Calendarul evenimentelor, 14 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Ziua Marinei Române ajunge în acest an la cea de-a 120-a aniversare. Cu această ocazie, Forţele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanţa, centrul de greutate al manifestărilor, precum şi la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz. Din programul zilei:

‣ Brăila

  • Duminică, 14 august, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” din Brăila vor aduce un pios omagiu eroilor marinari şi vor depune o ancoră de flori în apele Dunării, în cadrul unei ceremonii, care va avea loc la ora 9:00, în Portul militar

‣ Constanța

  • Marinarii militari vor desfăşura duminică, 14 august, la Monumentul Marinarilor Români (Crucea Marinarilor) din Constanţa, o ceremonie militară şi religioasă, pentru a aduce un omagiu marinarilor care îşi dorm somnul de veci în adâncurile mărilor şi oceanelor, iar de la ora 17:00 până la ora 21:00, vor fi prezenţi în Portul Tomis, cu o expoziţie de tehnică militară, cu standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ şi cu un spaţiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe
  • Formaţiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA vor avea o serie de concerte, astfel: duminică, 14 august, între orele 20:00 şi 21:30, concertul este programat pe faleza Cazinoului, în zona grupului statuar ‘Pescarii’

‣ Galați

  • Marinarii militari vor organiza duminică, 14 august, între orele 10:00-13:00, pe faleza oraşului (zona Parcului ‘La elice’), Ziua Porţilor Deschise, unde vor putea fi vizitate navele fluviale acostate, precum şi o expoziţie de armament şi tehnică militară. Totodată, publicul gălăţean va fi invitat să participe la jocuri marinăreşti şi să asiste la exerciţii demonstrative

‣ Mangalia

  • Ziua Recunoştinţei va fi marcată duminică, 14 august, printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va avea loc la ora 13:00, în cadrul căreia se va inaugura Monumentul Marinarului şi Constructorului Naval, amplasat în portul turistic Mangalia. La finalul zilei, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie ‘Getica’ din Buzău va susţine un concert în portul turistic, între orele 19:00-20:00

‣ Tulcea

  • În municipiul Tulcea, duminică, 14 august, între orele 9:00-10:00, va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată la Cimitirul Eroilor

– Partide

* Arad/Timișoara: Începând cu ora 14:00, respectiv ora 18:00, Partidul Națiune Oameni Împreună (NOI) va organiza la Arad și Timișoara un nou Marş al Păcii, la care va participa președintele partidului Viorica Dăncilă alături de alți membri din conducerea NOI. Traseul marșului de la Arad se va desfășura între Piața Avram Iancu – Bd. Revoluției – Podgoria – Primărie – Piața Avram Iancu. De la ora 18:00, la Timișoara, Marșul Păcii va avea următorul traseu: Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei

– Culte, Biserică

* Cluj – Napoca: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 aug.) va fi marcată printr-un pelerinaj eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Episcopal Major, organizat de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla (14 – 15 aug.). Întreg programul Pelerinajului va putea fi vizionat în direct prin intermediul paginii Facebook (https://www.facebook.com/EparhiaClujGherla). Programul zilei:

‣ programul pelerinajului cuprinde o noapte de rugăciune, din seara zilei din 14 august, până în ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, 15 august:

  • ora 18:00 – Slujba Vecerniei; Paraclisul Maicii Domnului
  • ora 20:00 – Rugăciunea Sfântului Maslu
  • ora 21:30 – Adoraţie Euharistică
  • ora 22:30 – Sfânta Liturghie
  • ora 00:30 – Calea Crucii a familiilor; Coroniţa Îndurării Divine
  • ora 2:00 – Acatistul Maicii Domnului
  • ora 3:00 – Rugăciunea Rozariului de bucurie, de lumină, de durere, de mărire

* Jud. Galaţi: Pelerinajul cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Adam a străbătut în perioada 1-14 august peste 140 de parohii. Programul zilei:

  • ora 16:00 – este oficiată slujba Privegherii, după ce icoana va fi purtată în procesiune până la altarul de vară al mănăstirii

* Jud. Cluj: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiţionalul pelerinaj ‘La Nicula colo-n deal’. Procesiunea va începe duminică, 14 august, la ora 12:00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al oraşului Gherla şi va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, însoţit de PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, şi de PS Macarie, Episcop-vicar de Ruse

  • ora 18:00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârşită slujba Vecerniei Mari şi a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică şi va fi săvârşită Slujba Utreniei şi Prohodul Maicii Domnului. Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 24:00

