Calendarul evenimentelor, 13 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Apărare, Interne

* Manifestări prilejuite de cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române. Forţele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz. Din programul zilei:

‣ Bicaz, jud. Neamț:

  • Marinarii militari vor fi prezenţi, în perioada 13-15 august, în Oraşul Bicaz din judeţul Neamţ, singurul oraş montan din România unde sărbătorirea Zilei Marinei Române a devenit o tradiţie încă din anii 1960, şi vor organiza pentru public standuri interactive şi expoziţii de tehnică şi echipamente

‣ Brăila:

  • Publicul va putea vizita sâmbătă, 13 august, navele militare fluviale, care vor fi acostate în zona centrală a falezei, precum şi o expoziţie de tehnică militară şi armament

‣ Constanța:

  • Formaţiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA vor avea o serie de concerte, astfel: sâmbătă, 13 august, orele 12:00 – 13:00, în portul militar, la Ziua Porţilor Deschise, iar duminică, 14 august, între orele 20:00 şi 21:30, pe faleza Cazinoului, în zona grupului statuar ‘Pescarii’
  • Sâmbătă, 13 august, în Portul Militar Constanţa, publicul este invitat, în intervalul orar 9:00-17:00, la Ziua Porţilor Deschise, unde vor putea fi vizitate nave militare, un elicopter Puma Naval, expoziţii de tehnică şi armament, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ şi un spaţiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe

– Regia Autonomă Monetăria Statului lansează, sâmbătă, pentru a marca cea de-a 120-a ediţie a Zilei Marinei Române, medalia aniversară ‘120 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Marinei Române / Fregata Mărăşeşti’, în cadrul evenimentului ‘Ziua Porţilor Deschise’, care va avea loc în Portul militar Constanţa. Emisiunea medalistică este dedicată sărbătorii marinarilor români şi face parte din Programul Medalistic 2022 al Monetăriei Statului. Aceasta a fost produsă în 150 de exemplare, dintre care 75 din argint fin şi 75 din aliaj de cupru

  • Muzeul Naţional al Marinei Române va putea fi vizitat, gratuit, sâmbătă, 13 august, şi luni, 15 august, în intervalul orar 9:00-16:00

‣ Mangalia:

  • Publicul din Mangalia este invitat să asiste pe 13 august, în portul turistic, la recitalul muzical susţinut de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie ‘Getica’ din Buzău
  • Sâmbătă, 13 august, în Portul militar Mangalia va fi organizată Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care vizitatorii vor putea interacţiona cu echipajele navelor militare

‣ Tulcea:

  • În municipiul Tulcea, sâmbătă, 13 august, între orele 9:00-13:00, în Portul militar va fi organizată Ziua Porţilor Deschise

 

– Mass-media, Publicitate

* Sibiu: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine în Piața Mare din Sibiu, între 12 și 16 august. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Regional (Cluj, Sibiu și Brașov), cu sprijinul Primăriei Sibiu. Președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Sibiu va fi, în acest an prof. univ. dr. Constantin Necula, preot, scriitor și cadru didactic. Târgul va fi deschis între orele 11:00 și 22:00, în primele patru zile, și între orele 11:00 și 20:00, marți, 16 august; accesul publicului este liber. Printre partenerii media: Agenția de Presă Rador. Din program:

  • ora 18:00 – Prezentarea cărţii „Împăcarea cu tine însuți”

 

– Cultură

* Asociaţia Sirius Art prezintă între 23 iulie şi 14 august stagiunea outdoor ‘Teatru Oriunde’, cu spectacole pentru copii şi adulţi care se vor juca în weekenduri în Parcul Sebastian şi Parcul Ferentari. Intrarea este liberă.

  • Parcul Ferentari – 13 august:

– orele 10:00 şi 11:30 – ‘Croitoraşul cel viteaz’

– orele 18:30 şi 20:00 – ‘Farse medievale în stil nemedieval’

* În zilele de 13 şi 14 august, bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi în ultimul weekend pietonal al verii la „Străzi deschise” cu plimbări urbane şi noi activităţi recreative pe Calea Victoriei şi activităţi sportive pe Șos. Kiseleff. Weekendurile pietonale „Străzi deschise” din zona centrală se reiau în luna septembrie. Proiectul „Străzi deschise” este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București – în calitate de operatori zonali. Zone pietonale / Străzi deschise 13-14 august, între orele 9:00 şi 22:00: Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei și Șos. Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei. Din program:

  • Programul activităţilor de weekend de pe Calea Victoriei se deschide sâmbătă, 13 august, de la ora 11:00, cu un marş în premieră al factorilor poştali între Bulevardul Elisabeta şi Splaiul Unirii. Poşta Română marchează 160 de ani de la înfiinţare şi prin organizarea fazei naţionale a Marşului Factorilor Poştali, competiţie profesional-sportivă de tradiţie, ajunsă anul acesta la ediţia 42, linia de start fiind amplasată chiar în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României
  • În acest weekend, „Străzi deschise” prezintă două proiecte câştigătoare ale Apelului deschis pentru completarea programului artistic al evenimentului. Spectacolul de dans contemporan „The Last Raid of Humankind” (Ultimul atac al umanităţii), ce va avea loc pe 13 august, de la ora 20.00 în zona Bisericii Kretzulescu, reprezintă manifestarea fizică a sentimentelor în momentul conștientizării unui potențial final. Produs de compania de dans Contemporary Creative Dreamers şi regizat de Daniel Alexandru Dragomir, „The Last Raid of Humankind” a fost itinerat în teatre din ţară şi în cadrul Programului Cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”
  • Gândit ca o instalaţie participativă, „De ce iubeşti Bucureşti” de pe geamul magazinului Muzica invită în acest weekend pe trecători să marcheze prin cuvinte sau forme oraşul aşa cum îl simt, îl imaginează sau şi-l doresc
  • Din seria proiectelor propuse de operatorii culturali independenţi ai oraşului şi implementate de ARCUB în cadrul Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat”, „Tramvaiul Bookureşti” porneşte sâmbătă, 13 august, în a patra călătorie cu tramvaiul de epocă prin oraş. Gândit ca o serie de evenimente artistice „în mişcare” ce redescoperă spaţiul urban prin intermediul poeziei, al muzicii şi al poveştilor, proiectul propus de Asociaţia „Arta nu muşcă” s-a bucurat de entuziasmul bucureştenilor şi este deja un eveniment sold-out. ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului continuă implementarea proiectelor câştigătoare ale Burselor de idei ‘Bucureşti RE:imaginat’ cu inaugurarea unui nou eveniment pentru oraş, ‘Tramvaiul Bookureşti’. Iniţiat de Asociaţia ‘Arta nu muşcă’, ‘Tramvaiul Bookureşti’ propune bucureştenilor cinci călătorii urban-poetice cu tramvaiul de epocă (pe linia 1) în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 23 iulie – 20 august. ‘Tramvaiul Bookureşti’ reimaginează traseul tramvaiului clasic într-o experienţă interdisciplinară, cu lecturi de poezie, momente de muzică şi poveşti despre oraş ce transpun participanţii într-o călătorie prin care redescoperă oraşul dintr-o altă perspectivă

 

* „Departe de centru, Aproape de oameni” este un proiect inițiat de Teatrul Masca care își propune să ofere locuitorilor din cartierele aflate în proximitatea sediului teatrului (Militari, Crângași, Drumul Taberei și Giulești) șansa de a vedea, într-un cadru prietenos, o suită de spectacole prezentate de o parte a instituțiilor culturale bucureștene, atât cele subvenționate de PMB, cât și cele independente: Teatrul Nottara, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul Coquette, Breasla Actorilor, Compania „Scuze, noi”, Teatrul Vasilache, Compania Unfortunate Thespians, Asociația cu timp pentru cultură, Teatrul Masca și folkiștii Marius Matache și Teddy Tudoroiu. Din programul de astăzi:

  • ora 19:30 – Scuze, noi – „O altă oră de dans!”

* Jud. Botoșani: La Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, va avea loc, în perioada 11-14 august, a XIII-a ediție a festivalului Serile melancolice eminesciene, organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Școala Populară de Arte George Enescu Botoșani, cu sprijinul și implicarea directă a Consiliului Județean Botoșani. Din program:

  • În paralel cu concertele de folk, jazz și blues, copii sunt așteptați, în zilele de 13 și 14 august, la diverse activități: desene pe asfalt; desene în creion, colorat; jocuri ale copilăriei – Oana Iliescu-Buzatu, Maria Barabaș, Dora Florinela Corlat (Memorialul Ipotești); caricatură – Florin Grosu; Workshop de reporter – BUZZ Media

