Previziunile săptămânii 15 – 21 august 2022

Luni, 15 august

* Constanţa: Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române; alocuțiune – ora 10:00, în Portul Militar Constanța

* Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucişătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare. Forţele Navale Române organizează, în perioada 8 – 15 august, numeroase evenimente la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz. Din programul de astăzi:

‣ Bucureşti

  • Ziua Marinei Române va fi sărbătorită între orele 8:30 şi 10:00, printr-o ceremonie militară şi religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai” (zona Debarcader / Herăstrău)
  • Forţele Navale Române sunt prezente la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, unde publicul va putea vizita, în intervalul orar 16:00-21:00, o expoziţie cu lucrări de pictură cu tematică marină, semnată de Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină şi medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului, iar doritorii vor învăţa să confecţioneze noduri marinăreşti în cadrul unui atelier interactiv

‣ Bicaz, jud. Neamţ – Scafandrii de luptă vor desfăşura un exerciţiu demonstrativ pe Lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac de acumulare din ţară

‣ Brăila

  • ora 10:00 – Pe faleza Dunării pentru a sărbători Ziua Marinei Române împreună cu marinarii militari. După ridicarea Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmată de o scurtă slujbă religioasă şi alocuţiunile persoanelor oficiale, va fi prezentat publicului exerciţiul demonstrativ naval întrunit „Forţele Navale Române 22”, iar Zeul Neptun va patrona jocurile şi concursurile marinăreşti. Evenimentul se va încheia cu defilarea navelor militare şi civile, iar seara, de la ora 20:30, marinarii se vor retrage cu torţe, pe traseul Primăria Municipiului Brăila – Calea Călăraşilor – Secţia 329 Logistică Brăila
  • În intervalul orar 18:00 – 20:00, pe faleza Dunării, este planificată o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia va fi depusă o ancoră de flori în apele Dunării, în memoria eroilor marinari. După aceasta, navele militare ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor prezenta un exerciţiu demonstrativ, iar activitatea se va încheia cu defilarea navelor militare şi parada navelor civile

‣ Constanța

  • ora 10:00 – Ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare – în Portul Militar şi în Portul Tomis. În Portul Militar, festivitatea va începe cu serviciul religios şi va fi urmată de alocuţiunile persoanelor oficiale şi de vizitarea navei-şcoală „Mircea”, recent întoarsă dintr-un marş internaţional de instrucţie
  • În Portul Tomis, în intervalele orare 10:00 – 13:00 şi 17:00 – 20:00, manifestările cuprind expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, un spaţiu special amenajat pentru jocuri virtuale, amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe, în care pasionaţii de gaming vor putea participa la bătălii navale virtuale şi multe surprize
  • ora 10:55 – După defilarea aviaţiei, Zeul Neptun îşi va face apariţia, însoţit de alaiul său, şi va da startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, la care vizitatorii vor fi invitaţi să participe. Prezenţa Zeului Neptun şi a alaiului său este asigurată de Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa
  • Formaţia de nave militare, ancorate în faţa Comandamentului Flotei, va defila, în intervalul orar 11:00-12:00, până la Midia şi retur, pentru a saluta turiştii aflaţi pe litoral. Defilarea va fi încheiată de parada ambarcaţiunilor turistice, în jurul orei 12:45, după care Zeul Neptun se va retrage şi va urma un spectacol de artificii, oferit de către Primăria Municipiului Constanţa
  • Marinarii militari vor fi prezenţi, în Portul Tomis, în intervalul orar 17:00 – 20:00, după care publicul este invitat la un mini-concert susţinut de formaţiiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care va avea loc pe faleza de la Cazino, în zona grupului statuar „Pescarii”, în intervalul orar 20:00 – 20:30
  • ora 20:30 – Retragerea cu torţe a marinarilor, pe itinerariul Cazino – Bd. Regina Elisabeta – Farul Genovez – Comandamentul Flotei – Piaţa „Ovidiu”
  • ora 21:00 – Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu concertul „Ave Maria”, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – pe faleză, în zona statuii lui Mihai Eminescu
  • Spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanţa şi va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române

