Ucraina va trebui să recupereze tot ce i-a fost confiscat de către Rusia (Volodimir Zelenski)

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că, după încheierea războiului, Ucraina va trebui să recupereze tot ceea ce Rusia i-a confiscat temporar, iar statul agresor va trebui pedepsit pentru crimele sale. „După acest război rus împotriva Ucrainei, nu ar trebui să mai rămână niciun conflict mocnit sau înghețat. Ucraina va trebui să recupereze tot ceea ce Rusia i-a confiscat temporar, iar statul agresor va trebui să fie pedepsit pentru crima de agresiune” – a afirmat Zelenski, într-un mesaj video transmis luni seară. Potrivit preşedintelui, acest lucru este important nu numai pentru a se face dreptate. „Doar pierderea evidentă suferită de agresor și responsabilitatea sa juridică internațională pentru agresiune reprezintă garanții împotriva oricărui nou război” – a adăugat Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a mai menționat că diplomații, oficialii ucraineni și toți cei implicați în pregătirea unui răspuns la agresiunea rusă lucrează la un astfel de sfârșit al războiului. „Dar, bineînţeles, cea mai mare contribuție la încheierea războiului o are acum armata ucraineană, care distrug mașina teroristă rusă pe câmpul de luptă” – a conchis Volodimir Zelenski./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 9 august)