A murit o mare prietenă a României, membră a Congresului SUA, care a trăit câțiva ani în România ajutând copiii nevoiași

A murit ieri în Indiana, într-un teribil accident de mașină, Jackie Walorski, membră a Congresului american, o mare susținătoare și prietenă a României, mare suporteră a Parteneriatului nostru strategic.

Între 2000 și 2004, ea și soțul ei, Dean Swihart (de profesie învățător), au trăit în România ca misionari creștini, unde au pus bazele unei organizații care a oferit hrană și echipament medical copiilor săraci.

Nu odată a vorbit despre experiența sa pe pământ românesc: „Nu aș fi azi în Congresul SUA dacă eu și soțul meu nu am fi locuit în România vreme de patru ani” a spus doamna Walorski într-una dintre ocazii, acum câțiva ani.

De altfel, Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a amintit ieri despre relația specială dintre Jackie Walorski și țara noastră: „O nativă a statului Indiana de-a lungul întregii vieți, membra a Congresului Walorski a trăit o viață în serviciu public: fie că a îngrijit copiii săraci din România, și-a reprezentat comunitatea în legislativul statului Indiana sau a servit aproape un deceniu în Camera Reprezentanților”. De asemenea, Președintele Joe Biden a subliniat că în ciuda dezacordurilor de opinii, Jackie Walorski a fost “respectată de membrii ambelor partide” din Congres. Și fostul Președinte Donald Trump a reacționat arătând că Walorski a fost o “femeie minunată” pe care a avut privilegiul să o cunoască și alături de care să lucreze vreme de mulți ani.

Când am întâlnit-o prima dată toamna trecută, doamna Walorski m-a încurajat și a fost alături de noi, susținând solicitările noastre majore: necesitatea unei prezențe militare mai mari a SUA în România și cum putem avansa pentru a ne alătura programului de scutire de vize. Când a început agresiunea rusă în Ucraina, doamna Walorski m-a sunat să-și ofere sprijinul necondiționat.

A fost ani la rând membră a grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanților, fiind unul dintre membrii fondatori. A susținut numeroase rezoluții și inițiative care au avut ca obiect promovarea intereselor României.

Pentru eforturile sale neobosite de a promova România, doamna Walorski a fost decorată de Președintele Klaus Iohannis cu cea mai înaltă distincție a statului român, “Steaua României”, într-o ceremonie care a avut loc chiar în clădirea Congresului american, pe 9 iunie 2017. Președintele a subliniat “implicarea personală” a doamnei Walorski la întărirea relației dintre România și SUA.

În timp ce Statele Unite au pierdut un legiuitor iscusit și un lider entuziast, România a pierdut un prieten formidabil de dedicat. Cu abnegație, Walorski a slujit cauza României cu orice mijloace, țara de care se atașase iremediabil și pe care continua să o sprijine necondiționat.

Aflat ieri pe holurile legislativului american pentru a-i mulțumi unei alte membre a Congresului care și-a arătat dedicarea față de România, am primit vestea șocantă privind decesul doamnei Walorski. M-am tot întrebat cum am putea cinsti memoria domniei sale.

În onoarea doamnei Jackie Walorski, Ambasada României în Statele Unite va institui un premiu anual dedicat membrilor Congresului american care se implică cu determinare pentru a susține cauza României.

Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia Walorski și de celelalte victime ale teribilului accident.

Fie-i memoria binecuvântată!

Andrei Muraru
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii