Închiderea birourilor Agenţiei Evreieşti ar fi un eveniment grav, care ar afecta relaţiile israeliano-ruse (Yair Lapid)

La Ierusalim, premierul israelian Yair Lapid a condus, în această dimineaţă, o discuţie despre activitatea Agenţiei Evreieşti în Rusia, care se ocupă de emigrarea evreilor ruşi. La reuniune au participat miniştri, directorul general al Minmisteruluui Afacerilor Externe, directorul adjunct al Consiliului de Securitate Naţională şi reprezentanţi ai Agenţiei Evreieşti şi Organizaţiei Mondiale Sioniste. Prim-ministrul Lapid a spus că relaţiile cu Rusia sunt importante pentru Israel, iar închiderea birourilor Agenţiei Evreieşti ar fi un eveniment grav care ar afecta relaţiile. Ministerul rus al Justiţiei a început un demers pentru oprirea activităţii agenţiei Sohnutl, dar emigrarea spre Israel nu va fi oprită. Lapid a instruit delegaţia care va pleca la Moscova să depună toate eforturile din punct de vedere juridic în paralel cu demersurile diplomatice, a transmis corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -24 iulie)