9.800 de cazuri noi de COVID-19

Numărul cazurilor noi de COVID-19 diagnosticate în 24 de ore a scăzut faţă de ieri, dar se menţine la un nivel destul de ridicat – 9.800, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 50% faţă de miercurea trecută. Bucureştiul are peste 2 mii de cazuri noi, urmat de judeţele Cluj – circa 600 – şi Constanţa – 500. Continuă să crească şi numărul pacienţilor cu coronavirus, cu peste o sută de la o zi la alta, s-a trecut în prezent de 3.800 de persoane internate, dintre care 233 la terapie intensivă. În spitale sunt 600 de copii cu COVID-19, 6 dintre ei la terapie intensivă. Bilanţul deceselor asociate este de două zile de ordinul zecilor – 29 astăzi, după ce în intervalul precedent s-au raportat 32.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie)/cpodea/schelaru