Permise de conducere cumpărate de pe Facebook

O mulțime de pagini de pe Facebook oferă permise de conducere în schimbul unor sume de bani sau, cel puțin, asta promit. O documentare amănunțită dezvăluie cum funcționează acestea, dezvăluie conversații cu astfel de pagini, dar și cu cei care au primit permisul de conducere sau care s-au ales doar cu banii pierduți.

sursa foto: https://www.gov.uk/

România se află pe primul loc la numărul deceselor în accidente rutiere produse în anul 2021, conform unei statistici realizate de Uniunea Europeană. Deși în Europa numărul deceselor în accidentele rutiere a scăzut cu 13% față de anul 2019, țara noastră se menține fruntașă cu 93 de decese la un milion de locuitori.

În ciuda statisticilor alarmante, oamenii par să nu conștientizeze gravitatea situației. Am identificat pe Facebook extrem de multe pagini cu denumiri precum: “Permise auto categoria A și B”, “Permise auto”, “Permise auto România”, “Permise de conducere”, “Permis de conducere legal internațional”, “Permise de conducere înregistrate pentru România și UE” și multe altele.

Pentru a înțelege mai bine mecanismul lor de funcționare, am intrat pe filiera a două dintre aceste pagini. Acestea au fost create în anul 2019 și nu au desfășurat, încă, nicio campanie de promovare pe rețelele de socializare.

“Permis de conducere legal internațional”

Prima pagină, numită “Permis de conducere legal internațional” oferă astfel de servicii din 2008 și promite un permis original, aprobat de poliția rutieră pentru libera circulație. Lucrează cu oameni “serioși” și oferă permise în Spania, Belgia, Franța, Elveția, Canada, Italia și România. Le înregistrează la serviciul rutier MPU, iar apoi în sistemul de transport, urmând să fie produsă licența. Toate acestea le sunt promise celor care apelează la ei.

Am cerut un permis pentru categoria B, iar procesul este cât se poate de simplu și costă 500 de euro. Banii sunt depuși într-un cont bancar în două tranșe: mai întâi un avans de 250 de euro pentru a “configura agenții rutieri implicați în proces”, iar apoi, cealaltă jumătate va fi achitată curierului, atunci când îmi va fi livrat permisul. De asemenea, sunt solicitate numele și prenumele, data și locul nașterii, fotografia cărții de identitate atât pe față, cât și pe spate, sexul, o fotografie care să apară în permisul de conducere, un număr de telefon, o adresă de email și… o semnătură în alb.

Pentru a nu trezi niciun fel de suspiciune, am discutat o atitudine relaxată, fără prea multe semne de punctuație și cu greșeli gramaticale intenționate.

Foto: Messenger, arhivă personală

Discuția s-a încheiat cu promisiunea mea de a reveni atunci când voi strânge suma de bani necesară. Pentru că ulterior nu am mai revenit cu niciun mesaj, m-au contactat ei de două ori:

Foto: Messenger, arhivă personală

“Permise Auto UK-RO”

 Pentru a doua pagină am adoptat aceeași atitudine, însă conversația s-a desfășurat pe Whatsapp, pe numărul regăsit în pagina de Facebook “Permise Auto UK-RO”.

De această dată, permisul costă 600 de euro, însă banii sunt depuși tot în două tranșe. La început, domnul Mihăiță, așa cum mi-a spus că se numește, îmi oferă detaliile de bază. Trebuie să primească avansul și datele personale, iar apoi se ocupă singur de fișa medicală. Fără reticență, îmi pune pe tavă numele școlii de șoferi cu care lucrează, care se numește “Euro-Drive, București-Timișoara” și care nu se regăsește la Registrul Comerțului.

Primesc și o poză cu un permis de conducere, pentru a mi se demonstra că procesul este cât se poate de real. Datele domnului din permis nu sunt cenzurate în niciun fel. I-am găsit contul de Facebook și am încercat să iau legătura cu el, însă nu am primit niciun răspuns.

Foto: Whatsapp, arhivă personală

După insistențele mele, domnul Mihăiță devine din ce în ce mai reținut, iar la întrebarea mea “Cum se numește firma dumneavoastră?” am primit răspunsul “Lăsați-o așa”, iar ulterior am fost blocată pe Whatsapp de către acest domn.

Foto: Whatsapp, arhivă personală

“A luat un prieten și acum are dosar penal”

 Victimele acestor pagini nu întârzie să apară. Mai mulți oameni au căzut în plasa acestor oameni. Unii dintre ei au obținut permisul de conducere, iar ulterior au fost opriți în trafic și li s-a făcut dosar penal, alții s-au ales doar cu pierderi financiare.

Discuție cu Marian, un tânăr din Argeș care a plătit o sumă de bani pentru permisul de conducere, iar apoi nu i s-a mai răspuns:

Foto: Messenger, arhivă personală

Discuție cu un alt bărbat, Costel, al cărui prieten a cumpărat un permis cu 1000 de euro, a fost prins în România de către polițiști, iar acum are dosar penal:

Foto: Messenger, arhivă personală

Pe de altă parte, există și oameni care se declară mulțumiți de serviciile primite:

Foto: Messenger, arhivă personală

Există, de asemenea, și persoane discrete, care nu vor să îți ofere prea multe detalii sau care refuză categoric să discute.

Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Rutiere, a confirmat că au existat în trafic persoane care conduceau autovehicule cu permise false, iar acest lucru s-a întâmplat de curând în județul Ilfov.

În aprilie 2021 un bărbat de 32 de ani a fost prins în Pantelimon, județul Ilfov conducând un autoturism fără să dețină un permis de conducere legal. Permisul său era înregistrat în Marea Britanie, însă nu conținea datele unui permis autentic. Polițiștii i-au reținut permisul și au deschis atunci dosar penal pe numele bărbatului.

Contactați pentru o reacție asupra acestui articol, oamenii din spatele celor două pagini de Facebook nu au dorit să răspundă. Una dintre pagini a fost ștearsă ulterior.

Text și credit foto: Alexandra Radu, FJSC

RADOR, 16 august