 

– Învățământ, Cercetare

* Straja, jud. Hunedoara: E.ON susține proiectul #Singur – anti-bullying CAMP inițiat de Asociația Zi de Bine, care organizează o tabără anti-bullying dedicată copiilor, părinților și profesorilor, în continuarea unui proiect demarat în luna iunie. Aceasta va avea loc la Straja, jud. Hunedoara, în perioada 14-21 august, și va cuprinde activități cu scop terapeutic, susținute de specialiști. La Straja vor merge 30 de copii însoțiți fiecare de câte un părinte, alături de 15 profesori din învățământul primar. Timp de șapte zile, aceștia vor participa la activități diferite, cu scop terapeutic, menite să construiască încrederea în propriile forțe și să-i învețe cum să reacționeze în situații de bullying. De asemenea, vor participa și la drumeții, seara talentelor, karaoke, jocuri, dans sau teatru interactiv

* Văleniii de Munte: Consiliul Judeţean Prahova, prin Centrul Judeţean de Cultură Prahova, Muzeul Judeţean de Artă ‘Ion Ionescu Quintus’ şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, alături de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, Consiliul Local şi Primăria Vălenii de Munte şi Centrul Cultural ‘Nicolae Iorga’, organizează, în perioada 14 – 19 august, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare ‘Nicolae Iorga’ Vălenii de Munte, eveniment de prestigiu, aflat la cea de-a LXIX-a ediţie, care reuneşte personalităţi de marcă din diverse domenii ale ştiinţei şi culturii. Cursurile de Vară ale Universităţii Populare ‘Nicolae Iorga’ de la Vălenii de Munte constituie un prilej deosebit de a reafirma identitatea naţională şi valorile definitorii ale poporului român. Este o onoare pentru noi toţi să continuăm această tradiţie culturală pe coordonatele stabilite de însuşi Nicolae Iorga

– Mass-media, Publicitate

* Sibiu: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine în Piața Mare din Sibiu, între 12 și 16 august. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Regional (Cluj, Sibiu și Brașov), cu sprijinul Primăriei Sibiu. Președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Sibiu va fi, în acest an prof. univ. dr. Constantin Necula, preot, scriitor și cadru didactic. Târgul va fi deschis între orele 11:00 și 22:00, în primele patru zile, și între orele 11:00 și 20:00, marți, 16 august; accesul publicului este liber. Printre partenerii media: Agenția de Presă Rador. Din program:

  • ora 18:00 – Editura Arco Iris Braşov – Lansare de carte cu cele mai noi apariţii editoriale. Concurs de ghicitori cu premii.
  • ora 19:00 – Lansarea trilogiei Theona Balan – „Vindecare pentru minte, trup și suflet”

– Cultură

* Asociaţia Sirius Art prezintă între 23 iulie şi 14 august stagiunea outdoor ‘Teatru Oriunde’, cu spectacole pentru copii şi adulţi care se vor juca în weekenduri în Parcul Sebastian şi Parcul Ferentari. Intrarea este liberă. Din program:

  • Parcul Ferentari – 14 august

– orele 10:00 şi 11:30 – ‘Croitoraşul cel viteaz’

– ora 18:30 – ‘Farse medievale în stil nemedieval’

* Evenimente online organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • ora 11:00 – pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR – Poezie și creație cu Loreta Popa. Invitată: Maria Gheorghiu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Comedia neagră Oameni de treabă/ Men of Deeds –  cel mai nou lungmetraj al regizorului Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară), va avea premiera mondială pe 14 august, ora 19:00, la Teatrul Național. Regizat de Paul Negoescu și scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor, filmul îi are în distribuție pe actorii Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și  Crina Semciuc și ne transpune într-o zonă rurală din Nordul României

* Deși stagiunea teatrală se deschide oficial în toamnă, Teatrul În Culise lansează două producții noi în luna august, două spectacole care completează oferta diversă de genuri teatrale pe care #inculise o propune iubitorilor de teatru. Din program:

  • 14 și 27 august – Political Correctness, o comedie usturătoare despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului: corectitudinea politică. Bazat pe un text de Theo Herghelegiu, în regia lui Cristian Bajora, spectacolul îi are în distribuție pe Ioana Nichita, Ionuț Iftimiciuc, Alexandra Ioniță și Răzvan Ilie

