Secretarul general al ONU a efectuat o vizită în portul Odesa, în sudul Ucrainei

Secretarul general al ONU, António Guterres, a sosit vineri în portul ucrainean Odesa, la o zi după convorbiri tripartite susţinute la Lviv cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Potrivit fotografiilor date publicităţii, António Guterres a urcat la bordul unui cargobot şi a inspectat încărcătura acestuia. După întrevederea de la Lviv, secretarul general al ONU a declarat că sunt semne că piaţa mondială alimentară începe să se stabilizeze, după acordul privind stabilirea unui coridor sigur de tranzit prin Marea Neagră al navelor încărcate cu grâne ucrainene. „Chiar în timp ce vorbim, peste 560.000 de tone metrice de grâne şi alte produse alimentare produse în fermele ucrainene se îndreaptă spre pieţele mondiale din lumea întreagă”, a declarat António Guterres şi a precizat că preţul grânelor a scăzut cu 8% după semnarea acordului. Secretarul general al ONU a avertizat, însă, că lanţurile de aprovizionare suferă în continuare perturbări, în timp ce costurile cu energia şi transporturile rămân foarte mari. „Este vital să temperăm turbulenţele de pe piaţa mondială a fertilizatorilor, care acum ameninţă următoarele recolte, inclusiv cele de orez, cel mai consumat produs din lume”, a mai spus António Guterres./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 19 august)