Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Un număr de 957 de cetăţeni ucraineni s-au înregistrat în evidenţele agenţiilor teritoriale din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere şi mediere pe piaţa muncii, a anunţat insituţia. Dintre aceştia 588 de refugiaţi din Ucraina sunt nou angajaţi pe piaţa muncii prin intermediul Agenţiei.

2) 7 elevi ucraineni au fost admişi la licee din judeţul Suceava, conform unei proceduri speciale adoptate de Ministerul Educaţiei, care le permite acestora înscrierea în clasa a IX-a fără susţinerea examenului de evaluare naţională. Elevii provin din Cernăuţi, Târnauca (Herţa), Tureatca, Gruşivca şi Balkauţi, aceştia fiind repartizaţi la colegiile „Petru Rareş” Suceava, „Petru Muşat” Suceava, „Laţcu Vodă” Siret şi Seminarul „Mitropolit Dosoftei” Suceava. Înscrierea elevilor ucraineni se realizează pe locuri speciale şi peste numărul maxim de elevi cuprins în clasele de elevi. Potrivit leggislaţiei române, elevii ucraineni pot participa la procesul de înscriere în clasa a IX-a pentru anii şcolari 2022-2023 şi 2023-2024 fără susţinerea evaluării naţionale, fără susţinerea probelor de aptitudini, respectiv a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi fără să li se calculeze media de admitere.

3) 8 jurnalişti din Târgu Mureş (centrul României), Cluj-Napoca (nord-vest) şi Iaşi (nord-est), alături de peste 10 refugiaţi ucraineni au luat parte la o şcoală de vară dedicată efectelor războiului din ţara vecină. S-a discutat despre ajutorul acordat de România încă din primele momente, solidaritatea umană, situaţia actuală a refugiaţilor, însă accentul principal a fost pus pe poveştile de viaţă ale participanţilor.

Şcoala de vară pentru jurnalişti a fost organizată de Asociaţia Suryam şi Crucea Roşie Târgu Mureş, în cadrul proiectului ‘MureşHub: Centrul unic de integrare şi asistenţă socială a refugiaţilor din judeţul Mureş’, pentru încurajarea diseminării informaţiilor corecte cu privire la refugiaţii din Ucraina. În cadrul proiectului se vor crea un ghid pentru refugiaţii din judeţul Mureş, dar şi o platformă activă pentru a satisface nevoile reale ale acestora.

4) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.