* În zilele de 13 şi 14 august, bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi în ultimul weekend pietonal al verii la „Străzi deschise” cu plimbări urbane şi noi activităţi recreative pe Calea Victoriei şi activităţi sportive pe Șos. Kiseleff. Weekendurile pietonale „Străzi deschise” din zona centrală se reiau în luna septembrie. Proiectul „Străzi deschise” este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București – în calitate de operatori zonali. Zone pietonale / Străzi deschise 13-14 august, între orele 9:00 şi 22:00: Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei și Șos. Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei. Din programul zilei:

  • Teatrul Masca revine duminică în faţa Muzeului de Istorie cu cele mai cunoscute statui vivante din portofoliul său
  • Un alt proiect selectat în urma Apelului deschis „Străzi deschise”, „riTM – Bucharest Session” aduce împreună duminică, 14 august, de la ora 20:00, dansul contemporan şi muzica instrumentală într-un spectacol semnat de Alexandra Bălăşoiu, în faţa Bisericii Kretzulescu

* Brașov/ Râșnov: Două proiecţii speciale şi 12 documentare internaţionale, din 11 ţări, vor fi prezentate la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov. Selecţia de documentare cuprinde pelicule din Chile, Argentina, Spania, Portugalia, România, Franţa, Australia, SUA, Belgia. Ucraina şi Republica Moldova. Tema festivalului se concentrează la ediţia din acest an în jurul ideii de graniţe (borders), un concept care îşi propune să aducă răspunsuri la întrebări şi provocări multiple ce ţin de libertăţile individuale şi creative cu care societatea actuală se confruntă. Festivalul de Film şi Istorii Râşnov va avea loc între 14 august şi 4 septembrie în locaţii multiple din Râşnov şi din zonă – Braşov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan şi Hărman. Evenimentul este organizat de Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society. Din program:

  • Ediţia cu numărul XIV a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov reuneşte nume importante din muzica autohtonă românească. Concertele FFIR2022 vor avea loc în două locaţii, respectiv Braşov şi Cetatea Râşnov. Primul concert din seria FFIR14 va fi susţinut de artista Ada Milea pe data de 14 august în Braşov, la Bastionul Ţesătorilor
  • Prima proiecţie de film a festivalului va fi pelicula ‘Un bărbat pe nume Ove’. Filmul va putea fi văzut astăzi, 14 august la Braşov, la Bastionul Ţesătorilor

Programul complet al filmelor Festivalului de Film şi Istorii Râşnov poate fi văzut pe canalele de Social Media ale festivalului şi pe www.ffir.ro. Ca în fiecare a

* Braşov: Jazz & Blues Festival la ediţie aniversară, în perioada 11-15 august, cu experienţe pentru întreaga familie. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Kirk Fletcher (USA) – „Hands-down one of the best blues guitarists in the world” – în Piața Sf. Ioan
  • ora 20:30 – Sharrie Williams (SUA) – The Princess of Gospel Rockin’ Blues – în Piața Sf. Ioan

* Jud. Brașov: Festivalul Musica Barcensis – ediția a XIII-a – continuă în fiecare weekend, în luna august. Agenda de festival propune, în duminicile lunii august, întâlniri muzicale cu artiști locali, naționali sau internaționali, în cetăți și biserici evanghelice fortificate ale Țării Bârsei: Ghimbav, Feldioara, Hărman și Vulcan. Vor fi două concerte în exterior și două la interior, menite să surprindă melomanii, ca o celebrare a bucuriei de a fi împreună, în acordurile muzicii. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Din program:

  • ora 18:00 – un concert de cor și orchestră – Bachchor & Capella Coronensis (dirijor Steffen Schlandt). Cruciați, viziuni divine și lumi vechi în Biserica Evanghelică din Feldioara

* Brăila: Invitaţii speciali care vor susţine concerte de Zilele Brăilei, programate în perioada 10-15 august, sunt Carla’s Dreams, Emaa, Spike, DJ Sasha Lopez, DJ Andre Rizo, House Killerz şi Nicu Alifantis, programul complet al evenimentului conţinând numeroase spectacole, precum şi manifestările dedicate Zilei Marinei Române

  • Duminică, 14 august, vor concerta Nicu Alifantis, House Killerz, Spike, DJ Sasha Lopez, DJ Andre Rizo, iar la final este programat un show cu lasere

* Cluj – Napoca: Se desfăşoară a XIII-a ediție a Zilelor Filmului Maghiar din Cluj, 14 – 19 august. Evenimentul este organizat de Casa Tranzit

