Cele mai eficiente și inedite metode pentru iluminarea grădinii

Nu cred că mai are rost (dar totuși o s-o fac) să vă spun că iluminatul este una dintre cele mai importante caracteristici atât în afara casei, cât și în interiorul acesteia. Dacă pentru dormitor sunt de obicei preferate surse de lumină ambientală, iar pentru living păstrați becurile inteligente, atunci când vine vorba de soluții pentru iluminatul grădinii problema devine cu adevărat serioasă. Fiind locul perfect pentru petreceri sau întâlniri cu prietenii în sezonul estival, curtea casei dvs. are nevoie de surse de lumină ideale pentru crearea unui spațiu intim, dar îndeajuns de eficiente pentru a putea folosi spațiul și după lăsarea întunericului.

Lămpi, aplice, felinare, lampadare, plafoniere, pendule, lămpi solare, proiectoare, spoturi, sfere, stâlpi ornamentali, în toate formele, mărimile, culorile și mai ales prețurile, sunt concepute astfel încât să sporească siguranța, securitatea și stilul spațiilor dvs. exterioare. Spațiul verde din jurul casei trebuie să arate perfect, mai ales ziua – totul trebuie să fie simetric, proaspăt tuns sau primenit și bine îngrijit – dar, odată cu apusul soarelui, ei bine, lucrurile se schimbă într-o oarecare măsură întrucât la toate acestea se adaugă iluminatul, care poate evidenția sau ascunde frumoasa grădină. Dacă nu sunt bine amplasate, corpurile de iluminat pot împiedica plantele, iarba sau arbuștii să se transforme în adevărate vedete ale serii. Toate aceste elemente, adică plantele și iluminatul, trebuie să se completeze și să se complimenteze reciproc, altfel grădina își va pierde din strălucire.

Există o multitudine de opțiuni în iluminatul exterior, atât în ceea ce privește corpurile propriu-zise cât și modalitățile de amplasare a acestora, opțiuni care pot preface grădina într-un paradis mirific, magic și feeric. Vă doriți ca intrarea, veranda sau terasa să fie calde și primitoare și un mediu sigur pe timp de noapte atât pentru dvs., cât și pentru oaspeți? Amenajați-vă grădina și dați bordurilor, ușii de la intrare, ferestrelor, pomilor sau pereților exteriori, un aspect cu totul nou și original prin adăugarea unor corpuri de iluminat cât mai variate și deosebite.

Planificați în trei – Planificarea mai multor straturi de iluminat exterior creează interes vizual într-un peisaj. Puteți atinge acest efect prin iluminarea aleii de la intrare, a copacului din mijlocul grădinii și a cutiei poștale din fața proprietății.

Distribuiți lumina în mod egal – Instalarea unor lumini extrem de strălucitoare într-un spațiu în aer liber creează adesea zone întunecate nesigure. În schimb, puteți instala un nivel scăzut de iluminat peste tot, de jur împrejurul curții.

Iluminați porțiunea de la intrare – Două corpuri de iluminat montate pe perete vor flanca antreul unei case contemporane, punând în valoare ușa și oferind o intrare în condiții de siguranță, mai ales pe timp de noapte.

Iluminat ca de petrecere prin cele mai ieftine metode – Iluminatul decorativ, amplasat în șir și fixat pe o umbrelă de exterior, oferă o iluminare ieftină pentru divertismentul din aer liber. La fel se întâmplă și cu iluminatul pereților vii ai grădinii, care conferă unui spațiu exterior sentimentul unui club de noapte. Tot ceea ce lipsește sunt ringul de dans și muzica, de care rămâne să vă ocupați numaidecât.

Folosiți iluminatul de accent – Iluminatul de accent exterior poate fi utilizat pentru a atrage atenția asupra caracteristicilor unice ale casei, cum ar fi detalii arhitecturale, sculpturi sau plante. În acest gen de spațiu în aer liber, iluminarea adaugă o altă dimensiune a sculpturii pe timp de noapte, schimbând viziunea asupra acesteia, scoțând-o în evidență și oferindu-i umbre atrăgătoare. Denumit și „iuminatul de efect”, aceasta este cea mai populară modalitate de iluminare a unei grădini pentru evidențierea unor accesorii distincte. Reflectoarele sau dispozitivele de fixare montate pe sol sunt cel mai recomandat mod de a realiza această tehnică.

