Semnificând Înălţarea cu trupul și cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare, praznicul Adormirii Maicii Domnului este așteptat de credincioși cu deosebită evlavie și sârguitoare rugăciune, pe 15 august. Descrierile timpurii ale scenei Adormirii Maicii Domnului o înfăţişează, în iconografia bizantină, pe Fecioara Maria întinsă pe un pat sau catafalc, în centrul compoziţiei, în prezența Fiului său și a îngerilor. Într-un mozaic de secol VI, de la Sant’Apollinare Nuovo, de la Ravenna, un înger se pregătește să primească de la Hristos, care ține în brațe sufletul Fecioarei, înfățișat prin trupul ei, pentru a-l duce în Cer, iar la un altar de capelă din Padova, pictat de Bartolomeo Vivarini, spre finele secolului al XV-lea, cei 12 Apostoli sunt martorii ridicării la Cer a sufletului Maicii Domnului. Naraţiunea Adormirii este tratată, uneori, împreună cu tema Înălţării Fecioarei, ca într-o frescă din absida Domului de la Orvieto, unde Ugolino di Prete Ilario, în ‘Adormirea şi Înălţarea Fecioarei Maria’, Îl înfăţişează, în registrul inferior, pe Iisus primind sufletul Maicii Sale. În registrul superior, El reunește sufletul cu trupul ei şi o poartă astfel în Rai. Pe timpanul central al faţadei vestice a Catedralei din Regensburg, de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, sunt sculptate laolaltă Adormirea, Înălţarea şi Încununarea Fecioarei, în trei registre. În ultimul registru, cel de sus, Fecioara este deja încununată, Tatăl Îi îmbrăţişează pe ea şi pe Fiul Său, în registrul central, îngerii o ridică pe Maria spre Cer, iar în registrul inferior, este înconjurată de Apostoli, la plecarea sa de pe pământ. Pe timpanul sudic al Bazilicii Sfântului Servatius, de la Maastricht, Olanda, se regăseşte, în registrul inferior, tema Adormirii, iar în registrul superior, tema Încununării. O interpretare neobişnuită a Adormirii Fecioarei Maria, care împrumută elemente iconografice din Buna Vestire şi din Încununare, apare la Wiener Neustädter Altar, unde Fecioara trece în adormire îngenunchind, ca în imaginile Bunei Vestiri, în spatele ei stând Sfântul Ioan Botezătorul. În spatele scăunelului ei de rugăciune, Iisus îi ia sufletul în Mâna Sa stângă, în timp ce binecuvântează privitorul cu Mâna Sa dreaptă. Strălucitorul mozaic de secol XIV, intitulat Koimesis (adormirea) Maicii Domnului, de la Biserica Sfântul Mântuitor din Chora, devenită Muzeul Chora (Kariye) din Istanbul, ridicată la începutul secolului al V-lea, cu cea mai mare parte a structurii actuale datând din a doua jumătate a secolului al XI-lea, Îl prezintă în centru pe Iisus ținând trupul de copil al Maicii Sale, simbolizând sufletul ei, înconjurat de îngeri și de serafimi cu șase aripi, care așteaptă să-l poarte în Rai. Apostolii stau martori, Pavel la picioarele Fecioarei și Petru în spatele capului ei.
O versiune de secol XVI a Adormirii Maicii Domnului, pictată de artistul de origine olandeză Simone De Wobrek, pentru bazilica Sfântului Francisc de Assisi, din Palermo, este un rar exemplu în care Iisus nu este prezent, însă îngerii o poartă pe Fecioară spre binecuvântarea Tatălui Ceresc. Un amestec de imagini ale Adormirii, în registrul inferior, şi ale Înălţării, în registrul superior, se regăseşte în ‘Înălţarea Fecioarei’, a italianului Nicola Filotesio, zis Cola dell’Amitrice, în jur de 1515, aflată la Muzeele Capitoline din Roma. Într-o frescă de la jumatatea secolului al XVI-lea, de la biserica St. Rok, din Draguć, Croaţia, în scena Adormirii, Iisus este reprezentat în centru, ţinând în palme sufletul Maicii Sale, al cărei trup stă întins pe un pat, în planul inferior, străjuit de doi Apostoli. Într-o piesă de altar destinată iniţial unei capele din Padova, în 1484, descriind ‘Moartea Fecioarei’, veneţianul Bartolomeo Vivarini Îl înfăţişează pe Iisus primind-o pe Maica Sa în cer, într-o mandorlă albastră purtată de îngeri, cu cei 12 Apostoli privind cum El ridică sufletul Fecioarei. Icoana ‘Adormirii Fecioarei’, pictată de El Greco, în secolul al XVI-lea, este o operă timpurie în care artistul renunţă la unele elemente ale austerităţii iconografice specific bizantine, pentru a insinua trăsături ale gravurilor renascentiste. În jur de 1462, renascentistul italian Andrea Mantegna descrie, în opera sa ‘Moartea Fecioarei’, achiziţionată pentru regele spaniol Filip al IV-lea al Spaniei, în prima parte a veacului al XVII-lea, ultimele clipe ale Maicii Domnului pe pământ, plasând scena într-un cadru arhitectural clasic, dominat de o individualizare a fizionomiilor. În ultima sa descriere a ‘Morţii Fecioarei’, şi unul dintre ultimele sale tablouri, în jur de 1472 – 1480, flamandul Hugo van der Goes, zis şi Maestrul de la Amsterdam, Îl plasează pe Iisus într-o aureolă, deasupra patului Maicii Sale, cu Braţele deschise, pentru a primi sufletul Mariei. Eliminând elementele de peisaj şi restrângând spaţiul, pentru a pune accentul pe expresie şi gest, artistul flamand redă o gamă întreagă de sentimente, de la tristeţe la resemnare, de la împăcare la disperare, de la îndurare la smerenie. O interpretare neconvențională a Adormirii Sfintei Fecioare a realizat flamandul Peter Paul Rubens, la început de secol XVII, pentru altarul Catedralei Notre Dame din Anvers. Într-o compoziție dinamică specifică barocului, un cor de îngeri ridică trupul Mariei, nu sufletul ei, catafalcul rămânând gol, într-o rotație în spirală, într-o explozie de lumină și culoare. Controversată la vremea sa, ‘Moartea Fecioarei’ pictată de Caravaggio în 1606 propune o compoziţie populată cu personaje de dimensiuni aproape reale, artistul abandonând complet iconografia tradiţională, pentru a insista asupra aspectului sfinţeniei Fecioarei şi pentru a conferi scenei o monumentalitate extraordinară, prin simpla prezenţă a personajelor şi prin vâltoarea emoţiilor intense transmise de ele.
Cristina Zaharia, RADOR