* Constanța: A IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea, organizat de Asociația CultArt și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, va avea loc în perioada 11-14 august, în orașul Constanța. Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială
  • Ultimul concert al festivalului, duminică, 14 august, ora 19:00, programat tot în Piața Ovidiu, va fi susținut de excelentul Sorin Zlat Trio și va explora tema atingerii fizice, fiind intitulat „Physical Touch”

* Constanţa: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Asociaţia Bedefililor din România organizează, în perioada 13-15 august 2022, Salonul de benzi desenate de la Constanţa, activitate culturală desfăşurată în cadrul proiectului cultural P1943/04.07.2022 Istorii pontice în benzi desenate, Aria tematică: Arte vizuale, Sesiunea II/2022. Din programul zilei:

  • ora 12:00 – vizitatorii vor putea dialoga cu autorul de benzi desenate Octav Ungureanu, editor al Revistei COMICS, care îşi va prezenta cele mai recente proiecte de benzi istorice desenate şi va susţine două ateliere demonstrative – Sala Canarache, parter, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța
  • ora 17:00 – atelier demonstrativ Octav Ungureanu – Sala Canarache, parter

* Galați: Traseul Caravanei Filmelor TIFF Unlimited continuă prin ţară, ajungând în weekend-ul 13 – 14 august la Galaţi cu un cine-concert inedit şi o avanpremieră cu super-staruri în distribuţie. Serile de film încep la ora 21:00, la Promenada Spicu, iar intrarea este liberă. Din program:

  • Aventura Caravanei TIFF la Galaţi se încheie duminică, 14 august, cu o super-comedie aplaudată la festivalurile de la Veneţia şi San Sebastian. Cea mai recentă producţie a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn şi Gastón Duprat, avanpremieră în Competiţia oficială, le va oferi spectatorilor şansa de a-i revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penelope Cruz şi Oscar Martinez, într-o comedie sofisticată şi obraznică despre cinema, orgolii artistice şi jocuri de putere

* Iași: Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, revine în lunile iulie şi august cu zece concerte în întreaga ţară, susţinute de organistul Eduard Antal, în nouă catedrale şi biserici catolice şi reformate din România, dar şi la Palatul culturii din Arad. Producător: Pro Contemporania. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Recitalul are loc la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină”

* Oradea: Prima ediție a Sounds of Oradea Festival va avea loc în 13, 14 și 15 august – în Piața Unirii din municipiu. Programul zilei:

  • ora 21:00 – „Renașterea” – spectacol de flamenco al școlii de dans Olga Llorente

* Sibiu: Are loc o nouă ediţie a Caravanei Metropolis – cinema în aer liber, experienţa de cinematograf itinerant liber ce poposeşte până pe 14 august la Sibiu, în Piaţa Huet şi aduce şase dintre cele mai bune filme din ultimul an, premiate la festivaluri de film internaţionale, şi ateliere de creaţie. Proiecţiile încep în fiecare seară la ora 21:30, accesul publicului este liber în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Evenimentul aduce şi două ateliere de creaţie pentru micii spectatori, astfel, pe 14 august se va desfăşura un atelier foto-video – Fotografierea şi developarea fotografiilor folosind un aparat de fotografiat DIY pinhole, în cadrul căruia participanţii vor învăţa cum să îşi confecţioneze propriile aparate foto cu orificiu stenopatic, pe care le vor folosi pentru a face fotografii în aer liber, developate ulterior într-o cameră obscură. Cei mici vor afla cum a apărut prima cameră, vor înţelege construcţia de bază a unui aparat foto şi modul în care imaginile sunt create cu ajutorul luminii pe film. Atelierul este susţinut de Maria Blaga, o artistă vizuală din Sibiu, ce a urmat fotografia în cadrul facultăţii de arte UAL din Londra, absolvind cu „first class honours’ iar în prezent se ocupă cu diverse proiecte legate de arta fotografică şi video
  • 14 august – Unde este Anne Frank? (Belgia, r. Ari Folman, nominalizat la European Film Awards în 2021. Detalii: AG, 99 minute, animaţie, istoric).

