Noua Zeelandă şi-a deschis complet graniţele pentru vizitatorii străini, pentru prima dată din 2020 până acum

Noua Zeelandă şi-a deschis, începând de luni, 1 august, complet graniţele pentru vizitatorii din lumea întreagă, pentru prima dată de la închiderea acestora, în martie 2020, din cauza pandemiei de COVID-19. În februarie, autorităţile au deschis graniţele numai pentru neozeelandezi şi au fost relaxate progresiv restricţiile impuse. Acum, Noua Zeelandă va permite şi navelor de coazieră şi iahturilor străine să ancoreze în porturile sale. „Este un proces controlat şi precaut pe care îl derulăm din februarie, pe măsură ce continuăm să gestionăm o pandemie care nu a încetat şi să ţinem populaţia în siguranţă, aşa cum face, de altfel, şi restul lumii”, a declarat luni premierul neozeelandez, Jacinda Ardern./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 1 august)