Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Guvernul României a decis alocarea unui buget de 100 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor pe care instituţiile statului român le-au făcut cu refugiaţii din Ucraina, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Mecanismul de decontare este unul foarte simplu – pe baza listei nominale a refugiaţilor Comisia Europeană a decis alocarea, în această etapă, a 40 de euro pe refugiat. Există discuţii ca acest cuantum al sumei forfetare să fie modificat la 100 de euro, a spus ministrul Boloş. El a adăugat că decontarea se face pentru cheltuielile care ţin de hrană, cazare, transport.

2) O tabără pentru copiii din zone de conflict din Ucraina a fost organizată în această săptămână în Maramureş. Tabăra a avut loc la propunerea Comitetului European al Regiunilor, iar beneficiari au fost copii din Doneţk, Harkiv, Mikolaiv, Bucea. Duminică, 17 iulie, în prima zi, cei 12 copii şi însoţitorii lor au vizitat Muzeul de Ştiinţe Astronomice Baia Mare. În cupola planetariului au vizionat o prezentare a constelaţiilor şi filmul „Satelix” prezentat în limba ucraineană. În a doua parte a zilei, copiii au vizitat Muzeul Satului, au luat parte la ateliere de creaţie şi la o „vânătoare de comori”, în zona caselor tradiţionale. Ziua s-a încheiat cu o vizită în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare. Până în 22 iulie, copiii ucraineni şi cei doi educatori sunt găzduiţi în tabăra YMCA. Costurile aferente au fost suportate de Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.

3) Ucrainenii care ajung în Centrul de la CATTIA, Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic si Incubator de Afaceri, de la Braşov, centrul României, au în continuare nevoie de sprijin. Cei care gestionează Centrul „Braşov pentru Ucraina” fac apel către braşoveni pentru a dona în special produse alimentare neperisabile şi produse de igienă. Donaţiile pot fi aduse în fiecare zi, între orele 8.00 şi 20.00. Centrul „Braşov pentru Ucraina” a fost deschis la începutul lunii martie, de către Primărie împreună cu mai multe organizaţii neguvernamentale din Braşov. Până acum, peste 3000 de refugiaţi s-au înregistrat aici. Unii au rămas în Braşov, alţii au plecat spre alte ţări.

4) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.