* Sinaia: Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine între 9 august și 2 septembrie cu ediția a XXIII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa, la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Casa memorială George Enescu şi nu numai. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • ora 18:00 – Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” – în Parcul Ghica (aer liber)

* Tismana, jud. Gorj: În perioada 14-15 august este organizată o nouă ediție a Festivalului concurs de la Tismana, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Primăria și Consiliul Local Tismana. Partenerii: Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și  Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu. Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Preselecție și repetiții cu orchestra Ansamblului profesionist „Doina Gorjului”
  • ora 18:00 – Spectacol concurs și seară folclorică în aer liber

* Bosnia şi Herţegovina: Comedia neagră Oameni de treabă/ Men of Deeds – cel mai nou lungmetraj al regizorului Paul Negoescu a fost selecționat în competiția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo (12-19 aug.) și va avea premiera mondială astăzi, 14 august, ora 19:00, la Teatrul Național

* SUA: ICR New York şi Battery Dance Festival, unul dintre cele mai de impact evenimente culturale ale verii new-yorkeze, formează de mai mulţi ani un parteneriat foarte strâns, care continuă în 2022 printr-un proiect comun de această dată chiar mai amplu decât cele de până acum. În 14 şi 16 august, coregraful Arcadie Rusu va prezenta, în premieră mondială, la cea de-a 41-a ediţie a festivalului, spectacolul ‘Cain’, o coproducţie a Centrului Independent Coregrafic ‘Linotip’ şi Battery Dance Company, realizată cu sprijinul ICR New York, urmată de premiera americană a spectacolului ‘Diagonal’, piesă de dans realizată în laboratorul coregrafic ‘Linotip’. Spectacolele vor avea loc pe scena Battery Dance Festival, amplasată în extremitatea sudică a Manhattan-ului, în dreptul Golfului New York, având în fundal Statuia Libertăţii şi Ellis Island. Ediţia din acest an a Battery Dance Festival, însumând spectacole prezentate de peste 40 de companii naţionale şi internaţionale, se desfăşoară în perioada 13-20 august

 

– Sport

* Au loc Campionatele Mondiale de snooker pentru cadeţi (U16), juniori (U18) şi tineret (U21)  – Universitatea Politehnica din Bucureşti (14-27 aug.)

* Braşov: Se dispută un meci din etapa a doua a Ligii a II-a de fotbal: FC Braşov – CS Minaur Baia Mare – ora 13:30, Stadion Tineretului

* Craiova: Selecţionata României participă la Campionatul European EHF de handbal masculin Under-18 – la Sala Polivalentă

* Au loc meciuri în etapa a cincea a Superligii de fotbal

  • Universitatea Craiova – CS Mioveni – ora 16:00, Stadion Municipal – Drobeta-Turnu Severin
  • FC CFR 1907 Cluj – AFC Botoşani – ora 18:30, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
  • FCSB – AFC Chindia Târgovişte – ora 21:30, Arena Naţională – Bucureşti

– S-a întâmplat într-o zi de 14 august

* Acum 158 de ani (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea rurală (intrată în vigoare la 23.IV/5.V.1865). Legea îi elibera pe ţărani de sarcinile boiereşti şi-i împroprietărea, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă. Reforma agrară din 1864, măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu, a însemnat un moment important, deschizând calea dezvoltării într-un ritm mai viu a capitalismului în România (14/25)

* Cu 151 de ani în urmă (1871), între 14/26 – 15/27 august, a avut loc serbarea de la Putna (amânată din 1869), pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii, manifestare organizată de societatea „România Jună” a studenţilor români de la Viena, condusă de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu. La serbare, care a inclus primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, au participat 3.000 de reprezentanţi din toate provinciile istorice româneşti. Mihai Eminescu spunea despre rolul deosebit al serbării: „Se va ridica simțul național, aproape adormit până acuma, și va lua alt avânt, iar studenții ce-au sosit din toate părțile și-au făcut cunoștință și legături de prietenie între dânșii… vor fi propagatorii cei mai zeloși ai ideii că, lucrând uniți și conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag… Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară…”. Au rămas memorabile cuvintele lui A. D. Xenopol: „Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-i voința spre împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește cătră nemurire!”

* Acum 106 ani (1916) România declara război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială, fapt ce a marcat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919). La data de 4/17.VIII.1916 fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (14/27)

* În urmă cu 81 de ani (1941) era dată publicităţii „Carta Atlanticului”, semnată de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin Delano Roosevelt, şi de primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, în urma unei întrevederi (10-14 august) la bordul navei „Prince of Wales”, în Golful Argentina din Newfoundland. Documentul stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului. URSS a aderat la „Cartă” la data de 24.IX.1941

* Cu 64 de ani în urmă (1958) erau stabilite relaţiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Irak. Ambasada României la Bagdad a fost deschisă în anul 1959, iar cea irakiană la Bucureşti, în 1968. Din luna noiembrie 2012, la Erbil, funcţionează un Birou Consular al Ambasadei României

