Mircea Lucescu nu a participat la o conferință de presă de după un meci, unde fanii au scandat numele lui Putin

Antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a lipsit de la o conferință de presă, după meciul retur din turul doi al calificărilor în Liga Campionilor, împotriva Clubului de Fotbal Fenerbahçe SK, de la Istanbul. Mai multe surse au precizat pe Twitter că refuzul lui Lucescu de a lua parte la conferința de presă a fost provocat de comportamentul suporterilor clubului turc în timpul meciului. Dinamo a marcat în minutul 59, după care fanii lui Fenerbahçe SK au început să scandeze numele președintelui rus Vladimir Putin. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria clubului ucrainean, cu scorul de 2:1, în prelungiri, ceea ce îi permite echipei să ajungă în runda următoare (primul meci, din primul tur s-a încheiat la egalitate, fără goluri marcate. În turul trei de calificare, Dinamo va juca cu echipa Sturm Graz din Austria. Echipa Ferencváros Budapesta a învins la Bratislava echipa ŠK Slovan Bratislava, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul 4:1, în favoarea jucătorilor antrenaţi de Stanislav Cerchesov. Au marcat goluri: Franck Boli, Kristoffer Zachariassen, Adama Traoré și Aïssa Laïdouni. Din partea echipei slovace a marcat Vernon De Marco Morlacchi./vdraguta/atataru

(www.gazeta.ru – 28 iulie)