* Aleşd, jud. Bihor: Cu ocazia sărbătoririi a 29 de ani de la înfiinţare, Staţia de Pompieri Aleşd organizează „Ziua porților deschise” – între orele 10:00 – 12:00, la sediul subunităţii, situat în Str. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul nr. 27. În cadrul acestei activităţi, pompierii vor desfăşura exerciţii demonstrative specifice şi vor prezenta vizitatorilor, tehnica de luptă utilizată în misiunile operative, familiarizându-i totodată, cu măsurile şi comportamentele adecvate în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă

* Cluj – Napoca: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) va fi marcată printr-un pelerinaj eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Episcopal Major, organizat de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla (14 – 15 aug.). Programul zilei:

  • ora 9:00 – Rozariul
  • ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla împreună cu preoţi de pe întreg cuprinsul eparhiei

– În cadrul celebrării Sfintei Liturghii Arhiereşti din Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, părintele Claudiu, eparhul de Cluj-Gherla va sfinţi icoana patronală a mănăstirii, „Maica Sfântă – mângâierea celor ce plâng”. Se vor face rugăciuni pentru dobândirea Indulgenţei plenare la Sfinţirea Icoanei Maicii Domnului – Icoana patronală a Sanctuarului

– La sfârşitul Liturghiei va fi lansată monografia istorică „Surorile Congregaţiei Maicii Domnului: un veac de mărturie catolică (1921-2021)”

* Jud. Cluj: De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti pelerinilor un cuvânt de învăţătură – ora 9:00, la Mănăstirea Nicula

* Sibiu: Lansare carte: Andreea Săvulescu – „Amintește-ți cine ești cu adevărat”, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus Radio România” (12 – 16 aug.), organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Sibiu, cu sprijinul Primăriei Sibiu – ora 18:00, în Piața Mare. Printre partenerii media: Agenția de Presă Rador

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă o nouă ediție a mini-Cafenelei critice on-line, invitatul episodului 157 de luni, 15 august, fiind Cristian Munteanu, fost jurnalist, apoi publicitar, apoi antreprenor, actualmente dirijor al unui fond de „venture capital” – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Spectacolul „Ave Maria Symphonic Pops”, organizat de Primăria Sectorului 3, la care participă Orchestra Simfonică Bucureşti, Andrei Tudor Band, Grupul vocal Acapella, soliştii Luminiţa Anghel, Alina Manole, Puya, Marius Preda, Nick Casciaro, George Miron, Ovidiu Lazăr şi Mihai Sebastian, sub bagheta compozitorului şi dirijorului Andrei Tudor – ora 19:30, în Parcul Titan, scena din apropierea lacului IOR – acces din Bd. Liviu Rebreanu

* Alexandria: Între 15 şi 21 august are loc Festivalul „Ideo Ideis” – festivalul național de teatru tânăr, care ajunge anul acesta la ediţia cu numărul 17 și cuprinde ateliere dedicate adolescenţilor din Alexandria, expoziţii şi picturi pe ziduri, întâlniri cu artişti şi profesionişti care regândesc implicarea comunitară, proiecţii de film, dar şi activităţi şi spectacole de teatru pentru copii, organizate în aer liber, în Parcul Vedea. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 19:00 – Gala de deschidere, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri
  • ora 20:00 – „Sara/Mara”, o producţie a Teatrului Apollo 111, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, cu Ioana Bugarin, Mădălina Stoica, Alexandru Ion, Ramona Niculae şi Carol Ionescu – la Centrul Multifuncțional pentru Tineri
  • 22:00 – Programul „Cinemateca târzie” – „Metronom”, regia: Alexandru Belc, invitați Q&A: Mara Bugarin și Șerban Lazarovici – în Parcul Vedea

* Jud. Gorj: Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul local şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, organizează în perioada 8 – 25 august, „Atelierele Brâncuşi”. Scopul proiectului este acela de a stimula creaţia artistică şi cercetarea în domeniul artelor vizuale, prin realizarea unei colecţii de artă contemporană, lucrările realizate de artişti profesionişti constituind baza patrimoniului cultural şi artistic al municipiului Târgu Jiu, fiind, totodată, un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi, a cărui moştenire lăsată oraşului, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, reprezintă chintesenţa întregi sale creaţii artistice. Din program:

  • Simpozionul Inaternaţional de Pictură şi Grafică se va desfăşura în perioada 15 – 25 august, în localitate Runcu din jud. Gorj

* Oarba de Mureş, jud. Mureş: Are loc a treisprezecea ediţie a „Festivalului Cântecului Popular Patriotic La Oarba şi la Iernut”, un eveniment unic în România. Pe scena Festivalului vor urca numeroşi solişti de muzică populară, printre care Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Mihaela şi Ciprian Istrate. Alături de ei, sunt invitaţi artişti de la Ansambluri folclorice din Zalău, Târgu Mureş, precum şi numeroase organizaţii naţionale şi din străinătate (Italia şi Germania). Tema Festivalului este unică în ţară: redescoperirea cântecului popular închinat eroilor neamului, pornind de la evocarea jertfei soldaţilor români căzuţi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în bătălia de la Oarba de Mureş. Programul zilei va începe la ora 13:30 cu o slujbă Te Deum, însoţită de depunerea coroanei de flori la Monumentul Eroilor, urmată de reconstituirea bătăliei de la Oarba de Mureş. De la ora 14:15 va avea loc programul artistic, prezentat de Iulian Praja şi Simina Teodorescu

* Mediaș: Cu ocazia Sărbătorii Sfintei Maria, Primăria municipiului Mediaş organizează tradiţionala „Petrecere la Han”, un eveniment folcloric la care participă artişti de renume ai muzicii populare româneşti precum: Dinu Iancu Sălajanu, Cristian Pomohaci, Matilda Pascal Cojocăriţa, Cornel Borza şi Vasila Coca – ora 16:00, la Hanul Greweln

* Oradea: În cadrul primei ediții a „Sounds of Oradea Festival” (13 – 15 aug.) are loc concertul de gală „Opera Meets Broadway”, cu tenorul Charles Castronovo, soprana Diana Țugui, Filarmonica de Stat Oradea, dirijor David Gimenez Carreras – ora 21:00, în Piața Unirii

* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” (9 aug. – 2 sep.), ediția a XXIII-a, are loc concertul „De la Baroc la …. Rock!”, susținut de Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu – ora 19:00, în Parcul Ghica. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Tismana, jud. Gorj: În perioada 14 – 15 august este organizată o nouă ediție a Festivalului- concurs al Cântecului, jocului și portului popular gorjenesc, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Primăria și Consiliul Local Tismana. Parteneri: Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Concursul formațiilor de dansuri
  • ora 11:00 – Spectacolul de premiere
  • ora 13:00 – Spectacolul extraordinar susținut de Ansamblul profesionist „Doina Gorjului” – pe scena din pădurea Tismana

*****

– Washington, D.C: Guvernatorul Consiliului Rezervei Federale, Christopher Waller, susține discursul de deschidere a atelierului de vară din 2022 despre „Bani, servicii bancare, plăți și finanțe”, găzduit de Consiliul Guvernatorilor Rezervei Federale

– Oslo, Norvegia: Reuniunea informală a prim-miniștrilor țărilor nordice cu participarea cancelarului german, Olaf Scholz

– Tokyo: Ceremonie de comemorare pentru victimele războiului, desfăşurată în prezenţa prim-ministrului, Fumio Kishida şi a împăratului Naruhito

– Sydney, Australia: BHP – rezultate anuale

– Shanghai, China: Publicarea clasamentului Shanghai al universităților din întreaga lume

– Moscova: Audieri privind suspendarea autorizației ziarului independent Novaya Gazeta

– Londra: Reuniunea comitetului creditorilor CDDC privind datoria Rusiei

– New York: ONU – Ultima rundă de negocieri planificată pentru elaborarea unui tratat asupra mării libere

– Washington: Vizita unei delegații turce pentru discuții privind achiziționarea de avioane de luptă F-16

– La Goulette, Tunisia: Procesiunea catolică anuală a Madonei de la Trapani

– Barquisimeto, Venezuela: Campionate militare cu delegații din Rusia, Iran, China și Venezuela

– São Paulo, Brazilia: Candidatul la președinție și fostul președinte Luiz Inácio Lula da Silva participă la un eveniment pentru democrație la Universitatea din São Paulo

– Kabul, Afganistan: Prima aniversare de la capturarea orașului de către talibani și revenirea acestora la putere

– Chicago, SUA: Începe selecția juriului la procesul cântărețului R. Kelly pentru agresiune sexuală

– Japonia: Marcarea a 77 de ani de la capitularea Japoniei în al Doilea Război Mondial

– India: Ceremonii de celebrare a 75 de ani de la independența față de dominația britanică

– Putrajaya, Malaysia: Începe ultimul recurs al fostului prim-ministru, Najib Razak, împotriva condamnării sale pentru corupție

– Vaduz: Manifestări de celebrare a Zilei Naționale a Liechtensteinului

– München: Campionatele Europene de Atletism (15 – 21 aug.)

Marți, 16 august

* Ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu, susţine o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM – Femeia Antreprenor – ora 14:00, la Palatul Victoria

* Începând de astăzi, 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jur, iar toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de „parcări albastre” şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)

* Astăzi, 16 august, cele 3 idei de afaceri declarate câştigătoare de juriul competiţiei OFA STARTUP ANGELS, eveniment dedicat femeilor antreprenor îşi vor primi premiul – consultanţii desemnaţi de OFA UGIR vor scrie aplicaţiile ce vor fi depuse pentru finanţare, respectând cerinţele şi criteriile programului Start-up Nation 2022. Competiţia OFA STARTUP ANGELS este organizată de patronatul OFA UGIR

* Perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare prin schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză a fost prelungită până la data de 16 august, ora 17:00, conform Ministerului Energiei

* Unităţile administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului Iluminat Public îşi pot crea conturile de utilizator, începând cu această dată, în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM)

* Libra Internet Bank anunţă rezultatele financiare înregistrate în primul semestru din 2022

* Antibiotice Iaşi, Avioane Craiova, Trangaz publică rezultatele financiare aferente primelor şase luni din 2022

* Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) prezintă date privind suspendările de firme în primul semestru din 2022

* Institutul Național de Statistică (INS) prezintă date privind importurile şi exporturile de ţiţei în primul semestru din 2022

* Jud. Vrancea: Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, împreună cu Fundaţia Centru pentru Politici şi Servicii de Sănătate, desfăşoară activitatea de screening TB la nivelul judeţului Vrancea, în perioada 16 august – 30 septembrie, fiind derulat în cadrul proiectului POCU „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce a tuberculozei, inclusiv a tuberculozei latente”. Populaţia din treisprezece comune ale judeţului (Slobozia Bradului, Sihlea, Tâmboeşti, Chiojdeni, Gugeşti, Coteşti, Vânători, Reghiu, Ţifeşti, Vidra, Pufeşti, Păuneşti şi Homocea) va beneficia de o activitate de screening pentru depistarea precoce a tuberculozei. Activitatea de screening se va desfăşura prin deplasarea unei caravane mobile, un cabinet mobil dotat cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză şi depistare precoce a microbului tuberculozei, dar şi a altor 14 patologii

* În cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat – sesiunea august-septembrie 2022, desfăşurat în perioada 16 august – 3 septembrie, are loc proba Ea, Limba şi literatura română. În perioada 22 – 29 august, are loc Evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale (Probele A, B, C, D). În data de 31 august, va avea loc afişarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00 şi depunerea contestaţiilor, în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar pe data de 3 septembrie, afişarea rezultatelor finale

* Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 16 august – 11 septembrie, „Cinema în aer liber”, pe Insula Artelor din Parcul Titan. Timp de patru săptămâni, de marţi până duminică, începând cu ora 21:30, pot fi vizionate zece dintre cele mai bune filme din ultimul an, o selecţie de pelicule cu tematică istorică precum şi proiecţii ce au ca şi concept „mit versus realitate”

* Concert susținut de artistul britanic James Arthur, care a câștigat X Factor Marea Britanie în 2012, iar până în prezent este cel mai de succes artist care a luat parte la acest concurs – ora 20:00, la Arenele Romane

* Cacica, jud. Suceava: Concert susținut de organistul Eduard Antal, în cadrul Turneului naţional „Orgile României”, ediţia a patra – ora 19:00, la Basilica Minor „Adormirea Maicii Domnului”. Producător: Pro Contemporania. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Constanța: Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prezintă spectacolul „Ave Maria” – ora 21:00, pe faleza Cazinoului din Constanţa (zona grupului statuar Mihai Eminescu). Evenimentul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi marchează sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, precum şi Ziua Marinei Române

* Stockholm: Pe data de 16 august, Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, stabilită în Suedia din anul 1975, împlineşte 80 de ani, ocazie cu care Institutul Cultural Român de la Stockholm o va sărbători printr-un eveniment care include o masă rotundă, o expoziţie şi prezentarea unui film documentar despre Gabriela Melinescu, din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – ora 18:30, la sediul ICR din Stockholm, Skeppsbron 20. Din program:

  • La dezbaterea literară dedicată scriitoarei vor participa, din Suedia, scriitoarea Agneta Pleijel şi traducătoarea Inger Johansson, şi din România, Denisa Comănescu, scriitoare şi editoare a operei Gabrielei Melinescu. Scriitoarea suedeză Eva Strom va modera dezbaterea literară de la sediul ICR Stockholm
  • După masa rotundă şi proiecţia filmului, va avea loc şi vernisajul unei expoziţii de pictură, gravuri, obiecte şi desene semnate de Gabriela Melinescu. Expoziţia, coordonată de curatorii Silvia Luca şi Constanţiu Mara, constituie o retrospectivă a operei artistice a Gabrielei Melinescu şi va fi găzduită de Institutul Cultural Român din Stockholm până la data 16 septembrie. În expoziţie, vor fi prezentate cărţi, fotografii şi fotocopii din corespondenţa dintre Gabriela Melinescu şi Nichita Stănescu, scrisorile originale făcând parte din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române
  • Evenimentul aniversar de la ICR Stockholm se va încheia cu o lectură din creaţiile Gabrielei Melinescu, în lectura Arinei Stoenescu, editoare şi traducătoare stabilită în Suedia

*****

– Luxemburg: Eurostat prezintă date privind comerţul internaţional cu bunuri în iunie 2022

– Stockholm, Suedia: Cancelarul german, Olaf Scholz, vizitează Suedia și se întâlnește cu prim-ministrul suedez, Magdalena Andersson

– Berlin: Conferință de presă comună susținută de cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele palestinian, Mahmoud Abbas

– Jakarta: Președintele Indoneziei, Joko Widodo, ține discursul anual despre starea Uniunii la parlament, urmat de un discurs privind propunerea sa de buget pentru 2023

– Cheyenne, SUA: Alegeri primare republicane în Wyoming, în cadrul cărora Liz Cheney se va opune candidatei Harriet Hageman, susținută de Donald Trump

– Juneau, SUA: Alegeri primare republicane în Alaska

– Juiz de Fora, Brazilia: Lansarea campaniei electorale a președintelui Bolsonaro

– Nairobi, Kenya: Termenul limită pentru publicarea rezultatelor alegerilor prezidențiale

– Rustenburg, Africa de Sud: Manifestări de comemorare a 10 ani de la masacrul de la Marikana

– Londra: Cifrele privind ocuparea forței de muncă și șomajul la sfârșitul lunii iunie

– Atena: Audierea jurnaliștilor Thanassis Koukakis și Stavros Malichudis de către Curtea Supremă cu privire la dosarul de spionaj în care aceștia pretind că sunt victime

– Oufa, Rusia: Audiere în cazul cântărețului Yuri Shevtchouk, acuzat de discreditarea armatei

Miercuri, 17 august

* Suceava: Ședinţă ordinară a Consiliului Judeţean Suceava – ora 10:00

* În cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2022, desfăşurat în perioada 16 august – 3 septembrie, are loc proba scrisă Ec, Proba obligatorie a profilului

* Concert susținut de formația britanică Placebo – ora 19:00, la Arenele Romane. În deschidere vor cânta Black Magic Trees și Red Roll, ambele trupe din Italia

* Botoşani: Are loc prima ediție a Festivalului Instituțiilor de Cultură, realizat de Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoşani, sub patronajul şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani şi Consiliul Local, alături de Teatrul „Mihai Eminescu” şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” – în Centrul Istoric. Îşi dau concursul: Paula Seling, Marcel Pavel, Vlad Miriță, Iordache Basali, Acordeon Band: Concertino, de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevich” din Chişinău. Invitat special: compozitorul Eugen Doga (17 și 18 aug.)

* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a XXIII-a (9 aug. – 2 sep.), are loc un recital susținut de laureații Concursului Internațional „George Enescu”: Valentin Șerban – vioară, Ștefan Cazacu – violoncel. Invitat: Cătălin Răducanu – pian – ora 19:00, la Sala Casino

* Expoziția „Liliecii, zburătoare neobișnuite” – ora 10:30, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

*****

– Wellington: Oficiali ai Băncii de Rezervă a Noii Zeelande susțin declarația de politică monetară și o conferință media

– Bangkok: Ministrul thailandez de finanțe, Arkhom Termpittayapaisith, vorbește despre problemele economice la un seminar de afaceri

– Hanovra, Germania: Sunt marcați 40 de ani de la primul CD (compact disc) produs de Philips

– Barcelona: A 5-a comemorare de la atacurile jihadiste care au făcut 16 morți și peste 120 de răniți

– Mogadishu, Somalia: Expiră programul de ajutor de 400 de milioane de dolari al FMI pentru Somalia

– Guinea: Manifestație împotriva juntei, la apelul Frontului Național pentru Apărarea Constituției (FNDC)

Joi, 18 august

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • locurile de muncă vacante în trimestrul II 2022
  • cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei în iunie 2022
  • cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în iunie 2022
  • cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în iunie 2022
  • lucrările de construcţii în iunie 2022

* În cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2022, desfăşurat în perioada 16 august – 3 septembrie, are loc proba scrisă Ed, Proba la alegere a profilului şi specializării

* Prima ediţie a „Sounds of Summer – Jam in the Park”, eveniment dedicat improvizaţiei muzicale, are loc între 18 și 21 august, în Parcul Obor din Bucureşti. Evenimentul aduce concerte live, jam sessions, ateliere interactive de muzică pentru toate vârstele şi de creaţie pentru copii şi o zonă de târg, pe durata celor patru zile ce au fiecare câte o tematică proprie – orientală, africană, balcanică şi latino-americană. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis şi co-finanţat de Primăria Sectorului 2. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – Workshop interactiv de percuție și flaut – coordonator: Melak, invitat: flautistul şi profesorul de flaut Mandela Gajol
  • ora 18:00 – Concert susținut de duo Karpov not Kasparov – Valeriu Borcos și Eduard Gabia

* În cadrul Festivalului Vara Magică (6 iul. – 31 aug.), are loc un concert al Cameratei Regale – ora 19:30, la Sala Mare a Ateneului Român. Dirijor: Cristian Oroșanu. Soliști: Rebekka Hartmann – vioară, Andrei Licareț – pian

* Concert susținut de formația Coma Light – ora 20:00, la Grădina Urbană Herăstrău

* Sinaia: În cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi Muzica lumii” are loc un concert susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea – ora 19:00, la Sala Casino. Organizator: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

* Vama Veche, jud. Constanța: Cea de-a IX-a ediție a Sunset Festival se desfășoară în perioada 18 – 20 august, pe Plaja din Vama Veche

*****

– Belgia: Președintele sârb, Aleksandar Vucic și premierul din Kosovo, Albin Kurti, se vor întâlni cu ministrul european de externe Josep Borrell în Bruxelles pentru a discuta despre o aprindere a tensiunilor între națiunile vecine din Balcanii de Vest

– Buenos Aires, Argentina: Președintele Argentinei, Alberto Fernández, îl primește pe omologul său mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, și pe foștii președinți din Uruguay, José Mujica, și din Brazilia, Luiz Inácio Lula da Silva

– Oslo: Banca Centrală a Norvegiei anunță decizia privind rata dobânzii

– Londra: Zi de grevă a lucrătorilor feroviari organizată de sindicatele RMT și TSSA

– Belgia: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul Belgiei (18 – 21 aug.)

Vineri, 19 august

* Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, Teatrul de Comedie şi Asociaţia Umanitară Tadeu organizează concertul caritabil „Omagiu lui George Enescu”, la 141 de ani de la naşterea sa – ora 18:30, la Teatrul de Comedie, Str. Sfântul Dumitru nr. 2. Evenimentul artistic are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a 150 de elevi din județele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui și București, care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Participarea la spectacol se va face sub forma unor donaţii benevole din partea spectatorilor, care sunt esenţiale pentru susţinerea celor 150 de copii. Concertul deschide seria evenimentelor din cadrul proiectului caritabil „AuGUSTeria – Pune suflet în educaţie”

* Lansarea Programului Iluminat Public – solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create – ora 10:00

* În cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2022, desfăşurat în perioada 16 august – 3 septembrie, are loc proba scrisă Eb, proba scrisă la Limba şi literatura maternă

* În cadrul proiectului „Departe de centru, Aproape de oameni” (6 aug. – 12 sep.), al Teatrului Masca, are loc spectacolul „Cartierul cu folk”, cu Marius Matache & Teddy Tudoroiu – ora 19:30, în Amfiteatrul Lacătelor de Dragoste

* Alba Iulia: Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF), ediţia a 10-a, are loc între 19 – 21 august, în locurile deja consacrate din Cetatea Alba Carolina: Piaţa Cetăţii, Piaţa Vestică, Esplanada Obeliscului şi Grădina Cetăţii. Deschiderea oficială a festivalului va fi urmată de un concert cu Corina Chiriac, și proiecția comediei „Cel mai bun şef”, semnată de regizorul spaniol Fernando Leon de Aranoa – ora 20:00, în Piața Cetății. Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociaţiei Film şi Cultură Urbană şi a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul CNC

* Jud. Cluj: În perioada 19 – 21 august are loc „Smida Jazz Festival”, la care participă 14 artiști internaționali, nume reprezentative pentru inovațiile din jazzul contemporan – în satul Smida, situat în Parcul Natural Apuseni

* Enisala, jud. Tulcea: Trupele Vunk, Cargo şi Voltaj urcă pe scena de la Enisala, la Festivalul „Unitate la cetate”, organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea, în parteneriat cu Primăria Comunei Sarichioi, în perioada 19 – 21 august. Evenimentul cuprinde un târg de produse tradiţionale, parc de distracţii, dar şi ateliere şi jocuri pentru cei mici. Concertele vor începe la ora 18:00 şi se vor încheia la ora 23:00, cu focuri de artificii şi un spectacol de lasere

* Tuzla, jud. Constanța: „Living Rock”, singurul festival de rock alternativ de la mare, are loc între 19 – 21 august, pe plaja Tuzla. Invitați: trupa belgiană de indie pop/rock Balthazar, byron, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Vița de Vie, Coma, Luna Amară, Piqued Jacks (Italia), Silent Strike, Luiza Zan & Gyárfás István, Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase, Amadeus, Dl. Goe, Oigăn + Doru, Toulouse Lautrec și E.M.I.L.

* Tecuci: Deschiderea Festivalului Dacic „Piroboridava”, care va avea loc în perioada 19 – 21 august – ora 16:00, la Muzeul Tecuci. Evenimentul este organizat de  Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, în parteneriat cu Asociaţia „G.A.L Tecuci”, Primăria Municipiului Tecuci, Primăria Comunei Poiana, Complexul Muzeal „Banu Nicoreşti”, Asociaţia Culturală Enciclopedia Dacica, Asociaţia Culturală Tomis

*****

– Podgorița, Muntenegru: Parlamentul examinează o moțiune de cenzură față de guvernul lui Dritan Abazovic

– Canada: Intrarea în vigoare a interzicerii temporare a importurilor de arme de mână

– Londra: Grevă a lucrătorilor de la metroul londonez la apelul sindicatului RMT

– Moscova: Începutul procesului privind dizolvarea Agenției Evreiești de la Moscova

– Utrecht, Olanda: Ciclism – Începe Turul Spaniei, Vuelta a España 2022, cursă care va avea loc în Olanda, Belgia și Spania între 19 august și 11 septembrie. Va fi cea de-a 77-a ediție a Vuelta a España și al treilea și ultimul tur mare din sezonul de ciclism rutier masculin din 2022

– Tralee, Irlanda: Festivalul Internațional „Rose of Tralee” 2022 (19 – 23 aug.)

