Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) O refugiată din calea războiului din Ucraina, Halina Karaciunova, a obţinut o bursă din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti pentru promovarea unui proiect de prevenire a traficului de persoane în rândul conaţionalilor ei, refugiaţi în România, iar primul eveniment de popularizare a acestui risc va fi organizat la Târgu Mureş (centrul României), alături de Asociaţia Suryam.

Colega mea, Halina Karaciunova, cea cu care lucrăm de cel mai mult timp, a fost la un curs la Bucureşti legat de traficul de persoane. În urma acestui curs a câştigat şi o bursă din partea Ambasadei Franţei. Urmează la începutul lunii septembrie să organizăm un eveniment de amploare, MureşHUB, împreună cu colega noastră, destinat refugiaţilor ucraineni pe acest subiect, al traficului de persoane. Aş vrea să vedeţi acest subiect nu doar legat de aspectul sexual, vorbim şi de trafic de persoane în ceea ce priveşte locul de muncă şi abuzurile care au loc, sunt mai multe forme de abuzare. Ar fi ciudat să credem că aceste lucruri nu sunt o realitate chiar şi în România, a declarat preşedintele Asociaţiei Suryam, Marius Dumitrescu.

El a spus că, împreună cu Halina Karaciunova, se doreşte creşterea nivelului de conştientizare în cadrul comunităţii ucrainene, astfel încât refugiaţii să poată să realizeze când sunt supuşi vreunui abuz. Cred că este un semn de maturitate a acestei comunităţi faptul că  organizăm un astfel de eveniment în Târgu Mureş. Va fi, cel mai probabil, transmis şi live pe Youtube, tocmai pentru a avea acces cât mai mulţi refugiaţi din ţară la astfel de informaţii. Halina Karaciunova a fost extrem de activă. Cred că a trăit toate acele studii de caz care au fost prezentate, le-a trăit în primul rând ca mamă, apoi ca femeie, pentru că probabil s-a regăsit în aceste riscuri, a arătat Dumitrescu.

2) Circa 158.000 de persoane din Ucraina au intrat în România, de la izbucnirea războiului cu Rusia până în prezent, prin punctul de trecere a frontierei din oraşul tulcean Isaccea (est), a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă. Cele circa 158.000 de persoane, din care 90% ucraineni, au fost în aproximativ 36.000 de autovehicule. În aceeaşi perioadă, prin acelaşi punct, au ieşit din România aproximativ 110.000 persoane, cu circa 33.000 de mijloace de transport.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.