Amenzi de peste două milioane de lei în urma controalelor în sectorul produselor alimentare de origine non-animală

Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor au aplicat amenzi de peste două milioane de lei în urma controalelor derulate în trimestrul doi al acestui an în sectorul produselor alimentare de origine non-animală. ANSVSA informează că, pe lângă cele aproape 300 de amenzi, au fost emise opt ordonanțe de suspendare a activității și patru de interzicere a activității. Totodată au fost confiscate în vederea distrugerii peste 12 tone de produse de origine non-animală./atataru/lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie)