Calendarul evenimentelor, 20 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Târgu Neamț: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului va marca închiderea celei de-a XIII-a ediții a Programului de tabere „ARC”, la muzeul Cetatea Neamț din orașul Târgu Neamț, începând cu ora 12:00. Ceremonia de închidere va reuni reprezentanți ai Guvernului României, ai Parlamentului, ai misiunilor diplomatice ale României în străinătate precum și ai autorităților publice locale județene din județul Neamț

– Apărare

* Timişoara: Comemorarea eroilor şi veteranilor de război din Regimentul 6 Artilerie Grea – ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană

– Administraţie

* Tur ghidat pe biciclete, cu trei opriri tematice, în parcurile Circului şi Plumbuita, eveniment organizat de Asociaţia MaiMultVerde, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 şi cu susţinerea Metropolitan Life – ora 10:00. Participă primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu

– Social

* Cea de-a VI-a ediţie a Târgului caritabil de bucate tradiţionale AuGUSTeria va avea loc în zilele de 20 şi 21 august, la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, din Centrul Vechi al Capitalei. Târgul are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului şcolar a 150 de elevi din judeţele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui şi din Bucureşti, care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse. Din programul zilei:

  • În data de 20 august, începând cu ora 17:00, are loc Festivalul limonadei, o sărbătoare plină de culoare, unde veţi avea ocazia să gustaţi limonada preferată, care va fi preparată de voluntarii noştri, adulţi şi copii

– Mediu

* Jud. Maramureş: Luciul de apă al lacului de acumulare Firiza, situat la poalele Munţilor Gutâi, va fi ecologizat cu sprijinul voluntarilor la sfârşitul acestei săptămâni. Acţiunea îşi propune să atragă atenţia asupra mediului înconjurător şi asupra consecinţelor nefaste care apar în urma acţiunii/inacţiunii umane. Astfel, în data de 20 august, cu începere de la ora 7:00, voluntarii sunt așteptați să ajute comunitatea şi mediul înconjurător

– Medicină, Sănătate

* Şăulia, jud. Mureș: Scopul Taberei Yuppi este de a oferi copiilor cu boli cronice – diabet, cancer, boli autoimmune – posibilitatea de a trece peste obstacolele bolilor şi de a se bucura de o viaţă completă. Acesta este organizată de mai bine de un deceniu, la Şăulia, şi include multe activităţi pline de energie, sub atenta supraveghere a voluntarilor. Tabăra de Fraţi va avea loc între 20 şi 23 august, iar organizatorii aşteaptă copii cu cancer sau cu boli autoimune cu vârste între 6 şi 18 ani, alături de fraţii lor

 – Arheologie

* Jud. Hunedoara: Rezultatele cercetării arheologice efectuate în acest an la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia vor fi prezentate vizitatorilor sitului, cu ocazia manifestării Ziua Porţilor Deschise, organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara prin Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGMAPT). Evenimentul va avea loc între orele 9:00-19:00, explicaţiile ştiinţifice urmând să fie oferite celor interesaţi de către specialiştii care şi-au desfăşurat activitatea în perimetrul cetăţii, pe parcursul campaniei de cercetare sistematică. Cercetarea arheologică de la Grădiştea de Munte-Sarmizegetusa Regia continuă în acest an pe terasa a IX-a, unde în 2017 a fost identificat un nou edificiu de cult cu baze de calcar şi pe terasa a X-a pentru documentarea căii de acces spre templul mare de andezit

– Învăţământ

* Şcoala de vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh), ajunsă la a cincea ediţie în 2022, oferă o nouă experienţă de învăţare liceenilor pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie în perioada 20 august – 3 septembrie 2022. 82 de elevi de liceu şi 38 de profesori din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) şi consilieri şcolari din învăţământul gimnazial şi liceal participă în această perioadă la activităţi de învăţare şi programe de dezvoltare personală şi profesională menite să promoveze abordări noi în educaţia pentru ştiinţă

– Cultură

* Primăria Sectorului 3 prezintă, în perioada 6 – 28 august, în parcul Titanii, Atelierele Fanteziei, o serie de evenimente educative şi de divertisment pentru copii, dar şi pentru părinţi, organizate de Prom’Art şi finanţate prin fonduri nerambursabile de la bugetul local. Din program:

  • Atelierul „Poveşti de deşteptat copiii” – perioada de desfăşurare: 20 şi 21 august, orele 16:00-17:00 şi 17:30-18:30. Activităţi: ateliere de lectură activă pentru copii, de storytelling şi dezbatere, de dezvoltare a spiritului critic şi de exprimare a opiniilor, Talk Show. Coordonator: Ana-Maria Glomnicu – specialist în educaţie nonformală

* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București dă startul ultimei ediții a proiectului Biblioteca la firul ierbii. De la ora 17:00, în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), alături de Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București (PROEDUS) și Asociația BASAR, cei mici se vor putea cunoște mai bine, vor putea dobândi abilități creative indispensabile pentru viitor și vor reuși să-și exprime ideile cu încredere prin intermediul noilor ateliere de creație și lectură, teatru de păpuși, jocuri și concursuri realizate de bibliotecarii BMB

* Teatrul În Culise lansează  în zilele 20 și 21 august, spectacolul “Casting pe Broadway”, un spectacol muzical pe ritmuri vesele, despre deznădejde și speranță, în regia lui Cristian Bajora

* Teatrul Masca organizează cea de-a doua ediţie a proiectului „Departe de centru, Aproape de oameni”, invitându-i din nou pe bucureşteni la o stagiune în aer liber, în „Amfiteatrul Lacătelor de dragoste” de la sediul din Cartierul Militari ce va avea loc în perioada 6 august – 4 septembrie. Din program:

  • Sâmbătă 20 august, ora 19:30 – Teatrul Vasilache – „Doctor asimptomatic”

* „Cinema în aer liber” se defășoară în perioada 16 august – 11 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, și aduce zece dintre cele mai bune producţii din ultimul an, o selecţie de filme cu tematică istorică, centrată pe personaje celebre, şi una cu pelicule ce au ca subiect „mit versus realitate”. Din program:

  • Filmul „Unde este Anne Frank?”, regia Ari Folman – 20 august

* Termenul limită pentru înscrierea proiectelor în programul FILM+ a fost prelungit până pe 20 august. Cineaştii la început de carieră din România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria şi Ucraina îşi pot înscrie proiectele în programul de sprijin a producţiilor cinematografice independente cu buget redus prin completarea formularelor online de pe website FILM+ la adresa https://film-plus.ro/how-to-apply/. Ediţia a VII-a a programului sprijină realizatorii de film care nu au debutat încă în lungmetraj şi pe cei care au un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj debut în dezvoltare, producţie sau post-producţie

* Jud. Alba: Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba organizează la Mogoş, evenimentul Ovidiu Bîrlea – Tradiţii culturale la Mogoş, ediţia a II-a, organizat în cadrul proiectului de animaţie cultuală RomânIA tradiţională. Astfel, sâmbătă, 20 august, şi duminică, 21 august, împreună cu partenerii locali, respectiv Primăria şi Consiliul Local Mogoş, Biblioteca comunală „Ovidiu Bîrlea” şi Parohiile Ortodoxe Mogoş – Micleşti şi Mogoş – Cojocani, Mogoşul va fi transformat în capitala culturală a judeţului, prin activităţile menite să readucă în actualitate spiritul locului, prin reconstituirea tradiţiilor şi obiceiurile documentate de celebrul etnograf local, Ovidiu Bîrlea. Din programul zilei:

  • ora 9:30 – Te Deum la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Mogoş, construită în anul 1844 şi declarată monument istoric
  • ora 10:00 – Obiceiuri pierdute, obiceiuri renăscute – Claca de coasă de la Bârleşti – valorificarea ocupaţiilor tradiţionale descrise în volumele etnografului Ovidiu Bîrlea (Muntele Bârleştilor – prezintă bibliotecar Olga Oprean)
  • Colocviile Naţionale Ovidiu Bîrlea – Tradiţii culturale la Mogoş, ediţia a II-a, cu participarea Cosminei Berindei, cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din cadrul Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, Georgeta Orian, conf. univ. dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Ana Şerdean, coordonatorul Centrului de Resurse „Academia Doamnelor”, precum şi al proiectelor Cânep Art şi Alba coase IE, Cornel Nistea, preşedintele filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România şi Gheorghe Burz, profesor, autor al culegerii de melodii folclorice culese din Munţii Apuseni – Ţarina
  • ora 11:00 – Cântecul locului (Centrul de Informare turistică al Comunei Mogoş – moderator Daniela Floroian)
  • ora 14:00 – Expoziţie etnografică la Şcoala Gimnazială Mogoş (custode Bârlea Liliana)
  • ora 14:00 – Expoziţie gastronomică la Căminul Cultural Mogoş (prezintă Ioana Bogdan)
  • ora 14:30 – Obiceiuri pierdute, obiceiuri renăscute – Şezătoarea de la Mogoş şi dansul „Mogoşana”, reconstituire organizată de mogoşeni şi elevi ai Şcolii Gimnaziale Mogoş, coordonaţi de Bîrlea Liliana Ioana, urmată de un spectacol folcloric susţinut de Adriana Bucur Bogdan şi grupul instrumental Flora, Nuria Oargă, Mihaela Oprea, alături de bine-cunoscuta Marinela Baba (Căminul Cultural Mogoş – prezintă Daniela Floroian)

* Jud. Bihor: Fiii şi fiicele comunei Tulca, vatră de locuire preistorică, sunt aşteptaţi sâmbătă, 20 august şi duminică, 21 august, într-o atmosferă de sărbătoare, „pentru a se revedea, pentru a-şi reaminti trecutul comunei, dar şi pentru a analiza prezentul şi contura viitorul”. Programul celor două zile cuprinde mai multe evenimente, cu evocări ale trecutului, lansarea unei cărţi despre istoria comunei, un concurs de gastronomie locală, premierea unor personalităţi care contribuie la dezvoltarea comunei, a elevilor şi sportivilor cu rezultate bune şi mai multe concerte

  • Ziua de sâmbătă va începe la ora 10:00, cu deschiderea oficială, în care Imnul de stat al României va fi intonat de una din cele mai vechi fanfare din ţară, 110 ani, Fanfara Bisericii Baptiste „Providenţa” din Tulca. Un brand recunoscut naţional şi nu numai al locului, producătorul de ţuică Florian Chişe, cu a lui „Trămuţa”, va primi titlul de Cetăţean de onoare al comunei Tulca. După câteva alocuţiuni, va urma premierea personalităţilor cu contribuţii deosebite la dezvoltarea şi imaginea publică a comunei. Printre cele 30 de premii, edilul va oferi o diplomă de excelenţă pentru întreaga carieră profesorului universitar dr. Mircea Bertea, directorul Colegiului naţional pedagogic din Cluj, dar şi unor elevi merituoşi

* Jud. Brașov: Ediţia cu numărul XIV a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (14 aug. – 4 sep.) reuneşte nume importante din muzica autohtonă românească. Pentru a marca ediţia din 2022 a FFIR, pe scena festivalului vor urca artişti și trupe precum: Viţa de Vie, Ada Milea, om la lună, Dan Byron, Doru Trăscău, URMA, Dora Gaitanovici, Bosquito, Bucium, Sunt un frate tânăr, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă – Cei 4 corifei. Concertele FFIR2022 vor avea loc în două locaţii, respectiv Braşov şi Cetatea Râşnov. Din program:

  • Cel de-al doilea concert FFIR va fi susţinut de formaţia bucureşteană „om la lună” în curtea principală a festivalului de la Râşnov

* Buzău: A doua ediţie a „Buzău International Arts Festival” (20 aug. – 20 sep.)

* Constanţa: Festivalul „Black SEAmphony”, aflat la prima ediţie, se va desfăşura, în perioada 19-21 august, în Piaţa Ovidiu. Publicul este invitat în fiecare seară, de la ora 20:30, să asculte, să danseze şi să recunoască repertorii diverse, pornind de la muzica clasică, muzica pop-crossover, rock şi piese de radio recognoscibile, care satisfac gusturi muzicale dintre cele mai variate. Din program:

  • Sâmbătă, 20 august, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, publicul va avea bucuria să îl asculte pe îndrăgitul artist de talie internaţională Alessandro Safina, care va susţine spectacolul „Notte soiio le stelle”, dirijor fiind Francesco Rosa.

* Constanţa: Trei spectacole de înaltă ţinută artistică vor avea loc în acest sfârşit de săptămână, în Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Stagiunea estivală, eveniment organizat de Direcţia Cultură, Educaţie, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” continuă şi săptămâna aceasta. Stagiunea estivală continuă până pe 15 septembrie cu evenimente culturale remarcabile, organizate în weekend, pe terasa teatrului sau pe scena special amenajată în parc (19 – 21 aug.). Din program:

  • Sâmbătă, 20 august, de la ora 20:30, sunteţi invitaţi la concertul „Marea şi Muzica”. Soliştii serii vor fi Stela Sîrbu, Silvia Simionescu, Mihaela Ionescu, Raluca Dărăban, Iulian Bratu, Octavian Minea, Gabriela Dobre, Maria Cernat şi Adrian Clinciu