* Acum 52 de ani (1970) intra în funcţiune prima turbină de la Centrala hidroelectrică Porţile de Fier I (cu o capacitate de 178 MW). Primul obiectiv pus în funcțiune pe partea română a fost ecluza, la data de 14 august 1969. Agregatele din centrală au fost puse în funcțiune primul în data de 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971. Inaugurarea oficială a obiectivului s-a făcut la data de 16 mai 1972. Prin dimensiunile și puterea lor instalată, agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume. La fel, prin dimensiunile sasurilor și prin cădere, ecluzele de la Porțile de Fier I se înscriu în lista celor mai mari construcții de acest gen din lume

* Cu 31 de ani în urmă (1991) intra în vigoare Legea nr. 58 privind privatizarea societăţilor comerciale, emisă de Parlamentul României, și apărută în Monitorul Oficial 169 din 16 august 1991. Legea a fost adoptată în vederea realizării transferului proprietății de stat către sectorul privat, în condițiile asigurării echivalentului a 30% din capitalul social al societăților comerciale către cetățenii români îndreptățiți. Legea cuprindea reglementări privind vânzarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale către persoane fizice sau juridice, române sau străine

* În urmă cu 4 ani (2018) a avut loc prăbușirea Podului Morandi din Genova (Italia), tragedie în urma căreia mai mult de 30 de automobile şi camioane s-au prăbuşit în gol, provocând moartea a 43 de persoane, printre care și un român. Vechiul viaduct rutier Morandi, datând din anii ’60 ai secolului XX, era o construcţie emblematică ce lega oraşul Genova şi portul său de autostrăzi spre alte oraşe italiene şi spre Franţa. Prăbuşirea podului a însemnat o traumă naţională şi a atras atenţia asupra stării precare a infrastructurilor publice în Italia, după decenii în care acestea au fost neglijate. Toţi cei care se aflau pe pod în momentul prăbușirii au căzut în gol peste 70 de metri, când puntea şi un pilon s-au rupt în bucăţi. Părți uriaşe de beton armat au căzut peste depozitele unei fabrici. Cele aproximativ 30 de vehicule fie au aterizat direct în albia râului care trece pe sub pod sau pe calea ferată din apropiere, fie au fost prinse între bucăţile imense de beton armat desprinse. Structura principală a noului pod rutier de la Genova, care va lua locul viaductului prăbuşit în 2018, a fost finalizată în aprilie 2020. Ultimul segment de 50 de metri al podului proiectat de arhitectul Renzo Piano, genovez de origine, a fost ridicat de macarale gigantice la o înălţime de peste 40 de metri şi fixat la locul său. Momentul final a fost marcat prin sunet de sirene pe şantierul construcţiei, dar şi de pe vapoare din portul Genova. Prim-ministrul italian Giuseppe Conte s-a deplasat în mod special pentru a asista la finalizarea podului, o structură din oţel şi beton de peste 1 km lungime

Aniversări – Comemorări

– Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– Sf. Maximilian Kolbe, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1870: S-a născut Ion Pogoneanu-Rădulescu, critic şi istoric literar, pedagog; a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special faţă de scriitorii de la „Junimea” şi „Convorbiri literare”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)

– 1893: S-a născut compozitorul şi poetul Petre Andreescu (m. 1966)

– 1903, 14/27: S-a născut matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1966-1975) (m. 1975). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a nașterii stilul nou – 27 august 1903

– 1905: S-a născut Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1977)

– 1905: S-a născut Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (m. 1979)

– 1911: S-a născut agrozootehnicianul Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu A. Petre, a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988)

– 1934: S-a născut tenorul Ion Buzea

– 1939: S-a născut jurnalistul Ilie Şerbănescu; membru al primei echipe redacţionale şi tehnice a TVR (colectiv închegat în 1959), a lucrat mai ales la Departamentele de Film şi Teatru (până în 1971); corespondentul pentru Dobrogea al TVR (1971-2004) (m. 2013)

– 1944: S-a născut Dumitru Ichim, preot (al parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario, din 1978), poet, prozator, eseist și publicist, stabilit în Canada; desfăşoară o susţinută activitate în rândurile comunităţii româneşti, contribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la construirea unei biserici ortodoxe române (sfinţită la 14 august 1994)