* Brăila: Invitaţii speciali care vor susţine concerte de Zilele Brăilei, programate în perioada 10-15 august, sunt Carla’s Dreams, Emaa, Spike, DJ Sasha Lopez, DJ Andre Rizo, House Killerz şi Nicu Alifantis, programul complet al evenimentului conţinând numeroase spectacole, precum şi manifestările dedicate Zilei Marinei Române. Din program:

  • Sâmbătă, 13 august, va avea loc o parada maşinilor de epocă pe traseul Brăila Mall – Şos. Viziru – Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Piaţa Traian – Calea Galaţi – Bulevardul Al. I. Cuza – General Eremia Grigorescu – Bulevardul Dorobanţilor – Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Parcarea Primăriei
  • Sâmbătă, 13 august şi duminică, 14 august, va avea loc Concursul Naţional de Karting ‘Cupa Brăilei’

* Brăila: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” va fi prezentă şi anul acesta la Zilele Municipiului Brăila (10 – 15 aug.), cu filme pentru copii, care au încântat şi au bucurat copilăria multora dintre părinţii de astăzi. Proiecţiile vor avea loc în Parcul Monument, în serile de 12 şi 13 august, cu începere de la ora 20:30. Din program:

  • A doua seară de film dedicată copiilor oferă un prilej de amuzament pentru spectatorii care vor alege să urmărească aventurile lui Nică şi ale Smărăndiţei, în nemuritorul film regizat de Elisbeta Bostan – ‘Aminitiri din copilărie’. Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan. Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ (aventuri / 1964)

* Constanţa: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Asociaţia Bedefililor din România organizează, în perioada 13-15 august, Salonul de benzi desenate de la Constanţa, activitate culturală desfăşurată în cadrul proiectului cultural P1943/04.07.2022 Istorii pontice în benzi desenate, Aria tematică: Arte vizuale, Sesiunea II/2022. Din program:

  • În cadrul Salonului, vizitatorii vor putea admira expoziţii de benzi desenate, cărţi şi reviste de specialitate şi vor putea intra în contact direct cu Puiu Manu, cel mai cunoscut şi îndrăgit autor de benzi desenate din România, care va prezenta în data de 13 august, de la ora 12:00 volumul Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate. În continuarea evenimentului, istoricul şi omul de cultură Adrian Cioroianu va prezenta volumul Regele Ferdinand cel Loial (Editura Curtea Veche, 2022), carte de istorie cu ilustraţii realizate de Puiu Manu

* Constanța: A IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea, organizat de Asociația CultArt și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, are loc în perioada 11-14 august, în orașul Constanța. Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială
  • Sâmbătă, 13 august, de la ora 19:00, în Piața Ovidiu, va avea loc un concert susținut de Ana-Cristina Leonte & The Bash, o trupă formată din artiști ai noului val din jazzul românesc, care va explora conceptul de „Quality Time”, reprezentat de petrecerea timpului în mod prezent și calitativ – în cuplu, cu prietenii sau în comunitate. Ana-Cristina Leonte, cântăreață, compozitoare și conducătoare de formație, propune o aventură sonoră alături de colaboratorii ei constanți, Tavi Scurtu (tobe), Albert Tajti (clape, bass synth) și Alex Arcuș (saxofon, flaut, bass synth), trecând peste orice regulă și categorisire, pentru că muzica prezentului trăiește prin inovație și are ca singură condiție starea de libertate

* Galați: Traseul Caravanei Filmelor TIFF Unlimited continuă prin ţară, ajungând în weekend-ul 13 – 14 august la Galaţi cu un cine-concert inedit şi o avanpremieră cu super-staruri în distribuţie. Serile de film încep la ora 21:00, la Promenada Spicu, iar intrarea este liberă. Din program:

  • Sâmbătă, 13 august, gălăţenii sunt invitaţi să vizioneze un clasic al suspansului – The Lodger, filmul mut pe care Alfred Hitchcock l-a regizat în 1927

* Eforie Sud: O serie de artiști invitați la Eforie Sud transformă în mesaj civic multiple limbaje de expresie, de la performance și pictură murală, la muzică experimentală, film documentar sau artă ecologică. Parte a Festivalului Eforie Colorat, proiectul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” reprezintă o meditație asupra problemelor urgente ale timpului nostru, de la tehnologizare și consumerism, la cele mai acute teme ecologice contemporane. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Constanța. Din program:

  • Artist talk pe subiecte de ecologie și artă socială, pornind de la tema noilor tipuri de agresiuni asupra omului și mediului și subliniind rolul de mediere al artei în acest context. Discuțiile moderate de curatorul proiectului Raluca Oancea îi vor avea ca invitați pe Dan și Lia Perjovschi. Se vor transmite imagini și înregistrări de la expozițiile acestora din București, Sibiu, Kassel (Germania) iar publicul prezent în grădina de vară poate adresa întrebări artiștilor invitați (13 – 18 aug.)