Folosiți iluminatul pe alei – Iluminatul de exterior este un element important pentru siguranța locuitorilor acelei case, în orice spațiu în aer liber. Într-o astfel de grădină, o serie de lumini amplasate pe aleile șerpuite vă pot direcționa în siguranță spre terasa grădinii. Pasarelele, pietrele așezate din loc în loc și alte asemenea ”obstacole” ar trebui să fie bine iluminate, în primul rând pentru siguranță, și apoi ca parte a unui decor de amenajare a teritoriului exterior. Iluminatul subtil pe casa scării reprezintă, de asemenea, un plus vizual pentru efectul general al proiectului.

Utilizați iluminatul pe etape – O alternativă la luminile de pe alei, luminile pe etape sau pas cu pas pot fi integrate pe scările din spațiul exterior, pentru a spori siguranța. În acest spațiu, puteți încorpora lumini într-o făntână arteziană (dacă aceasta există), pentru un interes sporit pe timp de noapte.

Iluminatul ornamental pentru pomi și arbuști – Iluminatul scăzut, numit, de asemenea, și iluminat de tip lună, creează o strălucire fină și subtilă. Acest tip de iluminat este utilizat și pentru a evidenția anumite zone ale unei curți și poate fi folosit pentru a crea modele frumoase din crengile inferioare ale copacilor. Luminile neon adăugate pomilor (poate chiar palmieri, dacă vă sunt pe plac) adaugă un efect tropical designului general al grădinii. Investiția în peisagistica unei curți ar trebui să fie orientată și către găsirea unor soluții de iluminat pentru pomii și arbuștii care dau viață grădinii dvs. Puteți alege instalații pentru exterior în diverse forme, culori și mărimi, pe care să le împletiți în jurul crengilor copacilor sau ale arbuștilor din grădină. Amintiți-vă de efectul bradului de Crăciun încărcat de lumini colorate și retrăiți acea senzație în fiecare seară de vară pe care o petreceți în curtea dvs.. Dacă vreți să obțineți un iluminat ambiental, rotiți instalațiile doar în jurul tulpinilor copacilor, iar dacă vreți să dați o notă aparte întregului pom, împletiți-le doar pe crengile acestuia. Efectul va fi unul incredibil de frumos! Proiectoarele sunt cele mai potrivite pentru a scoate în evidență anumite zone ale grădinii dvs, eventual cele în care ați plantat florile preferate sau cele în care gazonul este tuns perfect. Având tulpinile moi, aceste plante nu pot susține greutatea unei instalații, așa că cel mai indicat este să amplificați lumina care pică pe ele în timpul nopții cu ajutorul unor stâlpi de lumină decorativi.

Actualizați-vă iluminatul deja existent – În spațiul din aer liber puteți utiliza mai multe corpuri de iluminat care să intensifice funcționalitatea și siguranța acestuia, inclusiv lumini pe alei de-a lungul ”trotuarelor” și spoturi luminoase în zona pergolei și a barului. Dacă aveți în prezent doar o singură lumină plafon la intrare sau pe verandă, luați în considerare modernizarea iluminatului prin adăugarea unor felinare montate pe toată suprafața grădinii. Evitați umbrele și efectul de orbire neplăcute și asigurați-vă că pietrele de trecere și potecile sunt iluminate în mod corespunzător prin utilizarea unui sistem complet de iluminat care combină iluminatul de accent, ambiental și cel pe tipuri de activități.

Surse de lumină potrivite pentru grădină

– Surse de lumină electrice – Pentru montarea corectă și utilizarea în siguranță a acestora, veți avea nevoie de ajutorul și sfaturile unui electrician, care va instala cablurile electrice și va asigura o funcționare optimă a acestora. Singurul lucru pe care îl veți mai avea de făcut după finalizarea lucrărilor de montare va fi să întrețineți în cel mai simplu mod lămpile și să schimbați, atunci cănd este cazul, becurile. Cea mai la îndemână soluție este achiziționarea unor becuri LED, care au o durata de viață de peste 50.000 de ore.

