Cinstit de creştini la 20 iulie, Sfântul Proroc Ilie a trăit cu multe veacuri înainte de Hristos, în cetatea Tesve din Samaria. Cu părul alb și purtând barbă, Ilie este descris în iconografie în diferite momente din viața sa – în ipostaza de ascet, de pribegitor în deșert, de făcător de minuni şi aducător de ploaie spre alungarea secetei, de privilegiat martor al Schimbării la Față a lui Iisus și, cel mai adesea, în episodul ridicării sale la cer înainte de a muri, într-un car tras de cai de foc, sub ochii ucenicului său, Elisei. În Iordania, nu departe de Marea Moartă, la Tell Mar Elias, o așezare unde pot fi găsite ruinele unei mănăstiri bizantine, pe drumul străbătut de credincioși în căutarea locului de botez al lui Iisus, în Betania de dincolo de Iordan, care a făcut parte din ruta de pelerinaj din vremea creștinismului timpuriu dintre Ierusalim, râul Iordan și Muntele Nebo, călătorii află odihnă printre vestigiile unui sit arheologic ce conservă așa-numitul Deal al lui Ilie și zona lăcașurilor Sfântului Ioan Botezătorul. Pe Dealul lui Ilie din Betania, menționat ca loc de ridicare a sa la cer, de către mulți călători și pelerini, cum ar fi cel cunoscut ca Pelerinul de la Bordeaux, în secolul al IV-lea, de Theodosius în secolul al VI-lea sau de Pelerinul de la Piacenza, tot în secolul al VI-lea, pot fi văzute ruinele unei biserici ce a fost închinată prorocului. Pe acest deal venerat de secole ca loc sfânt, localnicii și pelerinii vin să se roage, mai ales de sărbătoarea prorocului, iar păstorii își aduc cu speranță de vindecare animalele bolnave. Mai departe, pe țărmul Mării Mediterane, în apropierea orașului Haifa, pe Muntele Carmel, unde, dorind să urmeze exemplul de credință al Sfântului Ilie, mulți pustnici au deprins nevoința de a locui în peșterile din zonă, se întinde unul dintre locurile simbolice legate de Ilie, peștera sa de sub altarul bisericii principale a Mănăstirii Stella Maris, un așezământ ridicat la jumătatea secolului al XII-lea de către călugării Ordinului Carmelit. Altarul de piatră din peșteră e străjuit de o statuie mai recentă a profetului Ilie luptând cu profeții zeului Baal, spre neuitarea statornicei sale credințe. Se crede că Ilie s-a adăpostit aici de mânia Izabelei, soția regelui Ahab al Israelului, care încuraja cultul zeului Baal. După ce a demonstrat neputința profeților zeului Baal, Ilie a jertfit pe altar un taur, care a fost mistuit de un foc coborât fulgerător din văzduh. Pe locul acestei minuni, poporul l-a proclamat din nou pe Iehova ca Dumnezeu al său, iar profeții lui Baal au fost executați. După ce peștera a încetat să mai fie folosită pentru zeul Baal, i-a fost dedicată prorocului Ilie și cinstirii lui, probabil în perioada bizantină timpurie. Mai apoi, la finele secolului al XIII-lea, odată cu înfrângerea cruciaţilor, mănăstirea zidită aici a fost distrusă, iar călugării ei decimați de musulmani. Abia după jumătatea secolului al XVIII-lea carmeliţii au urcat din nou la Peştera lui Ilie, construind aici o altă mănăstire, pe locul aşezământului din perioada bizantină. Cum locului i-au fost mereu atribuite puteri tămăduitoare, a atras de-a lungul timpului pelerini veniți în căutare de alinare, vindecare și mântuire, și însemnele trecerii lor prin peșteră au rămas scrijelite pe zidurile ei, ca mărturie pentru urmașii de peste veacuri. Se mai crede că Ilie a înființat aici o școală de profeți, la întoarcerea sa din exil de pe Muntele Sinai, unde ar fi studiat succesorul său, Elisei, și mai târziu alți închinători devotați lui, în secolul al XII-lea, în timpul dominației cruciaților în regiune. De secole, peștera rămâne un loc de pelerinaj pentru evrei, creștini, musulmani și druzi.
RADOR – Cristina Zaharia