* Mangalia: Primăria municipiului Mangalia organizează, în perioada 13 – 15 august, în Portul Turistic din localitate, mai multe evenimente prilejuite de sărbătorirea Zilelor oraşului şi Zilei Marinei. Turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi, în fiecare seară, începând cu orele 18:00, să asiste la o serie de spectacole susţinute de cei mai în vogă artişti. Astfel, sâmbătă, 13 august, seria celor trei zile de distracţie şi voie bună de la malul mării va debuta cu un concert al solistei Alina Eremia, care va încânta audienţa, alături de Yuka, IDK, Marko Glass

* Sibiu: Are loc o nouă ediţie a Caravanei Metropolis – cinema în aer liber, experienţa de cinematograf itinerant liber ce poposeşte în perioada 9 – 14 august la Sibiu, în Piaţa Huet şi aduce şase dintre cele mai bune filme din ultimul an, premiate la festivaluri de film internaţionale, şi ateliere de creaţie. Proiecţiile încep în fiecare seară la ora 21:30, accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Evenimentul aduce şi două ateliere de creaţie pentru micii spectatori, astfel: pe 13 august, un atelier de introducere în arta actorului – Joc şi joacă – jocuri de observare, atenţie, memorie, intuiţie, spontaneitate şi creativitate. Atelierul este coordonat de Radu Dan Moldovan, absolvent UNATC, masterand anul II la secţia de Pedagogie teatrală, actor păpuşar şi profesor de teatru cu o experienţă de peste 10 ani, în sistemul privat
  • 13 august – Lecţii de persană (Germania, r. Vadim Perelman, 2021, dramă)

* Sinaia: Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine între 9 august și 2 septembrie cu ediția a XXIII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa, la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Casa memorială George Enescu şi nu numai. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Sâmbătă 13 august – Biserica catolică, ora 19:00 – Sub aripa Sfintei Marii – Ana Stănescu – soprană, Alexandru Costea – contratenor. La pian Tudor Scripcariu

 

– Sport

* Au loc meciuri în etapa a cincea a Superligii de fotbal

  • FC UTA Arad – FC Universitatea Cluj – ora 19:00, Arena „Francisc Neuman” Arad
  • FC Petrolul Ploieşti – FC Rapid Bucureşti – ora 21:45, pe Stadionul „Ilie Oană” Ploieşti

* E programată prima etapă din play-off-ul Ligii Naţionale de rugby

  • SCM USV Timişoara – CS Dinamo Bucureşti – ora 11:00, pe Stadion „Gheorghe Răşcanu” Timişoara
  • CSA Steaua – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 13:15, pe Stadion Ghencea – Bucureşti

* Craiova: Selecţionata României participă la Campionatul European EHF de handbal masculin Under-18 – la Sala Polivalentă

  • România – Austria (ora 19:00), în semifinale

* Curtea de Argeș/ Brașov: Are loc un turneu masculin de tenis ITF la Curtea de Argeş (8-14 august) şi unul feminin ITF la Braşov (8-14 august)

* Jud. Hunedoara: O nouă etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă va avea loc în zilele de 13 și 14 august pe drumul judeţean care face legătura între municipiul Lupeni şi staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, în concurs anunţându-şi prezenţa 71 de piloţi. Trofeul Straja Lupeni este o competiţie nou introdusă în calendarul competiţional, în cadrul căreia cei mai buni şi rapizi piloţi din prima divizie a acestei competiţii, precum şi tinerele talente din divizia secundă, vor avea prilejul să se întreacă pe un traseu cu o lungime de 5.200 de metri, proaspăt asfaltat, marcat şi amenajat corespunzător. Trofeul Straja Lupeni 2022 este un eveniment organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Clubul Sportiv Auto Blic Braşov şi este susţinut de CJ Hunedoara, prin Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local Lupeni şi Asociaţia Pro Straja

* Târgu Mureș: Se încheie Turul ciclist al Ţinutului Secuiesc (8-13 august)

* Se dispută meciuri în etapa a doua a Ligii a II-a de fotbal:

  • SC FC Ripensia Timişoara – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00, pe Stadion Electrica – Timişoara
  • CSC Dumbrăviţa – FC Unirea Dej – ora 11:00, pe Stadion „Ştefan Dobay” – Dumbrăviţa
  • ACSM Politehnica Iaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ora 11:00, pe Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
  • AFC Unirea Constanţa – AFC Progresul 1944 Spartac Bucureşti – ora 11:00, pe Arena 1 – Clinceni
  • CSC 1599 Şelimbăr – Politehnica Timişoara – ora 11:00, pe Stadion Municipal – Râmnicu Vâlcea
  • FC Metaloglobus Bucureşti – Gloria Buzău – ora 11:30, pe Stadion Metaloglobus – Bucureşti

* Ecuador: Sportivi români la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori de la Guayaquil (10-13 aug.)

* Germania: Sportivi români participă la Campionatele Europene de la München

  • canotaj (11-14 aug.)
  • ciclism pe velodrom (11-16 aug.)
  • gimnastică artistică – feminin (11-14 aug.)
  • tenis de masă (13-21 aug.)

* Polonia: Sportivi români la Campionatele Europene de haltere Under-15 şi Under-17 de la Raszyn (10-18 aug.)

* Turcia: Sportivi români la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Erzurum (12-20 aug.)

 

– Diverse

* Baia Mare: Târgul „Bun de Maramureş” va sta sub semnul dorului pâinii de acasă, fiind dedicat în principal românilor plecaţi în străinătate și se va desfăşura în perioada 13-14 august, între orele 12:00 – 20:00, la Muzeul Satului din municipiul Baia Mare. De asemenea, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 14 august va avea loc un concert de pricesne şi cântece religioase, începând cu ora 17:00

* Oradea: Olimpiada Porumbeilor Voiajori – Racing Pigeon Olympiad, este organizată pentru prima dată în istorie în timpul verii şi tot în premieră, pentru prima dată în România, la Oradea, în perioada 12 – 14 august. Din programul zilei:

  • Sâmbătă, 13 august, la Arena Oradea, între orele 10:00 – 17:00, pe lângă expunerea loturilor naţionale a porumbeilor olimpici şi expoziţie cu vânzare de porumbei şi produse columbofile, de la ora 11:00 va avea loc premierea World Championship 2019, 2020, 2021, Grand Prix 2019, 2020, 2021 şi licitaţia PIPA. La ora 19:00 în sala de evenimente Ambasador, se va desfăşura Banchetul Prieteniei

 

– S-a întâmplat într-o zi de 13 august

* Acum 501 ani (1521) avea loc cucerirea spaniolă a Imperiului Aztec, una dintre cele mai importante campanii de colonizare spaniolă a Americii. Invazia, în numele regelui Carol I al Spaniei, a început în februarie 1519, iar victoria spaniolă a fost proclamată la 13 august 1521 de către o coaliție armată de conchistadori spanioli și războinici Tlaxcalan, conduși de Hernán Cortés și Xicotencatl cel Tânăr împotriva Imperiului Aztec. Cucerirea spaniolă a Mexicului 1519–1521 a dus la dispariția Imperiului Aztec și a însemnat începutul stăpânirii spaniole în America Centrală. Un element decisiv pentru victoria spaniolilor a fost armamentul superior, lipsa imunității populației indigene pentru bolile aduse de spanioli și exploatarea punctelor slabe ale statului aztec. După cucerirea statului aztec, spaniolii au fondat viceregatul Noua Spanie (irreinato de Nueva España). Prin urmare, mulți coloniști din Spania s-au stabilit aici, în timp ce religia indigenă a fost înlocuită de creștinism și cultura locală a fost suprimată de către invadatori

* Cu 146 de ani în urmă (1876) a avut loc primul Festival Wagner, organizat, anual, în oraşul german Bayreuth (Bavaria), în teatrul construit în acelaşi an. Festivalul de la Bayreuth a fost înființat de Richard Wagner în 1876 și de atunci acesta se desfășoară la Festspielhaus (Casa Festivalului), o clădire concepută de R. Wagner și de arhitectul Otto Brückwald (1841-1917) pentru punerea în scenă exclusiv a dramelor sale muzicale. Primul Festival Wagner a început la data de 13 august 1876, cu prezentarea tetralogiei „Inelul Nibelungilor”. Printre oaspeții de seamă ai acestui eveniment s-au numărat Franz Liszt, Anton Bruckner, Camille Saint-Saëns, Piotr Ilici Ceaikovski, Edvard Grieg, Lev Tolstoi, Friedrich Nietzsche, împăratul Wilhelm I al Germaniei, împăratul Pedro al II-lea al Braziliei, regele Carol de Württemberg ș.a.

