Vremea se răcește și ploile vor cuprinde aproape întreaga țară

Vremea se răcește astăzi și ploile vor cuprinde aproape întreaga țară. Meteorologul de serviciu de la ANM, Oana Păduraru, a precizat pentru postul nostru de radio.

Oana Păduraru: Temperaturile se vor apropia de cele normale pentru această perioadă, dar vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în mare parte din ţară, în special în zona Olteniei, dar și în vestul și nord-vestul Munteniei și în zona Carpaților Meridionali, unde ne așteptăm la averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor putea depăși pe spații restrânse chiar 40-60 de litri pe metru pătrat./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august