Artown, festivalul care pune Ploieștiul pe harta artei murale începe azi

27 de artiști din România, Italia, Republica Moldova, Finlanda, Ucraina, Peru și Germania vor colora Ploieștiul începând de azi. Peste 1.800 de metri pătrați de pe clădirile orașului vor prinde culoare în perioada 5 -14 august, în cadrul festivalului de artă stradală Artown Festival, aflat la prima ediție. Organizat de Asociația buchARTest, evenimentul este un manifest urban și social pentru o lume mai plină de viață și pentru un oraș mai expresiv.

Prima ediție a festivalului Artown începe azi cu o serie de evenimente. Tema de anul acesta este “Sinestezie urbană” care își propune să inspire publicul să-și întoarcă privirea la probleme globale actuale, exprimate prin artă. Lucrările artiștilor participanți vor cuprinde momente din istoria Ploieștiului, dar și momente, monumete sau personalități de bază ale orașului. Totodată, tema festivalului se axează și pe sustenabilitate, iar conceptele alese să facă parte din Artown atrag atenția asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă propuse de ONU.

Pe lângă picturile murale, festivalul va cuprinde mai multe tipuri de evenimente precum seri de poezie, teatru în aer liber, concerte de rock alternativ și muzică clasică, live modular performances, spectacole de balet și dans contemporan, action painting, numere de magie, precum și ateliere de artă pentru copii și tineri.

„Ne dorim să îngustăm prăpastia dintre loc și locuitor aducând arta în stradă și oferind-o oamenilor să o folosească ca bun comun pentru a-și redefini conceptual și emoțional orașul. Ploiești este orașul meu natal și mi-am dorit enorm să aducem proiectul buchARTest, pe care îl facem în București, într-o forma mai mare și mai dezvoltată la Ploiești sub numele de Artown Festival pentru a da înapoi orașului care ne-a dat atat de multe”, transmite Livia Florea, fondator Artown Festival.

Organizatorii au fost impresionați de multitudinea de artiști dornici să se implice și au avut de ales din 94 de concepte din 23 de țări. Au fost selectați 27 de artiști care vor picta 27 de pereți. Astfel, pe străzile Ploieștiului vă veți întâlni, timp de 10 zile, cu: Aku Aalto, Alexa Lincu, BTA, Cazacincu, Cuserul, gabipedeal, Greta von Richthofen, Irina Mocanu, Jims, KSELEQOQYNQYSHY (Casele cu Ochi Închiși), Lali, LOST.OPTICS, Lucian Sandu-Milea, Mateo Sabatino, Meri the zu, Modreanu, Monks, Normski, Otto Constantin, Passtrada, Patrizio Anastasi, Pisica Pătrată, Pulsar Sinaps, Robert OBERT, Tatiana Dumitrana și Wanda, precum și doi invitați surpriză.

Dacă vrei să ai un moment artistic în spațiul public, în cadrul Artown Festival, poți scrie un mesaj pe pagina de Facebook sau profilul de Instagram ale festivalului.

Programul evenimentului este disponibil pe: https://web.facebook.com/events/811618039870967, https://www.artown-festival.art/ro, și https://www.instagram.com/artown_festival/

Artown Festival este organizat de buchARTest, aprobat de Primăria Municipiului Ploiești și susținut de DEH (Danube Engineering Hub), Ness Product Europe, Actemium, Cemrom, Kraftanlagen, Oltina, WDP, Caparol și Sportek.

Artown Festival este la prima ediție și este un manifest urban și social pentru o lume mai colorată, mai plină de viață în orașul Ploiești. Folosim arta ca declarație publică și ne dorim, astfel, să generăm conștientizarea problemelor sociale din România. Intervențiile urbane sunt menite să stârnească dialoguri pentru comunitate și monologuri pentru privitori, în același timp, fiind o invitație deschisă spre schimbare. Ele reflectă vocea și exprimă valorile societății noastre, în timp ce transformă un oraș.