– Surse de iluminat pe baterii – Pentru a vă putea bucura de ele, nu veți avea nevoie de data aceasta de mâna unui specialist, pentru că acestea pot fi montate cu ușurință în câteva minute, urmând instrucțiunile cu care vin însoțite. Deși economisiți destul de mult prin eliminarea serviciilor de instalare, este posibil ca această soluție de iluminare a grădinii să se dovedească a fi destul de costisitoare, pentru că presupune schimbarea frecventă a acumulatorilor.

– Surse de lumină cu baterii solare – La fel de ușor de montat ca și sursele de lumină pe baterii, cele care folosesc lumina soarelui ca sursă de energie se vor dovedi a fi foarte potrivite pentru curtea dvs. Un mare plus, deloc de neglijat în această perioadă, este acela că sursele de lumina cu baterii solare nu poluează mediul înconjurător. Trebuie, însă, să țineți cont de faptul că intensitatea luminii nu este la fel de puternică, așa cum este cazul surselor de iluminat electrice, iar bateria s-ar putea goli până să răsară soarele.

Modele de corpuri de iluminat pentru curte și grădină

– Pendul – Un pendul negru se potrivește de minune în grădinile viu colorate, deoarece în acest fel se creează un echilibru din punct de vedere vizual. Dacă iubiți florile multicolore și puneți mare preț pe flora din grădină, nu ezitați să adăugați și câteva elemente închise la culoare pentru a balansa paleta de culori folosită în amenajarea curții. Puteți opta pentru un pendul clasic, negru, cât și pentru unul din cupru sau cu aspect antichizat, în funcție de designul general al grădinii.

– Suspensie – Dacă nu vă doriți un pendul, puteți alege o suspensie cu o formă clasică, care să se încadreze de minune în designul tuturor grădinilor. Acest corp de iluminat trebuie ales în cazul în care nu vă doriți să încărcați curtea cu tot felul de becuri și iluminatoare, ci vreți doar să luminați  complet zonele în care plănuiți să vă petreceți timpul pe perioada verii.

– Aplică de perete – Chiar dacă aplicele de perete sunt folosite cu precădere în dormitoare și bucătării, nu trebuie să vă sfiiți să adăigați câteva corpuri de iluminat de acest fel pe pereții exteriori ai casei. În acest fel, veți avea parte de o lumină difuză în zona florilor, dar veți lumina clar treptele casei și pereții. Vă puteți orienta spre orice culoare doriți, însă aveți grijă ca aceasta să se potrivească perfect cu nuanța exterioară a căminului. Astfel, dacă locuința este văruită într-o nuanță nude sau pastelată, îndreaptă-ți privirea spre aplicele de perete albe sau crem, iar dacă pereții casei sunt albi, vă puteți bucura de aplice puțin mai îndrăznețe din punct de vedere cromatic.

– Aplică încastrabilă – Acest tip de aplică de exterior poate fi îngropată în pământ, astfel încât să fie lăsată la vedere doar partea luminoasă. Este ideală pentru curțile mari, spațioase, în care este indicat ca fiecare zonă a grădinii să fie intens luminată, pentru a oferi un sentiment profund de siguranță și foarte multă luminozitate. Puteți pune în pământul din fața casei oricât de multe aplice încastrabile doriți, însă aveți grijă să nu exagerați.

– Lampă – O lampă de exterior poate schimba mult aspectul grădinii, așa că nu trebuie să stați pe gânduri, atunci când vă propuneți să amplasați în curte un astfel de iluminat de grădină pe bază de led. Pe lângă faptul că lampele de exterior sunt foarte elegante și moderne, deoarece pot fi găsite în forme cât mai abstracte și interesante, aceste corpuri de iluminat cu led nu consumă mult curent electric și redau extrem de fidel lumina naturală a soarelui. În plus, datorită faptului că o lampă de exterior se așază pe pământ, poate reprezenta o variantă nemaipomenită de iluminat pentru solarul din grădină.

