Franţa primeşte ajutor de la alte ţări europene pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie din regiunea Gironde

Mai multe ţări europene trimit pompieri şi echipamente în Franţa, pentru a o ajuta să gestioneze incendiile de vegetaţie care ard în regiunea sud-vestică Gironde. Preşedintele Emmanuel Macron le-a mulţumit, descriind gestul drept o demonstraţie a solidarităţii europene. Valurile de căldură şi seceta continuă să afecteze zone largi din Europa. Maarten van Aalst, de la Centrul pentru climă al Crucii Roşii şi Semilunii Roşii şi membru al comisiei de consilieri pe tema modificărilor climatice a UE. „Ţările care erau obişnuite cu un anumit nivel de căldură sau cu incendiile de vegetaţie, acum se confruntă cu acestea în număr şi la o intensitate mult mai mare. Acea parte a Franţei este , desigur, uneori secetoasă şi se confruntă cu temperaturi crescute, localnicii sunt obişnuiţi cu acest fapt, dar acum sunt afectaţi mult mai mult. Lucru valabil pentru întreaga zonă a Mediteranei, de exemplu. Marea Britanie nu este deloc obişnuită cu temperaturi atât de crescute. Acolo avem problema legată de faptul că oamenii nu sunt obişnuiţi cu asemenea căldură şi nu îşi ajustează comportamentul pentru a îi face faţă”, a declarat el./aionita/lalexandrescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 august