Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la Uniunea Europeană să introducă restricții privind acordarea de vize pentru cetățenii Federaţiei Ruse. „După tot ce au făcut ocupanții în Ucraina, nu poate exista decât o singură atitudine față de Rusia – cea faţă de un stat terorist. Din acest punct de vedere ar trebui să se ia decizii cu privire la atitudinea față de cetățenii Rusiei. Mulțumesc Cehiei, statelor baltice și altor țări care au adus la nivel oficial în Europa discuțiile pe tema vizelor pentru cetățenii statului terorist. În primul rând, trebuie să existe o garanție că asasinii ruși, conducerea terorii de stat, nu vor folosi spațiul Schengen. În al doilea rând, nu trebuie să fie permisă distrugerea a însăşi ideii de Europă, valorilor noastre europene comune. Europa nu poate fi transformată într-un supermarket unde nu contează cine intră, principalul lucru fiind achitarea bunurilor cumpărate. Prin urmare, restricțiile privind vizele pentru cetățenii ruși sunt corecte. Toți apărătorii valorilor europene trebuie să insiste asupra lor” – a afirmat Volodimir Zelenski, într-un mesaj video transmis vineri seară. Preşedintele ucrainean a mai remarcat că există cetățeni în Rusia care chiar au nevoie de protecție în străinătate, din cauza persecuției din țara lor. „Aceştia trebuie să primească ajutor din partea lumii civilizate. Sunt mecanisme legale cunoscute – prin statutul de refugiat, prin cereri de azil, prin alte oportunități de ajutor și sprijin. Dar asta este pentru cei care luptă, care sunt persecutați şi nu ar trebui să se aplice pentru restul cetățenilor ruși care se odihnesc prin Europa, făcând turism, divertisment, afaceri. Nu este voie să lucrezi pentru un stat terorist” – a subliniat președintele Zelenski.
(UKRAINSKA PRAVDA – 13 august)/sdan/asalar