* Acum 76 de ani (1946) şeful delegaţiei române, ministrul afacerilor străine Gheorghe Tătărăscu, expunea în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris punctul de vedere al Bucureştiului asupra proiectului de Tratat de pace, cerând recunoaşterea statutului de ţară cobeligerantă pentru România şi modificarea unor clauze economice; a fost exprimată, totodată, adeziunea ţării noastre la principiile Cartei ONU

* Se împlinesc 75 de ani (1947) de când a luat fiinţă Societatea Română de Cardiologie (SRC), la Spitalul Colţea, avându-l ca prim preşedinte pe prof. dr. Daniel Danielopolu (1884-1955). Societatea a înființat atunci și Revista Română de Cardiologie care era publicată în limba franceză și cuprindea listele categoriilor de membri. După o perioadă scurtă de încetare a activității, SRC a fost reînființată în 1959 având ca președinte pe Prof. Dr. Constantin C. Iliescu, care a condus Societatea până în anul 1973. În 1967 a fost organizat și primul Congres Național de Cardiologie cu o participare internațională numeroasă. La începutul anului 1990, după schimbarea regimului politic în România, SRC s-a reorganizat cu un nou statut de funcționare și cu alegerea unui nou președinte – Prof. Dr. Costin Carp. A fost reeditată Revista Română de Cardiologie începând cu anul 1991. Au fost reluate legăturile cu Societatea Europeană de Cardiologie (SEC). În afară de activitatea SRC ca membră a SEC, aceasta este și membră a Federației Mondiale a Inimii (World Heart Federation) la ale cărei activități a luat parte

* Acum 62 de ani (1960) avea loc proclamarea independenţei Republicii Centrafricane, sub președinția lui David Dacko. La data de 4 decembrie 1976, Republica Centrafricană a devenit monarhie constituțională, președintele Jean-Bédel Bokassa (1921 – 1996) autoproclamându-se regele Bokassa I. Cu sprijin francez, la 20/21 septembrie 1979, J. B. Bokassa este înlăturat de la putere de David Dacko și este restaurată republica. Francezii au colonizat regiunea la sfârșitul secolului al XIX-lea și au administrat-o sub denumirea de Oubangui-Chari. În 1910, colonia franceză a fost denumită Africa Ecuatorială Franceză. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colonia s-a alăturat Forțelor Aliate. La 1 decembrie 1958, țara a devenit Republica Centrafricană și și-a proclamat independența la 13 august 1960

* În urmă cu 61 de ani (1961) a început ridicarea Zidului Berlinului, care a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului. În esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului. Căderea Zidului şi deschiderea frontierelor intergermane a avut loc la 9.XI.1989. Conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat 239 de victime, oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid. 4.000 de persoane au reuşit să treacă „dincolo”, iar alte 5.000 au fost arestate

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1859: S-a născut Ion C. Constantineanu, biolog specializat în micologie (ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor), considerat întemeietorul acestei ramuri a fiziologiei vegetale în România; a înfiinţat primul laborator de fizilogie vegetală la Iaşi, pe lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (m. 1931)

 

– 1884: S-a născut Hans Mattis-Teutsch, pictor şi sculptor de naţionalitate germană din România (m. 1960)

 

– 1893: S-a născut etnomuzicologul, compozitorul, criticul muzical şi profesorul Constantin Brăiloiu; a întemeiat Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (1928-1934); a fost fondator şi conducător al Arhivei Internaţionale de Muzică Populară de la Geneva (1944-1958); membru corespondent al Academiei Române din 1946 (m. 1958, la Geneva)

 

 

 

– 1923: S-a născut Ioanichie Olteanu, poet, traducător (din literatura sovietică şi cea ungară) şi gazetar (m. 1997)

 

– 1928: S-a născut prozatorul Ion Lăncrănjan (m. 1991)

 

– 1943: S-a născut (la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova) Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar; a fost redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (m. 2001, într-un accident rutier)

 

– 1953: S-a născut actriţa de teatru și film Micaela Caracaş

 

– 1954: A murit Gáal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog de naţionalitate maghiară din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1891)

 

– 1957: S-a născut Adina Kenereş, prozatoare, eseistă, critic de artă, traducătoare şi editoare – 65 de ani

