argint”), cu India, pierzând cu 0-5 la Eastbourne. Echipa noastră a obţinut prima victorie în 1928, la Bucureşti, cu Belgia (5-0) şi prima în deplasare în 1959, la Cairo, cu Egiptul (3-2)

* Acum 92 de ani (1930) România a ratificat Convenţia referitoare la Expoziţii Internaţionale. La data de 22 noiembrie 1928 a fost semnată, la Paris, Convenţia privind Expoziţiile Internaţionale, pe care România, ca membru fondator, a ratificat-o prin Decretul nr. 2581/1930  şi a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 1931. Prin Convenţie s-a înfiinţat Biroul Internaţional pentru Expoziţii (B.I.E.) şi s-au stabilit regulamente de bază privind clasificarea expoziţiilor, drepturile şi obligaţiile organizatorilor şi ale participanţilor şi frecvenţa cu care se pot desfăşura aceste manifestări

* Se împlinesc 75 de ani (1947), de când, sub acuzaţia că ar fi „implicaţi într-o acţiune de răsturnare a regimului existent în România”, Parlamentul hotăra ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ţărănişti (Iuliu Maniu, Aurel Leucuţia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazăr şi Gr. Niculescu-Buzeşti, care sunt arestaţi), iar presa PNŢ, în frunte cu oficiosul „Dreptatea”, a fost interzisă

* Cu 57 de ani în urmă (1965), între 19 şi 24 iulie, la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu (1918-1989) a fost ales în funcţia de secretar general al Comitetului Central al P.C.R. (23 iul. 1965 – 12 aug. 1969). Din 12 august 1969 a fost ales secretar general al partidului, funcţie deţinută până la sfârşitul vieţii

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Națională a Înotului”, instituită prin Legea nr. 279 din 26 noiembrie 2021, va fi marcată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociații și membri afiliați prin participarea la evenimente și programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa și de a promova importanța practicării înotului pentru sănătatea oamenilor. La 19 iulie 1908, în timpul celei de-a IV-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, a fost înființată Federația Internațională de Natație (FINA). NOTĂ: „Ziua internaţională a înotului” (”World Aquatics Day”), prin care se încurajează practicarea sporturilor acvatice, este sărbătorită în primul week-end din luna iulie, luna înființării FINA

 

– 1852: S-a născut generalul Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918); de numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei” (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare” (1889); membru titular al Academiei Române din 1911 (m. 1935) – 170 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 20.VII.1852

 

– 1891: S-a născut Teodor Murăşanu, poet, preot greco-catolic, pedagog, deţinut politic; unul dintre animatorii vieţii literare din Transilvania interbelică, a iniţiat şi a condus revista „Pagini literare” (Turda, 1934-1943), încurajând tinerii scriitori ardeleni ai epocii; tatăl academicianului Camil Mureşanu (m. 1966)

 

– 1900: S-a născut Iulian Gavăţ, inginer şi geolog; a desfăşurat o muncă de pionierat în geofizica românească de prospecţiune (împreună cu T. P. Ghiţulescu, a fost autorul primei lucrări româneşti de prospecţiune gravimetrică, executată pe masivul de sare de la Floreşti-Prahova); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1978)

 

– 1905: S-a născut Nicolae Carandino, scriitor, gazetar (cronicar dramatic, director al ziarului „Dreptatea” în perioada 1944-1947 şi director de onoare la reapariţia acestuia, în 1990) şi om politic (membru de onoare al PNŢCD) (m. 1996)

 

– 1907: S-a născut Constantin Drâmbă, astronom (contribuţii în mecanica cerească; cercetări asupra mişcării Pământului) şi matematician; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1997) – 115 ani

 

 

– 1930: S-a născut istoricul Pompiliu Teodor; specialist în istoria medievală românească, în istoria iluminismului transilvănean şi în istoria istoriografiei româneşti şi universale; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 2001)

 

– 1931: A murit medicul şi profesorul Nicolae Constantin Paulescu; cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin; a descoperit insulina, publicând în august 1921, rezultatatele cercetărilor sale; membru post-mortem al Academiei Române (1990); abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 (şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru medicină pe 1923) (n. 1869)

 

– 1934: S-a născut Tita Chiper (numele real: Ecaterina Ivasiuc), ziaristă, scenaristă de film de animaţie, autoare de proză pentru copii; soţia scriitorului Alexandru Ivasiuc (m. 2002)

 

– 1936: S-a născut Norman Manea, prozator, eseist şi profesor de literatură europeană; stabilit, din 1986, la New York; cel mai tradus scriitor de limbă română (50 de volume publicate în 20 de limbi)