– Moscova: Sunt marcați 31 de ani de la lovitura sovietică eșuată împotriva lui Mihail Gorbaciov, care a accelerat prăbușirea Uniunii Sovietice

Sâmbătă, 20 august

* În cadrul proiectului „Departe de centru, Aproape de oameni” (6 aug. – 12 sep.), al Teatrului Masca, are loc spectacolul „Doctor asimptomatic”, regia: Virginia Vasilache (Teatrul Vasilache) – ora 19:30, în Amfiteatrul Lacătelor de Dragoste

* Premiera spectacolului muzical „Casting pe Broadway”, în regia lui Cristian Bajora – ora 20:00, la Teatrul În Culise, Str. Alecu Russo nr. 12 (20 și 21 aug.)

* Râşnov, jud. Brașov: În cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (14 aug. – 4 sep.), ediţia a XIV-a, are loc un  concert susţinut de formaţia bucureşteană „om la lună” – ora 20:00, în Grădina Cetății Râşnov

* Hamburg, Germania: Orchestra Română de Tineret și Gabriel Bebeşelea concertează în cadrul Festivalului „Schleswig-Holstein” – ora 11:00, la ElbPhilharmonie Hamburg. Organizator:  Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

* Centrul Cultural Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia găzduiește, în intervalul orar 11:00 – 20:00, unul dintre cele mai mari târguri de adopții organizate de ASPA. La eveniment vor putea fi adoptați căței din adăposturile ASPA și pisici de la Asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare

*****

– Londra: Zi de grevă a lucrătorilor feroviari care sunt membri ai sindicatelor RMT și TSSA

– N’Djamena, Ciad: Deschiderea unui dialog de reconciliere națională

– Jeddah, Arabia Saudită: Box – revanșă între campionul WBA/IBF/WBO la categoria grea, Oleksandr Usyk (Ucraina) și Anthony Joshua (Marea Britanie)

Duminică, 21 august

* Formația Luna Amară își lansează vinyl-ul „Pietre în alb” – ora 19:00, în Quantic Club

* În cadrul proiectului „Departe de centru, Aproape de oameni” (6 aug. – 12 sep.), al Teatrului Masca, are loc spectacolul „Femeia ca un câmp de luptă”, de M. Vișniec, regia: Mike Săvuică (Teatrul Dramaturgilor Români în colaborare cu Universitatea Hyerion și Muzeul Național al Literaturii Românești) – ora 19:30, în Amfiteatrul Lacătelor de Dragoste

* Jud. Brașov: În cadrul Festivalului Musica Barcensis – Ediția a XIII-a are loc un concert de marimba, vibrafon & flaut, cu PERCUSSIONescu & Matei Ioachimescu – ora 17:00, în curtea Cetății din Hărman. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Râşnov, jud. Brașov: În cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (14 aug. – 4 sep.), ediţia a XIV-a, are loc un  concert susţinut de formaţia Bosquito – ora 20:00, în Grădina Cetății Râşnov

* Sighetu Marmației: Concert pentru pace, dedicat victimelor din Ucraina, susținut de OXY MORE, un duo format din pianiștii Philippe Boaron și Dinu Mihăilescu (Elveția) – ora 19:30, la Memorialul Victimelor Comunismului Sighetu Marmației. Acest concert-concept la două piane este co-produs de organizația In Between Productions Ltd. din Elveția și de Fundația Academia Civică din București și susținut de Ambasada Elveției la București

*****

– New York: Începutul difuzării pe HBO a serialului „House of the Dragon”, prequel la „Games of Thrones”

– Cairo: Audierea în procesul de apel al jurnalistei Rasha Azab, achitată în primă instanță pentru „insultarea” regizorului Islam Azazi, acuzat de agresiune sexuală

– Germania: Ciclism – Cursa Cyclassics Hamburg

– Spielberg, Austria: MotoGP – Campionatul Mondial, Marele Premiu al Austriei