NÉPSZAVA: În pofida interdicţiilor emise pe litoral, în două zile patru persoane s-au înecat pentru că au nesocotit pericolul

Salvamarii români au arborat steagul roşu din cauza valurilor uriaşe, dar avertismentul nu a fost luat în seamă.
Luni s-au înecat în zona română a litoralului Mării Negre trei turişti, iar marţi încă unul, deşi din cauza vântului puternic autorităţile au interzis şi intrarea în apă – relatează Fötér.
Luni, în Saturn, un bărbat de 23 de ani din Suceava a intrat în apă împreună cu prietenul său, dar numai unul a reuşit să mai iasă dintre valurile uriaşe. Prietenul său a fost scos din apă de salvamari, dar în ciuda încercărilor de resuscitare nu a mai revenit. În aceeaşi zi, un bărbat de 28 de ani din Ialomiţa, la fel şi salvamarul experimentat de 48 de ani din Târgovişte care i-a sărit în ajutor, au fost luaţi de valuri şi nu au mai ieşit.
Tragediile din zilele precedente nu l-au speriat pe bărbatul de 25 de ani din judeţul Suceava care a sărit marţi în valurile uriaşe, însă nu a reuşit să le învingă, iar ceilalţi turişti care l-au tras la mal şi echipa de salvatori nu au mai reuşit să-l resusciteze.
Deşi autorităţile atrag atenţia asupra pericolului produs de vântul puternic şi explică rostul arborării steagurilor, oamenii aproape că nu le dau ascultare şi nesocotesc pericolul. (nepszava.hu)
NÉPSZAVA (Ungaria) – 9 august 2022

https://nepszava.hu/3165846_vizbe-fulladas-fekete-tenger-eros-szel-tilos-jelzes-felelotlen-turistak-vizimentok

Traducerea: Imola Stănescu