 

– 1938: S-a născut Iarina Demian, actriță, regizoare, producătoare și scenaristă

 

– 1943: S-a născut prozatoarea Maria-Luiza Cristescu (m. 2002)

 

– 1960: A murit istoricul Grigore Florescu, specialist în arheologia şi epigrafia epocii romane în Dacia (n. 1892)

 

– 1966: A murit medicul Iuliu Moldovan; unul dintre întemeietorii şcolii de igienă şi sănătate publică din Cluj; membru corespondent al Academiei Române din 1920 (n. 1882)

 

– 1971: A murit pictorul, scenograful şi profesorul H. M. Maxy (Herman Max Maxy) (n. 1895)

 

– 1976: A murit pictorul Henri Catargi (n. 1894)

 

– 1984: S-a născut Diana Mocanu, prima înotătoare din România campioană olimpică (aur la 100 şi 200 metri spate, la Jocurile Olimpice de la Sydney, 2000); retrasă din activitatea competiţională

 

– 1988: A murit violoncelistul, compozitorul şi profesorul Serafim Antropov – Manu (n. 1913, la Chişinău, Rep. Moldova)

 

– 1991: A murit Gheorghe Vrabie, istoric literar şi folclorist (cercetări metodologice şi studii consacrate unor genuri) (n. 1908)

 

– 1993: A murit Dionisie M. Pippidi, istoric, arheolog şi epigrafist; cunoscător al antichităţii greco-romane, a adus contribuţii remarcabile atât în domeniul literaturii şi religiei antice, cât mai ales în cel al istoriografiei şi epigrafiei; lui i se datorează prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din Dobrogea (Histria, Callatis şi Tomis) şi a raporturilor acestora cu geţii; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1905)

 

– 2011: A murit părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, teolog din „generaţia de aur”, considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei; a fost prigonit şi închis de comunişti; din 1976 a slujit în Mănăstirea „Sf. Maria” din Techirghiol (n. 1914)

 

– 2014: A murit sculptorul şi profesorul Constantin Lucaci; celebru, în special pentru fântânile sale cinetice şi sculpturile monumentale în piatră şi oţel (n. 1923)

 

– 2021: A murit Mihaela Nacu, expert restaurator pictură pe lemn, patrimoniu mobil şi imobil, coordonator al activităţii de restaurare și de pregătire profesională pentru restaurarea picturii pe lemn, în Muzeul Naţional de Artă al României (n. 1952) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Consiliul de Cooperare UE-Azerbaijan prezidat de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate

 

 

 

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind inflaţia în luna iunie şi datele privind lucrările de construcţii în luna mai

 

– Regatul Unit: A patra rundă de vot (penultima) a parlamentarilor conservatori britanici pentru a stabili cu cine doresc să îl înlocuiască pe Boris Johnson în funcţia de prim-ministru

 

– Teheran, Iran: Summit-ul președinților Rusiei, Iranului și Turciei – Putin-Raisi-Erdogan – privind Siria

 

– Teheran: Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, efectuează o vizită de o zi în Iran

 

– Berlin: Ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry şi ministrul federal german de externe Annalena Baerbock susţin o conferinţă de presă la încheierea convorbirilor

 

– Tokio: Vizita ministrului sud-coreean de externe Park Jin, menită să ajute la depăşirea diferendelor istorice şi la remedierea relaţiilor bilaterale tensionate

 

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu ministrul afacerilor externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov, la sediul NATO

 

– Marrakech: Summit-ul de afaceri SUA-Africa (19 – 22 iul.)

 

– Washington: Vicepreședintele Rezervei Federale, Lael Brainard, vorbește (virtual) despre „Actualizarea Legii privind reinvestirea comunitară” în fața Băncii Rezervei Federale a Centrului pentru Dezvoltarea țării Indiene din Minneapolis

 

– Londra: Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, și ministrul de finanțe al Marii Britanii, Nadhim Zahawi, vorbesc la Mansion House Financial and Professional Services Dinner

 

 

– Londra: Rezultatul votului grevei lucrătorilor poștali

 

– Londra: Raport lunar privind angajarea în Marea Britanie

 

– Lyon, Franţa: Concert al trupei Rolling Stones în cadrul turneului european

 

– Viena: Au loc tragerile la sorţi ale tururilor preliminare din EHF European League la handbal masculin şi feminin – ora 12:00

 

– Miami Beach, SUA: Fotbal – meci amical, Inter Miami – FC Barcelona

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1730: A murit compozitorul flamand Jean Baptiste Loeillet (n. 1680)

 