– Plafonieră – Plafonierele sunt folosite în majoritatea încăperilor din locuințe, deoarece sunt foarte practice, nu ocupă loc prețios din casă și luminează în întregime camera. Aceste corpuri de iluminat pot fi folosite cu ușurință și pentru a lumina spațiul exterior al casei. Astfel, dacă la intrarea în casă se găsește un tavan, puteți amplasa pe acesta o plafonieră de exterior în același ton cu cea a tavanului. Aplicele încastrate și/sau plafonierele sunt confecționate în mare parte din materiale precum: aluminiu, metal sau plastic și se regăsesc în forme și culori diferite. Datorită designului, materialelor și culorilor folosite, cele din metal sau aluminiu sunt potrivite cu precădere în cazul decorurilor retro.

– Lampadar – Câteva lampadare cu picior pot lumina aleea până la intrarea în casă, lucru care denotă faptul că această instalație de iluminat pentru grădină nu trebuie să lipsească din nicio curte. Sunt rafinate, oferă un aer elegant grădinilor și luminează subtil zonele care stârnesc interes. Aceste corpuri de iluminat pot fi găsite atât în variante de mici dimensiuni, cât și cu picior înalt, fapt pentru care pot fi amplasate în orice colț de curte decideți, fie pe pământ, fie pe pervaze sau balustrade.

– Lampă portabilă – După cum este denumită, acest tip de lampă poate fi mutată dintr-o parte-n alta, fapt pentru care aceasta constituie una dintre cele mai practice și inteligente lumini de grădină. Pe lângă faptul că astăzi o puteți amplasa lângă iaz, iar mâine lângă șezlong, ea este fabricată dintr-un material foarte rezistent și rigid, fapt ce-i conferă durabilitate în timp. În plus, lampa portabilă este un corp de iluminat pentru grădină, dar și pentru solar, de aceea nu trebuie să ratați ocazia de a deține un astfel de produs, mai ales că unele modele se pot reîncărca cu energie solară.

– Stâlp de iluminat – Dacă vă doriți cât mai multă lumină în grădină și sunteți de părere că iluminatoarele prezentate mai sus nu ar putea face față nevoilor dvs., vă puteți îndrepta atenția spre un stâlp de iluminat sau chiar mai mulți. Pe lângă faptul că un astfel de stâlp este destul de impunător, elegant și rafinat, lucruri care atrag atenția, utilitatea acestuia este apreciată la scară largă. Acest tip de stâlp poate fi găsit atât în nuanțe de alb, cât și de negru, în funcție de preferințele și dorințele fiecărui proprietar.

– Lampioane și ghirlande cu becuri – Ghirlandele cu becuri au început să fie din ce în ce mai apreciate în ultimul timp, întrucât oferă un aspect plăcut, intim și foarte relaxant, indiferent dacă sunt poziționate în casă sau în afara acesteia. Prin urmare, dacă liniștea, pacea, iubirea și armonia sunt cele care vă definesc familia, nu ezitați să agățați o astfel de ghirlandă de gardul grădinii. Puteți crea un colț de relaxare deplină în apropierea acestora. Acestea se regăsesc în culori diferite și pot fi agățate de tavan, prinse pe lateralele terasei sau, de ce nu, dacă aveți în apropiere un copac, poate fi amenajat foarte creativ cu astfel de lampioane.

– Felinarele vă pot ajuta să dați un plus de eleganță terasei. Puteți alege între cele care se montează pe perete sau pe un stâlp și cele care se așază pe masă sau alte suporturi.

Alegerea culorii becurilor pentru grădină

Așa cum probabil știți deja, cromatica influențează mare parte din starea noastră de spirit, astfel că nuanțele pe care le veți folosi pentru iluminatul grădinii trebuie alese cu mare atenție, pentru crearea atmosferei dorite. Totodată, efectul luminilor colorate asupra plantelor sau a elementelor de decor din curte poate fi diferit de cel la care v-ați așteptat. În această privință, ar fi mai bine să știți că:

– Verdele va scoate și mai mult în evidență culoarea frunzelor și a gazonului, făcându-le să pară mai stridente decât sunt în realitate;

– Roșul va da frunzelor copacilor o nuanță maronie;

– Galbenul va crea o imagine tomnatică, de frunze uscate, însă este ideal pentru a alunga insectele;

– Albul este cea mai potrivită culoare dacă doriți să păstrați autenticitatea nuanțelor naturale.