 

– 1969: A murit George Oprescu, istoric, critic şi colecţionar de artă; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

 

– 1977: S-a născut pictorul Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti şi unul dintre cei mai apreciaţi artişti din lume – 45 de ani

 

 

– 2006: A murit analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiofuziune (n. 1942)

 

– 2007: A murit Tudor Jarda, compozitor, dirijor, etnomuzicolog şi pedagog (n. 1922) – 15 ani

 

– 2013: A murit profesorul doctor Ion Gherman, specialist în parazitologia clinică; fost preşedinte al Societăţii Culturale „Ţinutul Herţa”, a desfăşurat o bogată activitate editorială, mai ales în direcţia stabilirii adevărului istoric privind soarta românilor din Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa (n. 1920)

 

– 2018: A murit Aurelian Segărceanu, antrenor emerit de tenis; tatăl fostului jucător Florin Segărceanu, actualul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României (n. 1934)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Lahore, Pakistan: Reuniune a partidului PTI pentru a sărbători aniversarea independenței

 

– Londra: Grevă a mecanicilor de tren britanici la apelul sindicatului Aslef

 

– Suarez, Columbia: Vicepreședintele Francia Marquez este sărbătorită de comunitatea ei într-o ceremonie tradițională

 

 

 

– Deauville, Franța: Licitații tradiționale ale puilor de animale (oaie, vițel sau mânz) care au împlinit un an (13 – 15 aug.)

 

– Canguçu, Brazilia: Petrecere a călăreților „gauchos” pentru a comemora Războiul Farrapos

 

– Seul, Coreea de Sud: Auto – Campionatul Mondial de Formula E, Seul ePrix (13 – 14 aug.)

 

– Johannesburg: Campionatul Mondial de Rugby 2022: Africa de Sud – Noua Zeelandă

 

– San Juan: Campionatul Mondial de Rugby 2022: Argentina – Australia

 

– Italia: Fotbal – Campionatul Italiei (13 – 15 aug.)

 

– Sunt programate meciurile din etapa a doua a Rugby Championship

  • Johannesburg: Africa de Sud – Noua Zeelandă – ora 18:05
  • San Juan: Argentina – Australia – ora 22:10

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Stângacilor”, a fost marcată prima dată, în 1976, la iniţiativa organizaţiei „Lefthanders International”, cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la dificultăţile cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi. În 1992, „Clubului stângacilor britanici” a lansat marcarea acestei zile ca un eveniment anual

 

– 1625: S-a născut Rasmus Bartholin, matematician și medic danez; contribuții în special în domeniul fizicii (m. 1698)

 

– 1802, 13/25: S-a născut (lângă Timişoara, la vremea aceea aparţinând Ungariei) poetul austriac de limbă germană Nikolaus Lenau (m. 1850) – 220 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou, 25 august 1802

 

– 1814: S-a născut Anders Jonas Ångström, fizician și astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei; în memoria sa, o unitate de lungime îi poartă numele, iar Craterul Ångström de pe Lună este numit după el (m. 1874)

 

– 1844: S-a născut biochimistul elvețian Johann Friedrich Miescher (m. 1895)

 

– 1855: S-a născut arheologul francez Edmond Pottier; s-a ocupat îndeosebi de ceramica greacă; a fost 45 de ani conservator al Muzeului Luvru din Paris (1880-1925); membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (m. 1934)

 

– 1863: A murit Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (n. 1798)

 

– 1865: A murit Ignaz Semmelweis, medic maghiar supranumit „salvatorul mamelor” (n. 1818)

 

– 1867: S-a născut pictorul realist şi ilustratorul american George Benjamin Luks (m. 1933) – 155 de ani

 

– 1872: S-a născut Richard Willstätter, chimist german; cercetări în domeniul alcaloizilor (a descoperit novocaina); Premiul Nobel pentru chimie pe 1915 (m. 1942) – 150 de ani

 

 

– 1899: S-a născut Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film și producător american de origine britanică, considerat maestrul suspans-ului (m. 1980)

 

– 1908: S-a născut actorul american de film Gene Raymond (m. 1998)

 

