August 1944: “Camarade, am ordin să te iau prizonier!”
“Dezarmați tupele germane! Apoi îi luați prizonieri.” Acesta a fost ordinul pe care ofițerii români l-au primit după ce Proclamația către Țară a regelui Mihai de la 23 August 1944 a fost citită la Radio. Ordin greu de îndeplinit pentru că timp de trei ani românii și germanii au luptat împreună împotriva dușmanului comun. Timp de trei ani, instructori germani i-au instruit pe români în mânuirea unor arme și dispozitive pentru tancuri, aviație, artilerie, marină. Timp de trei ani artileriștii români și germani au apărat împreună Valea Prahovei de bombardamentele aviației anglo–americane. Aici, pe Valea Prahovei, pentru a apăra una din importantele surse de petrol pe care o aveau, germanii au concentrat numeroase baterii de artilerie antiaeriană. Când ordinul de a-i dezarma pe militarii germani a venit, ofițerii români l-au îndeplinit, chiar dacă pe mulți îi lega o prietenie de militarii germani. Așa s-a întâmplat și cu căpitanul Valentin Gabrilescu – comandantul unei baterii antiaeriene.
„August ’44 m-a găsit în zona Ploieşti. Eram căpitan de artilerie antiaeriană. Despre 23 August 1944 am auzit la radio. Eram consternați! Consideram că este o capitulare! Noi ne-am bătut cu ruşii, să fie clar! Şi cu comuniştii! Şi am fost bătuţi! … 600 000 de oameni de la Nistru până la Volga şi înapoi, ca în final să plecăm capul! Noi nu aveam nimic cu americanii şi cu nemţii nici atât! Vă spun foarte sincer! Ce s-a întâmplat cu Ardealul de Nord, sigur că a fost o tragedie unde Germania a avut un rol esenţial. Noi am crezut că luptând împotriva bolşevismului vom câştiga şi Ardealul de Nord. Dar nu am câştigat nici Ardealul de Nord, nici Basarabia. Am „câştigat“ comunismul! Deci pentru colegii mei, pentru soldaţi, consternare mare!… La 23 august eram la Câmpina. În zona Ploieşti! Eram acolo împreună cu trupele germane. Şi ele apărau Ploieştiul cu noi împreună. Şi eram vecini… lângă mine era o unitate de artilerie antiaeriană. Şi sigur că eu eram prieten cu căpitanul neamţ. Trăgeam împreună, doboram avioane americane împreună, ne apăram împreună contra inamicului comun. Şi a venit 23 august şi a venit ordin să-i dezarmăm pe nemţi! Şi vreau să vă spun că unitatea mea l-a dezarmat pe prietenul meu, pe căpitanul german cu care mă cunoşteam, cu care eram în relaţii de amicițíe… că eram tineri şi noi şi ei. Şi eu am primit ordin să-l dezarmez. L-am chemat la telefon şi i-am spus: „Măi, Alfred, ce faci?” Era deja 24 august. Şi zice: „Eu am ordin să rezist aici!” „Şi eu am ordin să te dezarmez.” „Dezarmează-mă!” „Nu pleci?” „Nu! Plec când primesc ordin.” El a primit ordinele lui. Eu am primit ordinul: „Atac! Dezarmare!” Şi aşa am făcut! Adică m-am pus cu tunul pe ei, ei cu tunul pe noi, la distanţă de trei kilometri unul de altul, închipuie-ţi ce înseamnă… „Ce faci? Ce faci, Alfred?” „Mi-ai omorât!…” Mi-aduc aminte, avea un subofiţer, un băiat foarte fin… „L-ai omorât pe Morike!” „Şi tu i-ai omorât pe Ion şi pe Vasile.” Tragic! Tragic! În final au mai venit şi alte trupe, i-am încercuit şi s-au predat. I-am strâns pe toţi, inclusiv pe amicul meu, Alfred, care era un mare amator de muzică, de pian. Şi i-am strâns, i-am dus la Breaza unde era comandamentul nostru. M-am dus şi eu acolo. Când am ajuns eu acolo, pe prizonieri îi îmbarcau în nişte camioane, să-i trimeată într-un lagăr. Şi m-am dus şi eu acolo. Prizonierii se predau în spate, nu stau la trupa luptătoare, n-au ce căuta acolo. Şi l-am văzut pe prietenul meu într-o maşină lângă şofer. Camioanele erau pline de prizonieri, dezarmaţi, în cămăşi, desculţi, că românul în primul rând descălţa pe prizonieri. Şi ruşii făceau la fel. Şi am vrut să mă duc la el să-i zic… Ce să-i zic? El a pus mâna pe portieră. Nu mi-a întins mâna, nu i-am întins mâna. Eram deja în război cu ei! Când au venit ruşii i-au luat în primire. Că orice neamţ aparţine Uniunii Sovietice. Până atunci era ordinul mareşalului Antonescu că prozonierii capturați de trupele române sunt ai statului român. La fel și tehnica de luptă. Aşa zicea Antonescu! Am auzit după aceea că pe prizonierii nemți i-au luat ruşii în primire şi i-au împuşcat pe toţi! Un model rusesc. Poate şi pe el, poate nu…. Nu mai ştiu!”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1999]