– 1945: S-a născut Ioan Chezan, muzician și dirijor; de numele lui se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă; le-a condus pe ambele, în calitate de director, până în 2009 când s-a pensionat; din 2005, tot prin strădania lui Ioan Chezan, Școala cu Program de Artă a căpătat statutul de liceu, inițiind în tainele muzicii și artelor plastice elevi începând cu clasa I și până la tineri de clasa a XII-a

– 1945: S-a născut Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (m. 2010)

– 1948: S-a născut Lucian Avramescu, poet şi jurnalist; fondator și fost director general al agenţiei A.M. PRESS (m. 2021)

– 1952: S-a născut actorul Andrei Finţi – 70 de ani

– 1952: S-a născut pictorul Radu Ionel, personalitate a artelor vizuale brăilene și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Brăila (m. 2021) – 70 de ani

– 1954: S-a născut actorul Răzvan Vasilescu

– 1959: A murit pictorul Nicolae Dărăscu (n. 1883)

– 1984: A murit Vasile Lovinescu, eseist, critic literar, dramaturg şi filosof esoteric (frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu) (n. 1905)

– 1996: A murit dirijorul de origine română Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1912)

– 2000: A murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925)

– 2015: A murit actriţa Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România; vreme de 67 de ani a slujit Teatrul Evreiesc de Stat (n. 1932)

– 2017: A murit actorul Septimiu Sever; a emigrat în Canada în 1971 (n. 1926) – 5 ani

– 2018: A murit pictorul Nicolae Barcan (n. 1923)

– 2020: A murit Dan Serafim, unul dintre cei mai apreciați antrenori din atletismul românesc; multiplu campion național la aruncarea greutății (n. 1941)

– 2020: A murit Marian Nacu, artist plastic și bijutier de artă, membru din 1989 al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative București (n. 1948)

– 2021: A murit Dan Puican, personalitate marcantă a Radio România și a Teatrului Național Radiofonic, regizor cu o carieră artistică prodigioasă; a pus în undă peste 1.000 de piese de teatru şi scenarii radiofonice (n. 1933) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bangkok: A 11-a reuniune a miniștrilor turismului din cadrul APEC și a 60-a reuniune a grupului de lucru al turismului APEC (14 – 20 aug.)

– Bruxelles: Manifestație în sprijinul opozanților juntei de guvernământ din Guineea

– Bangladesh: Vizita Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet (14 – 17 aug.)

– Lahore, Pakistan: Reuniune a partidului TLP pentru a sărbători aniversarea independenței

– Riad: Aramco – rezultate din al doilea trimestru

– Bangkok: Exerciţiile militare aeriene anuale organizate în comun de Thailanda şi China vor fi reluate mai târziu în august, după doi ani de pauză din cauza pandemiei. Exerciţiile ‘Atacul şoimului’, care s-au desfăşurat de patru ori începând din 2015, vor avea loc timp de 11 zile începând din 14 august la o bază aeriană din Udon Thani (nord-est) care a găzduit trupe americane în timpul războiului din Vietnam (14 – 24 aug.)

– Pakistan: Ceremonii de marcare a 75 de ani de la independența Pakistanului față de dominația britanică

– Beirut, Liban: Sunt marcați zece ani de la dispariția în Siria a jurnalistului american Austin Tice

– Canada: Se încheie turneul se tenis ATP Masters 1.000 de la Montréal (7-14 aug.) şi cel WTA de la Toronto (8-14 aug.)

– SUA: Începe turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (14-21 aug.)

– Coreea de Sud: Are loc un ePrix la Seul, în Campionatul Mondial de Formula E

Aniversări – Comemorări

– Ziua Independenţei Pakistanului – faţă de Regatul Unit/ 1947 – 75 de ani (Enciclopedia statelor lumii, 2003)

– 1575: A murit Diego Hurtado de Mendoza, diplomat, istoric şi scriitor spaniol (n. 1503)

– 1777: S-a născut Hans Christian Oersted, fizician şi chimist danez; în 1820 a descoperit acţiunea curentului electric, care străbate un conductor, asupra acului magnetic, punând bazele electromagnetismului; fondator (1825) al Şcolii Politehnice din Copenhaga (m. 1851) – 245 de ani

– 1815: S-a născut Charles Naudin, biolog şi botanist francez, care a descoperit principiile de bază ale eredităţii (m. 1899)

– 1840: S-a născut Richard von Krafft-Ebing, neurolog și psihiatru austriac de origine germană (m. 1902)

– 1842: S-a născut matematicianul francez Jean-Gaston Darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale („teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (m. 1917) – 180 de ani