– 1910: A murit asistenta medicală britanică Florence Nightingale, cea care a pus bazele principiilor asistenței medicale moderne și ale salubrității spitalicești; s-a remarcat ca infirmieră deosebită în timpul Războiului din Crimeea, dând dovadă de o extraordinară capacitate de organizare, ocupându-se apoi de spitalele de garnizoană din Anglia; a fondat și a condus prima școală de infirmiere (1860), ale cărei cursuri și examene practice se desfășurau în Spitalul St. Thomas din Marea Britanie; a creat un sistem de sănătate în India; a fost prima femeie admisă în Societatea Statistică Regală, pentru activitatea sa de pionierat în infografie statistică (n. 1820, în Italia). NOTĂ: Anul 2020 a fost „Anul internațional al asistentului medical și al moașei”, stabilit în cadrul celei de-a 72-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, din 24.V.2019, pentru a marca cei 200 de ani de la nașterea ei

 

– 1912: A murit compozitorul francez Jules Massenet (n. 1842) – 110 ani

 

– 1913: S-a născut Arhiepiscopul Makarios (numele laic: Mihail Khristodolou Mouskos), lider al Bisericii Ortodoxe Cipriote (1950-1977) şi om politic (preşedinte al ţării între anii 1959 şi 1977); conducător al mişcării „énosis” (de unire cu Grecia), a acceptat un compromis cu ciprioţii turci, ceea ce a dus la obţinerea independenţei Ciprului (1959) (m. 1977)

 

– 1917: A murit (la Focşani, în timpul Primului Război Mondial) chimistul german Eduard Buchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1907 (n. 1860) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut pianistul şi compozitorul englez George Shearing, o legendă a jazz-ului (m. 2011)

 

– 1921: S-a născut compozitorul, interpretul şi pianistul american de blues Jimmy McCracklin (m. 2012)

 

– 1926: S-a născut Fidel Castro Ruz, om politic cubanez; a deţinut puterea în Cuba timp de 49 de ani întâi ca prim-ministru (1959-1976), apoi ca preşedinte (1976 – 2008), fiind cel mai longeviv conducător, cu excepţia monarhilor din secolul al XX-lea; a fost liderul Revoluţiei Cubaneze (m. 2016)

 

– 1946: A murit Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez (n. 1866)

 

– 1963: S-a născut Sridevi Kapoor, una dintre cele mai mari actriţe ale cinematografiei indiene (m. 2018)

 

– 1994: A murit Manfred Wörner, om politic german, ministru al apărării în Guvernul Kohl (1982-1988) şi secretar general al Alianţei Nord-Atlantice/NATO (1988-1994), ca succesor al lordului Carrington; Manfred Wörner a fost un avocat al extinderii Alianţei spre centrul şi estul continentului european (n. 1934). NOTĂ: În România se marchează, la 24 septembrie (începând din 1996, la propunerea „Asociaţiei Manfred Wörner” din România), „Ziua Wörner”

 

– 1998: A murit Julien Green, romancier, dramaturg şi ziarist american de limbă franceză; prima persoană de origine americană membru al Academiei Franceze (1971) (n. 1900)

 

– 2001: A murit Manuel López Alvar, lingvist spaniol; în 1991 a fost numit membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n. 1923)

 

– 2009: A murit chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (n. 1915)

 

– 2011: A murit (într-un accident rutier) Tareque Masud, unul dintre cei mai valoroşi regizori de film din Bangladesh (n. 1956)

 

– 2012: A murit Helen Gurley Brown, scriitoare şi publicistă americană; a condus, în calitate de editor-şef, timp de peste 30 de ani, ediţiile internaţionale ale revistei pentru femei „Cosmopolitan” (ei i se atribuie inventarea noţiunii de femeie modernă, femeia care poate avea atât o carieră de succes, cât şi o viaţă personală lipsită de inhibiţii) (n. 1922) – 10 ani

 

– 2013: A murit Aleksandr Soldatenkov, renumit creator de vehicule spaţiale ruseşti (al legendarei R-7, prima rachetă care a plasat un satelit pe orbita Terrei, precum şi al capsulelor Soyuz-2); a coordonat pregătirile pentru zborul astronautului Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, în 1961 (n. 1927)

 

– 2017: A murit Basilio Martín Patino, regizor de film, producător, scenarist și profesor spaniol (n. 1930) – 5 ani

 

– 2017: A murit actorul şi scenaristul american Joseph Bologna (n. 1934) – 5 ani

 

– 2021: A murit Nanci Griffith, cântăreață, chitaristă și compozitoare americană; a compus melodii folk şi country, printre care şi „Love at the Five and Dime”; şi-a botezat stilul muzical „folkabilly” (n. 1953) – 1 an