Liderul opoziţiei din Rusia a fost plasat în izolare

Liderul opoziţiei din Rusia, Aleksei Navalnîi, a anunţat luni că a fost plasat în izolare, ca pedeapsă pentru faptul că a încercat să formeze un sindicat în închisoare. Aleksei Navalnîi execută într-o colonie penală de maximă securitate o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru delapidare de fonduri, dar susţinătorii săi insistă că este o sentinţă motivată politic. Într-o postare pe media sociale, Aleksei Navalnîi descrie celula în care se află ca fiind ca „un mic canal de beton” şi spune că a fost avertizat că ar putea fi ţinut în această celulă permanent./mbaciu/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 august)