– 1814: S-a născut inginerul american Samuel Colt; a construit, în 1835, revolverul ce-i poartă numele şi care a devenit unul dintre cele mai populare arme de foc din lume (m. 1862)

 

– 1814: A murit navigatorul și cartograful Matthew Flinders, primul explorator britanic al continentului australian, care a contribuit la popularizarea numelui acestei ţări (n. 1774)

 

– 1819: S-a născut Gottfried Keller, scriitor elveţian de limbă germană (m. 1890)

 

– 1834: S-a născut Edgar Degas, pictor, desenator şi sculptor francez (m. 1917)

 

– 1846: S-a născut astronomul american Edward Charles Pickering; unul dintre pionierii astrofizicii; cercetări fotometrice şi spectroscopice asupra stelelor; a construit aparate şi instrumente de măsură (m. 1919)

 

– 1850: A murit Margaret Fuller, scriitoare şi jurnalistă americană; cunoscută militantă pentru drepturile femeilor („Woman in the Nineteenth Century” – 1845) (n. 1810)

 

– 1891: A murit scriitorul spaniol Pedro Antonio de Alarcón (n. Pedro Antonio de Alarcón y Ariza), reprezentant al costumbrismului (n. 1833)

 

– 1896: S-a născut scriitorul britanic A.[rchibald] J.[oseph] Cronin (m. 1981)

 

– 1898: S-a născut Herbert Marcuse, filosof şi sociolog german; stabilit din 1934 în SUA (m. 1979)

 

– 1898: S-a născut actorul și profesorul francez Étienne Decroux, figură emblematică a pantomimei la nivel internaţional; considerat „părintele mimului francez modern” (m. 1991)

 

– 1905: S-a născut dirijorul englez Boyd Neel (m. 1981)

 

– 1905: S-a născut pianistul englez Louis Kentner (m. 1987)

 

– 1919: S-a născut Glebus Sainciuc, pictor şi grafician din R. Moldova; cunoscut mai ales pentru colecţia sa de măşti din papier mâché (m. 2012)

 

– 1932: S-a născut Alexandru Moşanu, istoric, profesor şi om politic din Republica Moldova; preşedinte al Parlamentului de la Chişinău între anii 1990 şi 1993; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2017) – 90 de ani

 

– 1941: S-a născut balerina rusă Natalia Bessmertnova (m. 2008)

 

 

– 1965: S-a născut Dame Evelyn Elizabeth Ann Glennie, percuționistă scoțiană; prima persoană din istoria industriei muzicale care şi-a construit o carieră de succes în calitate de percuţionist solo (deși suferă de surditate profundă de la vârsta de 12 ani)

 

– 2009: A murit Frank McCourt, scriitor american de origine irlandeză, laureat al Premiului Pulitzer (n. 1930)

 

– 2012: A murit jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (n. 1925) – 10 ani

 

– 2013: A murit Mel Smith, actor britanic de comedie, regizor, scenarist, producător, scriitor (n. 1952)

 

– 2014: A murit actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (n. 1928)

 

– 2014: A murit Skye McCole Bartusiak, actriță americană de film și televiziune (n. 1992)

 

– 2016: A murit regizorul, producătorul, scenaristul şi actorul american Garry Marshall (n. 1934)

 

– 2017: A murit Évelyne Prouvost, una dintre cele mai importante femei din istoria presei franceze, fondatoarea grupului Marie Claire, care publică 12 reviste şi este prezent în 30 de ţări (n. 1939) – 5 ani

 

– 2018: A murit scenaristul japonez de film Shinobu Hashimoto (n. 1918)

 

– 2019: A murit arhitectul argentinian César Pelli, celebru pentru emblematicele Turnuri gemene Petronas din Kuala Lumpur (452 m) şi One World Financial Center din New York; a realizat, de asemenea, extinderea Muzeului de Artă Modernă din New York, Turnul Iberdrola din Bilbao, Centrul Financiar Internaţional din Hong Kong, Gran Torre Costanera din Santiago de Chile, Pacific Design Center din Los Angeles, Aria Resort din Las Vegas, precum şi zeci de teatre şi centre culturale din întreaga lume (n. 1926)

 

– 2019: A murit Ágnes Heller, gânditoare umanistă și profesoară maghiară; „supraviețuitoare a Holocaustului, un critic deschis al totalitarismului, sufletul Școlii de la Budapesta dedicată marxismului critic și întruchiparea celor mai nobile tradiții ale spiritului european” (n. 1929)

 

– 2019: A murit actorul olandez Rutger Hauer, devenit cunoscut după apariţia în filmul „Blade Runner” (1982) (n. 1944)