Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

 

1) Portalul de recrutare eJobs oferă o secţiune cu anunţuri de locuri de muncă la care pot aplica refugiaii din Ucraina, la adresa https://www.ejobs.ro/en/ukraine Locurile de locuri de muncăsunt  verificate manual de către administratorii portalului. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a scrie un CV sau pentru a găsi un loc de muncă, puteţi suna la +40 374 404 478. Programul de lucru este luni-vineri, 09:00-17:00, cu excepția sărbătorilor legale.

2) Un concurs de pictură şi creaţii digitale intitulat „Mesaj pentru Ucraina”, la care pot participa tineri din România şi Ucraina, este organizat de Ziua Cooperării Europene, a anunţat, marţi, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, nordul României. Concursul lansat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 30 ani care vor să îşi împărtăşească ideile creative şi să traducă în limbaj artistic solidaritatea. Concursul îşi propune să identifice lucrări artistice originale, expresive, care să ilustreze empatia cu poporul ucrainean, ajutorul fără graniţe şi speranţa pentru viitor. Lucrarea câştigătoare va fi transpusă pe una dintre clădirile de interes public din România într-o pictură murală contemporană de street art şi va deveni emblema programului din acest an. Autorul lucrării câştigătoare va putea participa la execuţia picturii murale. Înscrierile continuă până la 9 august, iar 6 dintre lucrările înscrise vor fi preselectate pentru a intra în competiţie pentru votul final al publicului. Participanţii se pot înscrie completând formularului de pe site-ul programului www.ro-ua.net (în română sau ucraineană) şi încărcarea unei fotografii cu lucrarea.

Sub îndemnul #standwithukraine şi prin implicarea tinerilor România şi din Ucraina, „Mesaj pentru Ucraina” îşi propune să aducă în prim-plan susţinerea faţă de Ucraina şi importanţa tinerilor în Anul European al Tineretului 2022. Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 are în implementare 66 de proiecte de cooperare şi cuprinde judeţele Suceava, Botoşani, Tulcea, Maramureş, Satu Mare, din România şi regiunile Cernăuţi, Ivano-Frankivsk, Zakarpattya, Odessa din Ucraina.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.