* Jud. Constanţa: Cetatea Capidava va fi în acest week-end scena de desfăşurare a unui eveniment cultural care se desfăşoară sub deviza „Ascultă Vinul, Citeşte Istoria, Scrie Povestea !”. Proiectul pilot „VinSToria – Experienţe culturale, cu arheologie, istorie şi vin” se va desfăşura în zilele de sâmbătă, 20 şi duminică, 21 august şi este organizat în parteneriat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. Programul evenimentului cuprinde multiple şi variate activităţi, de la degustări de vinuri şi produse locale, la vizite ghidate în cetate, prezentări de carte tematică, expoziţii de artă şi de hărţi medievale ale Mării Negre şi până la ateliere de creaţie şi proiecţie de film istoric

  • Agenda zilei de sâmbătă, 20 august, este una complexă. Activităţile încep la ora 11:00, Când reprezentanţii instituţiilor organizatoare vor face o prezentare generală a evenimentului. Cu aceeaşi ocazie se va discuta despre traseul de cicloturism EuroVelo 6 https://en.eurovelo.com/ev6/românia, şi care îmbină vizitarea siturilor arheologice, monumentelor istorice şi a lăcaşurilor de cult din judeţul Constanţa (Murfatlar, Medgidia, Cernavodă, Topalu, Crucea, Hârşova etc)
  • La ora 12:00, responsabilul ştiinţific al sitului arheologic, dr. Ioan Carol Opriş (Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti) va prezenta asistenţei volumul „Capidava II”, o monografie deosebită ce prezintă detalii foarte interesante, legate de istoria acestei cetăţi
  • În intervalul 13:00 – 16:30, vor avea loc prezentări şi degustări de vinuri, la aceste acţiuni participând cunoscute crame din judeţ. În acelaşi timp, vor avea loc şi degustări de produse locale, în limita stocurilor disponibile şi până la epuizarea acestora
  • De la ora 17:00, este programat un „Atelier” de poveşti şi legende, copiilor urmând să le fie prezentate câteva mituri ale Dobrogei, ce aduc un plus de culoare şi înfrumuseţează povestea acestor meleaguri pline de taine
  • În intervalul orar 17:00-19:00 sunt programate vizite ghidate în cetatea Capidava, tururi efectuate de către specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
  • Ziua de sâmbătă se va încheia cu o proiecţie de film, în aer liber, urmând a fi difuzată Peliculă de colecţie „The Secret of Santa Vittoria” (Secretul din Santa Vittoria), o capodoperă Cinematografică, ce face, la rândul său, legătura dintre istorie şi vin. Producţia datează din anul 1969, a fost regizată de Stanley Kramer şi îi are în distribuţie pe marii actori Anthony Quinn, Anna Magnani, Virna Lisi şi Giancarlo Giannini

* Timișoara: Programul evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș (16 – 21 aug.)

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii august „Romul Ladea (1901-1970) – Bustul scriitorului Virgil Birou” (Bastionul Maria Theresia, hol):
  • Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
  • Expoziția temporară „150 ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
  • Expoziția temporară „Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – o lume în oglindă”

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: lucrarea „Accident” a artistului Aurel Vlad;
  • Micro-Folie- reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă românească;
  • Expoziția permanentă Artă europeană

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția temporară Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara – holul bibliotecii;
  • Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului

* Jud. Tulcea: La poalele cetăţii Enisala are loc cel mai mare festival organizat în judeţul Tulcea (19 – 21 aug.). Evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Tulcea, aduce pe scena din judeţ trupe celebre, artişti îndrăgiţi, dar şi spectacole de lasere şi artificii. La toate acestea se adaugă un adevărat parc de distracţii pentru cei mici, ateliere de pictură pe faţă, baloane modelabile şi fotografie magnetică. Spectacolele vor începe la ora 18:00 şi se vor încheia în jurul orei 23:00.

Din program:

  • Spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale Ansamblul „Altona” Cerna
  • Spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale Ansamblul „Băbăianca” Babadag
  • Recital Walter Ghicolescu
  • Recital Nicolae Voiculeţ
  • Recital Luminiţa Anghel
  • Recital Cargo

* Hamburg, Germania: Orchestra Română de Tineret și Gabriel Bebeşelea vor concerta de la ora 11:00, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein. Revenirea în acest spaţiu este o bucurie pentru Orchestra Română de Tineret, în afara celebrităţii artistice a clădirii, însăşi construcţia ei fiind aparte, inima clădirii Elbphilharmonie, marea sală de spectacol cu 2.100 de locuri, fiind concepută după principiul plasării scenei în mijlocul sălii, cu audienţa aflată în spaţii terasate. Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, va avea în program George Enescu  – Rapsodia nr. 1 în la major şi Rapsodia nr. 2 în re major, op. 11 şi Johannes Brahms – Șapte dansuri ungare, iar ca lucrare solistică, în interpretarea violonistei coreene Suyoen Kim, Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Joseph Joachim. Organizator: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