– 1860: S-a născut lingvistul suedez Gjöran Björkman; a cunoscut bine şi limba română, ceea ce i-a permis să traducă şi să publice în suedeză lucrări ale unor autori români („Traduceri suedeze din poeţi români” – 1921); membru de onoare străin al Academiei Române (1922) (m. 1923)

– 1865: S-a născut scriitorul rus Dmitri Merejkovski; considerat ideologul simbolismului din literatura rusă (m. 1941). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 2 august 1865

– 1867: S-a născut scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru literatură pe 1932 (m. 1933) – 155 de ani

– 1910: S-a născut Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (m. 1995)

– 1921: S-a născut regizorul italian de teatru Giorgio Strehler, fost director al „Piccolo Teatro” din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (m. 1997)

– 1924: S-a născut Georges Prêtre, compozitor şi dirijor francez (m. 2017)

– 1928: S-a născut cineasta italiană Lina Wertmuller, exponentă de marcă a cinematografiei secolului al XX-lea în ţara sa şi una dintre primele femei care s-au remarcat în arta regizorală pe plan mondial (m. 2021)

– 1933: S-a născut scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă; este considerat romancierul australian cu cel mai mare succes comercial din ultimii ani (m. 2012)

– 1933: S-a născut chimistul elveţian Richard R. Ernst; contribuţii în domeniul spectroscopiei de rezonanţă magnetică nucleară; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1991 (m. 2021)

– 1941: A murit chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (n. 1854)

– 1945: S-a născut Steve Martin, actor american de comedie

– 1951: A murit publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (n. 1863)

– 1953: S-a născut James Roy Horner compozitor, orchestrator şi dirijor american; a compus muzica pentru peste 100 de filme, printre care: „Titanic”, „Avatar”, „Aliens”, „Apollo 13”, „Masca lui Zorro”, „Legenda lui Zorro”, „Star Trek II: Mânia lui Khan”, „O minte sclipitoare”, „Star Trek III: În căutarea lui Spock” (m. 2015)

– 1956: A murit Bertolt Brecht (născut Eugen Berthold Friedrich Brecht), dramaturg, poet, regizor german, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale „Berliner Ensemble”, iniţiator al „teatrului epic”; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care a revoluţionat teatrul secolului al XX-lea (n. 1898)

– 1958: A murit Frédéric Joliot-Curie, chimist şi fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935, împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (n. 1900)

– 1959: S-a născut renumitul baschetbalist american Earvin Johnson (supranumit „Magic”)

– 1960: S-a născut Sarah Brightman, cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică

– 1963: S-a născut actriţa franceză de film Emmanuelle Béart

– 1966: S-a născut actriţa afro-americană de film Halle Berry (nume complet: Maria Halle Berry); prima femeie de origine afro-americană care a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal

– 1972: A murit Jules Romains (nume real: Louis Henri Jean Farigoule), poet, romancier, dramaturg şi eseist francez; fondator şi reprezentant principal al doctrinei unanimismului (n. 1885) – 50 de ani

– 1972: A murit actorul francez Pierre Brasseur (nume la naștere: Pierre-Albert Espinasse) (n. 1905) – 50 de ani

– 1981: A murit dirijorul austriac Karl Böhm (n. 1894)

– 1983: S-a născut actriţa americană Mila Kunis

– 1983: S-a născut Elena (Sergheevna) Baltacha, jucătoare de tenis britanică de origine ucraineană; a fost, pentru 132 de săptămâni, numărul 1 în tenisul din Marea Britanie, poziţie pe care şi-a adjudecat-o între 2009 şi 2012 (m. 2014)

– 1984: A murit J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (n. 1894)

– 1988: A murit Enzo Ferrari, pilot şi constructor de automobile italian; numele său este legat de istoria curselor automobilistice; în 1929 a fondat, la Modena, firma care-i poartă numele (n. 1898)

– 1994: A murit Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1981 (n. 1905, la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei)

– 2004: A murit Czesław Miłosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1980 (n. 1911)

– 2006: A murit actorul american de film Bruno Kirby (n. 1949)

– 2010: A murit Abbey Lincoln (numele real, Anna Marie Wooldridge), cântăreaţă de jazz, compozitoare, actriţă afro-americană (n. 1930)

– 2012: A murit şahistul iugoslav şi sârb Svetozar Gligoric; unul dintre cei mai buni jucători de şah din lume din perioada anilor 1950 – 1960 (n. 1923) – 10 ani

– 2014: A murit actorul american Stephen Lee (n. 1955)