Comunicat – Asociația Elevilor din București și Ilfov – Admiterea la Colegii, prilej de favoritisme

În data de 12.07.2022, Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că în noua Lege a Educației va fi introdus un examen pentru admiterea la Colegiile Naționale, pe lângă Evaluarea Națională. Asociația Elevilor din București și Ilfov se opune acestei schimbări, considerând că aceasta ar putea face loc unor noi favoritisme.

Pentru examenul de admitere pentru Colegiile Naționale, maxim 90% din toți elevii vor susține acest examen de preselecție, iar restul de 10% vor fi repartizați computerizat, ca și până acum. Directorii fiecărei instituții de învățământ vor avea dreptul de a compune subiectele proprii de admitere pentru liceul pe care îl conduc. Pentru liceele vocaționale vor fi nevoie de probe de aptitudini.

În schimb, în noua lege se va renunța la calcularea mediei generale din ciclul gimnazial cu media finală obținută în Evaluarea Națională.

Asociația Elevilor din București și Ilfov consideră că autonomia sporită conferită colegiilor poate crea noi situații de favoritism, întrucât directorii acestor unități de învățământ pot modela subiectele după bunul plac, putând astfel asigura majoritatea locurilor unei anumite categorii de elevi.

RADOR – 27 iulie