– Sport

* Supercupa României la karting electric va fi organizată în Piaţa „George Enescu”

* Meci din etapa a şasea a Superligii de fotbal: FC Rapid Bucureşti – FC UTA Arad – ora 21:30, pe Stadionul Rapid-Giuleşti – Bucureşti

* Meciuri în etapa a treia a Ligii a II-a de fotbal – ora 11:00

* Meciuri în Liga Naţională de rugby

■ play-off – etapa 2:

  • SCM USV Timişoara – CSA Steaua – ora 11:00, pe Stadionul „Gheorghe Răşcanu” – Timişoara
  • ­ CS Dinamo Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 12:30, pe Stadionul ”Florea Dumitrache” – Bucureşti

■ play-out – etapa 1:

  • RC Griviţa-UNEFS Bucureşti – CSU Alba Iulia – ora 11:00, pe Stadionul Parcul Copilului – Bucureşti
  • CS Universitatea Cluj – CSM Galaţi – ora 11:00, pe Stadionul Parc ”Iuliu Haţieganu” – Cluj-Napoca
  • CS Ştiinţa Petroşani – RC Bârlad – ora 11:00, pe Stadionul Ştiinţa – Petroşani
  • CS Politehnica Iaşi – CS Năvodari – ora 11:00, pe Stadionul Tepro-Tineretului – Iaşi
  • RC Gura Humorului – CSM Bucovina Suceava – ora 11:00, pe Stadionul Tineretului – Gura Humorului

* Bistriţa: Turneul internaţional de handbal feminin ”Gloria 100” – la Sala Polivalentă

■ Finala mică – ora 15:00

■ Finala mare – ora 17:00

* Constanţa: A XI-a ediţie a competiţiei AquaChallenge, un eveniment finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi organizat de Asociaţia Clubul Sportiv „Atena Sport Club” Constanţa. Ediţia cu numărul 11 a AquaChallenge va avea loc la Plaja Zoom Beach din Constanţa. AquaChallenge, primul maraton de nataţie în mare din România, este o competiţie de masă care se adresează atât înotătorilor amatori, cât şi celor de elită (de performanţă). Probele de concurs sunt structurate în funcţie de vârsta şi nivel de pregătire astfel – proba copiilor (200 m), proba super scurtă (500 m), proba scurtă (1500 m) şi proba lungă (5000 m)

* Piatra Neamţ: Naţionala feminină de volei a României întâlneşte echipa Israelului în Grupa A a preliminariilor Campionatului European din 2023 – ora 17:00, la Sala Polivalentă

* Tirana: Naţionala masculină de volei a României înfruntă echipa Albaniei în Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2023 – ora 20:00, pe Olimpik Park Feti Borova

– Diverse

* Jud. Ilfov: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia găzduieşte sâmbătă, 20 august, în intervalul orar 11:00 – 20:00, unul dintre cele mai mari târguri de adopţii organizate de ASPA. La eveniment vor putea fi adoptaţi căţei din adăposturile ASPA şi pisici de la Asociatia TNR Capturare Sterilizare Eliberare

* 2 Mai/ Vama Veche, jud. Constanța: Prima ediţie a Photo Trends Festival by VSLO (20 – 27 aug.)

* Sinaia: A şasea ediţie a evenimentului „Sinaia pe bicicletă”, organizată de Asociaţia GO4FUN în parteneriat cu Primăria Sinaia (20 – 21 aug.)

– S-a întâmplat într-o zi de 20 august

* Acum 183 de ani (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru, Dumitru Brătianu)

* Cu 168 de ani în urmă (1854) a fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Având o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855, linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac. Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie. Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869

* În urmă cu 157 de ani (1865), printr-un Decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba române (20.VIII/1.IX)

* Cu 138 de ani în urmă (1884) apărea la Bucureşti (până în 1953, cu unele întreruperi), din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război), ziarul „Universul”, primul mare cotidian de informație românesc. Între anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist Stelian Popescu. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953 (20.VIII/1.IX)

* Se împlinesc 120 ani (1902) de când a avut loc primul meci oficial de fotbal din România, între echipele oraşelor Timişoara (Foobtall Club Timişoara) şi Lugoj (Reuniunea de Sport Lugoj), pe terenul timişorean „Pădurea verde”, încheiat cu victoria Lugojului la scorul de 3-2 (2-0, la pauză) (20.VIII/2.IX)

* Acum 102 de ani (1920) a fost înfiinţată, de Pierre-Marie Olivier şi Maurice Travailleur, Agenţia de presă Belga (Agence Télégraphique Belge de Presse), situată în Schaerbeek, Bruxelles, Belgia

* Cu 54 de ani în urmă (1968) era inaugurată Uzina de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, revenire la vechea denumire a oraşului Colibaşi), prima uzină de autoturisme din România. A fabricat, iniţial, autoturismul „Dacia 1100” şi, din 1970, autoturismul „Dacia 1300”. Ulterior a produs şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”. Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”. A fost momentul când Dacia a început să dezvolte și să fabrice automobile moderne începând cu modelele de tranziție SuperNova și Solenza și ajungând la prima generație a modelului Logan, care a pus din nou Dacia pe harta internațională a producătorilor auto

* Acum 47 de ani (1975) a fost lansată spre planeta Marte sonda spaţială americană „Viking 1”. A ajuns pe solul marţian pe data de 19.VI.1976 şi a depus un laborator ce a transmis date pe Pământ (peste 1400 de imagini). Şi-a încheiat transmisiile la 13.XI.1982. La data de 9.IX.1975 a fost lansată spre Marte sonda „Viking 2”, aceasta ajungând la 7.VIII.1976 şi încetându-şi  transmisiile la 11.IV.1980

* Acum 3 ani (2019) Guvernele SUA şi României, prin ambasadorii Hans Klemm şi George Maior, au semnat, la Washington, un Memorandum de înţelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G

Aniversări – Comemorări

– Sf. Bernard, abate, învăţător al Bisericii (m.1153) (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1833: S-a născut Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (m. 1906)

– 1864: S-a născut Ion I. C. Brătianu, om politic liberal, inginer constructor; prim-ministru și ministru în mai multe rânduri; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); a condus cu mare curaj și devotament România în timpul Războiului de Reîntregire, jucând un rol hotărâtor în realizarea Marii Uniri de la 1918 și în viața politică a României moderne; a contribuit la legiferarea și realizarea reformei agrare și a celei electorale, la votarea noii Constituții din 1923, la consolidarea statului național unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1927)

– 1870: S-a născut Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor; a editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii (m. 1950)

– 1872: A murit Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, dramaturg şi ziarist; participant de frunte la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1825) – 150 de ani. NOTĂ: În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu menționează ca an al naşterii 1819

– 1873: S-a născut medicul Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (m. 1933)

– 1882: S-a născut actorul Vladimir Maximilian (m. 1959) – 140 de ani

– 1892: S-a născut matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; împreună cu Gheorghe Mihoc, a fost creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1983) – 130 de ani

– 1910: A murit Nicolae Manolescu-Strunga, medic oftalmolog și profesor; întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (n. 1850)

– 1920: S-a născut Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist, filosof şi profesor universitar; considerată unul dintre cei mai mari eminescologi din cultura română; membru titular al Academiei Române din 1990, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (m. 2006)

– 1923: A murit compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (n. 1876)

– 1926: A murit medicul veterinar Ioan Athanasiu, membru corespondent al Academiei Române din 1911 (n. 1868)

– 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Mihai Constantinescu – 90 de ani

– 1940: S-a născut juristul, profesorul şi publicistul corneliu turianu (m. 2016)

– 1945: S-a născut Cristian Gaţu, liderul generației de aur a handbalului românesc; considerat cel mai tehnic jucător de handbal din România; dublu campion mondial, în 1970 şi 1974, precum şi dublu medaliat olimpic, cu argint (JO 1976) şi bronz (1972); a câștigat, în 1977, Cupa Campionilor Europeni cu Steaua; a fost comandant al clubului Steaua, vicepreşedinte al COSR, precum şi preşedinte al FR Handbal, între 1996-2014

– 1946: S-a născut artista plastică (grafician) Klára Tamás; membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1973; locuia, din 2014, la Budapesta, în Ungaria (m. 2021)

– 1952: S-a născut Dan Mircea Enescu, medic primar chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă, profesor; şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală; a pus bazele chirurgiei plastice pentru copii în România; vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România – 70 de ani

– 1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist (n. 1888)

– 1965: S-a născut violonistul Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio; în 2008, a câştigat un concurs organizat de Muzeul Naţional „George Enescu”, pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari

– 1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944); s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru al Academiei Române; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889) – 50 de ani

– 1984: A murit prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (n. 1915)

– 1987: S-a născut gimnasta Cătălina Ponor; a participat la Jocurile Olimpice 2004 de la Atena (Grecia) și în 2012, la Olimpiada de la Londra; la Atena a câștigat medalia de aur, ca membră a echipei române de gimnastică; în anul 2016 a participat la Jocurile Olimpice de la Rio la individual compus, fiind totodată portdrapelul ţării noastre la ceremonia de deschidere a competiţiei – 35 de ani

– 1996: A murit (la Bucureşti) soprana Dora Massini (n. 1907, în Ucraina)

– 2010: A murit etnologul Maria Bocşe; autoare de studii şi lucrări privind obiceiurile tradiţionale din Transilvania (n. 1939)

– 2014: A murit tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 (n. 1921)

– 2014: A murit Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (n. 1925)

– 2019: A murit Teodor Vârgolici, critic și istoric literar, editor; dintre edițiile cele mai importante – și premiate – au fost cele din opera lui D. Bolintineanu și Gala Galaction (n. 1930)

– 2020: A murit actorul Șerban Celea (n. 1952)

EVENIMENTE EXTERNE

– Istanbul, Turcia: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, efectuează o vizită la centrul pentru coordonarea exportului de grâne

– Nongoma, Africa de Sud: Încoronarea noului rege, Misuzulu Zulu

– Sao Paulo, Brazilia: Miting electoral al candidatului la alegerile prezidențiale Lula da Silva

– Londra: Zi de grevă a lucrătorilor feroviari care sunt membri ai sindicatelor RMT și TSSA

– N’Djamena, Ciad: Deschiderea unui dialog de reconciliere națională

– Jeddah, Arabia Saudită: Box – revanșă între campionul WBA/IBF/WBO la categoria grea Oleksandr Usyk (Ucraina) și Anthony Joshua (Marea Britanie)

– Ediţia 2022 a Turului ciclist al Spaniei

■ etapa a 2-a: ‘s-Hertogenbosch – Utrecht (175,1 km)

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoare de stat în Estonia; recăpătarea independenţei după dezmembrarea URSS, în 1991

– Ziua naţională a Republicii Ungare. Sărbătoarea Sfântului Ştefan (Ştefan I – Istvan cel Sfânt/997-1038, rege din dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungare, s-a creştinat şi a obţinut de la Papa Silvestru al II-lea coroana regală, în anul 1001, legând astfel Ungaria de lumea creştină occidentală; în timpul domniei lui s-a adoptat creştinismul ca religie de stat)

– 1561: S-a născut compozitorul italian Jacopo Peri (m. 1633)

– 1611: A murit Tomas Luis de Victoria (Vittoria), compozitor şi organist spaniol (n. 1548)

– 1779: S-a născut chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius, unul dintre fondatorii chimiei moderne (m. 1848)

– 1827: S-a născut Josef (Joseph) Strauss, compozitor şi dirijor austriac; al doilea fiu al lui Johann Strauss-tatăl (m. 1870) – 195 de ani

– 1827: S-a născut scriitorul belgian Charles de Coster (m. 1879) – 195 de ani

– 1847: S-a născut scriitorul polonez Boleslaw Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (m. 1912) – 175 de ani

– 1854: A murit filosoful german Friedrich von Schelling (n. 1775)

– 1860: S-a născut Raymond Poincaré, jurist şi om politic francez; preşedinte al Franţei între anii 1913 şi 1920; a susţinut unirea teritoriilor româneşti cu România în anul 1918; membru de onoare străin al Academiei Române (1932) (m. 1934)

– 1867: S-a născut Kōda Rohan (pseudonimul lui Kōda Shigeyuki), romancier şi eseist japonez (m. 1947) – 155 de ani

– 1873: S-a născut Eliel Saarinen, arhitect şi urbanist finlandez, stabilit, în 1923, în SUA; rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în America (mare influenţă asupra designului zgârie-norilor) (m. 1950)

– 1879: S-a născut istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1951)

– 1890: S-a născut Howard Phillips Lovecraft, scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului de secolul XX (m. 1937)

– 1901: S-a născut Salvatore Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel pentru literatură pe 1959 (m. 1968)

– 1907: S-a născut dirijorul englez de origine rusă Anatole Fistoulari (m. 1995) – 115 ani

– 1913: S-a născut neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru medicină pe 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (m. 1994)

– 1915: A murit Paul Ehrlich, chimist şi serolog german; lucrări de pionierat în hematologie, imunologie şi chimioterapie; Premiul Nobel pentru medicină pe 1908; membru de onoare străin al Academiei Române (1911) (n. 1854)

– 1916: S-a născut inginerul american de origine greacă Petro Vlahos, considerat un pionier al efectelor speciale care au revoluţionat industria filmului de la Hollywood (m. 2013)

– 1926: S-a născut ilustratorul francez Léo Kouper, care s-a remarcat în special prin realizarea afişelor unora dintre filmele lui Charlie Chaplin (m. 2021)

– 1932: S-a născut scriitorul rus Vasili Aksionov (m. 2009) – 90 de ani

– 1936: S-a născut Carla Fracci, una dintre cele mai faimoase balerine din lume, divă a teatrului La Scala din Milano (m. 2021)

– 1937: S-a născut Andrei Koncealovski (nume complet: Andrei Sergheievici Mihalkov-Koncealovski), regizor de film și scenarist rus – 85 de ani

– 1938: S-a născut generalul francez Jean-Loup Chrétien, primul astronaut din Europa de Vest care a zburat în spaţiu, la bordul navei sovietice „Salyut 7” (în iunie 1982)

– 1940: A murit (asasinat în Mexic) Leon Troţki (numele real: Lev Davidovici Bronstein), om politic rus, figură proeminentă a revoluţiilor din 1905-1907 şi 1917 (n. 1879)

– 1941: S-a născut Slobodan Miloşevici, om politic sârb; preşedinte al Partidului Socialist din Serbia (din 1990); preşedinte al Serbiei (1989-1997, până în 1990 în cadrul fostului stat iugoslav) şi al Republicii Federale Iugoslavia, compusă din Serbia şi Muntenegru (1997-2000); în procesul de disoluţie al fostei RSFI (început în decembrie 1990), Miloşevici a fost principalul exponent al creării „Serbiei Mari”, fapt ce a dus la conflicte militare cu celelalte foste republici federale; inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Kosovo în anii ’90 ai secolului XX; arestat la 1.IV.2001 (m. 2006, în celula de la Haga)

– 1942: S-a născut interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”) (m. 2008) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Rajiv Gandhi, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (m. 1991, asasinat)

– 1945: A murit filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române (1942) (n. 1873)

– 1948: S-a născut Robert Plant, muzician, interpret, compozitor și textier britanic de muzică rock; celebru pentru apartenența sa, timp de 12 ani, la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes

– 1951: S-a născut Mohamed Morsi, inginer şi politician egiptean, care a servit ca președinte al ţării în perioada 30 iunie 2012 – 3 iulie 2013 (m. 2019)

– 1958: S-a născut Anna Ştefanovna Politkovskaia, scriitoare şi jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului; cunoscută pentru poziţia ei critică faţă de politica dusă de Kremlin în Cecenia (m. 2006)

– 1961: A murit Percy Williams Bridgman, fizician american, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (n. 1882)

– 1974: S-a născut violonistul, dirijorul şi profesorul rus Maxim Vengerov

– 1980: A murit cântărețul și compozitorul american de origine franceză, Joe Dassin (Joseph Ira Dassin) (n. 1938)

– 1994: A murit regizorul sârb de film Aleksandar Petrovič (n. 1929)

– 2012: A murit actriţa americană Phyllis Diller, considerată o veritabilă pionieră la Hollywood în anii ’60 ai secolului XX, întrucât a fost prima femeie devenită celebră pentru spectacolele ei de stand up comedy (n. 1917) – 10 ani

– 2013: A murit scriitorul şi scenaristul american Elmore Leonard; poreclit „Dickens din Detroit“, a fost apreciat pentru realismul crud şi pentru dialogurile sale excelente (n. 1925)

– 2017: A murit Jerry Lewis (nume la naștere: Joseph Levitch), comic, actor, cântăreț, regizor de film, producător și scenarist american (n. 1926) – 5 ani

– 2018: A murit Uri Avneri (nume real: Helmut Ostermann), ziarist, scriitor, om politic și militant pacifist israelian; în 1950 a fondat săptămânalul „Haolam Haze” („Această Lume”), pe care îl va conduce timp de 40 de ani, militând pentru coexistenţa cu populaţia arabă şi în favoarea creării unui stat palestinian (n. 1923, în Germania)

– 2019: A murit Fred Rister (nume real: Frédéric Riesterer), producător muzical și compozitor francez de muzică electronică (n. 1961)