Sfaturi de  final

– Atunci când alegeți corpurile de iluminat tebuie să luați neapărat în calcul stilul arhitectural al casei (tradițional, modern sau undeva între cele două), eficiența energetică a dispozitivului și, bineînțeles, bugetul. Dacă nu sunteți siguri cu privire la stilul casei, atunci când mergeți la cumpărături luați cu voi o fotografie a casei. Magazinele de specialitate dispun de personal instruit care vă poate ajuta să găsiți corpul de iluminat potrivit în limita bugetului pe care îl aveți.   Există o mare varietate de stiluri de dispozitive, astfel încât, indiferent de arhitectura casei, puteți găsi suportul ideal.

– Dacă actualizați ușa din fața casei, trebuie să aveți în vedere adăugarea unor lumini laterale care să flancheze ușa de la intrare. Simple sau duble, luminile laterale pot îmbunătăți intrarea și vă vor oferi o lumină suplimentară sau o mai mare vizibilitate. Și aici există o mulțime de opțiuni, inclusiv din sticlă transparentă, sticlă mată, sticlă laminată rezistentă la impact (grozavă pentru cei preocupați de securitate), și sticlă mată cu modele gravate.

– Există, de asemenea, opțiuni pentru cât de multă sticlă doriți să afișați. Puteți obține lumini laterale doar pe jumătate din sticlă, cu un panou inferior plat vopsit pentru a se potrivi ușii sau culorii tapițeriei obiectelor din curte, și lumini care sunt compuse din sticlă doar pe sfert, dacă doriți lumină, dar și un pic de intimitate.

– Diferitele modele de uși vă permit, de asemenea, să creați un aspect personalizat. În cazul în care modernizați ușa de la intrare, simplă sau dublă, luați în considerare adăugarea unei ferestre superioare, aceasta putând face un spațiu exterior să se ​​simtă mai înalt și mai măreț, iar interiorul mai aerisit șimai luminos.

– Combinați sursele de lumină între ele – nu este suficient să folosiți un singur tip de sursă de lumină, dacă vreți ca atmosfera să devină cât mai primitoare. Încorporați toate cele trei tipuri de iluminat – lumina ambientală trebuie întrepătrunsă cu cea directă și cu câteva accente pentru un rezultat cu adevărat spectaculos; lămpile exterioare pot fi combinate de minune cu felinarele și stâlpii decorativi. Rețineți faptul că lumina directă este mai potrivită pentru a fi montată pe aleile din curte, în vreme ce accentele de lumină pot fi îndreptate către straturile cu flori sau gazonul proaspăt tuns.

– Ar fi util să știți faptul că fiecare metru pătrat din grădină va avea nevoie de aproximativ 1,5 Wati. Astfel, pentru un spațiu de 100 mp, capacitatea totală de iluminare trebuie să fie de 150 Wati. Siguranța dvs. și a familiei stă pe primul loc, astfel că principalele zone de acces, aleile și poarta trebuie să fie iluminate în mod corespunzător, pentru a evita orice situație neplăcută. Direcția luminii trebuie să fie întotdeauna către zona grădinii sau obiectul decorativ de exterior pe care doriți să îl scoateți în evidență.

– Și un lucru extrem de important – sursele de iluminat pentru grădină nu ar trebui să deranjeze în niciun fel vecinii.

 

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.gardeningetc.com/design/garden-lighting-ideas

https://www.thespruce.com/garden-lighting-ideas-5235396

https://www.realhomes.com/design/garden-lighting-ideas

https://www.homebuilding.co.uk/ideas/garden-lighting-ideas

https://www.homesandgardens.com/spaces/decorating/garden-lighting-ideas-212336

http://www.hgtv.com/design/outdoor-design/landscaping-and-hardscaping/design/8-lighting-design-ideas-for-the-garden-pictures

RADOR – 29 iulie