La Bucureşti a fost deschis primul centru multicultural pentru persoanele afectate de criza din Ucraina

La Bucureşti a fost deschis astăzi primul centru multicultural pentru persoanele afectate de criza din Ucraina, unde copiii şi adulţii aflaţi în dificultate vor beneficia de mese calde, servicii de sănătate şi cursuri de limba română. Centrul, inaugurat de Crucea Roșie Română, cu sprijinul organizaţiei similare din Republica Coreea, va fi deschis zilnic, între orele 10:00 şi 18:00, iar accesul se va face pe baza unei programări. Potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite, se estimează că aproximativ 88.000 de persoane care au fugit din Ucraina au rămas în România, unele permanent, altele, călătorind periodic./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie)