„Moldovagaz” a achitat companiei Gazprom plata pentru luna iulie

Compania de distribuție a gazelor naturale din Republica Moldova „Moldovagaz” a achitat către Gazprom datoria pentru livrările de gaze naturale efectuate în iulie, dar cere amânarea până la sfârșitul trimestrului IV a plăţii avansului pentru luna august, care trebuia achitat înainte de a 20-a zi a lunii curente, a scris, luni, şeful companiei moldoveneşti, Vadim Ceban, pe canalul său Telegram. „Pentru a evita speculațiile, aș dori să precizez că astăzi, „SA Moldovagaz” a plătit companiei Gazprom datoria pentru livrările de gaze naturale efectuate în iulie. În același timp, din motivele anunțate anterior, compania a fost nevoită să ceară furnizorului principal amânarea plăţii pentru august” – a spus Ceban. Săptămâna trecută, acesta a declarat că „Moldovagaz” a adresat un apel companiei Gazprom cu o solicitare „de prelungire până la sfârşitul trimestrului al patrulea a termenului de plată a plăţilor anticipate pentru august-septembrie, dar încă nu a primit răspuns”. Rambursarea datoriei pentru combustibil și plățile la timp au fost printre principalele condiții în care Gazprom a acceptat, în octombrie 2021, să prelungească contractul de furnizare a combustibilului albastru către Republica Moldova pentru următorii cinci ani. La începutul anului 2022, din cauza creșterii puternice a prețurilor și a dorinței autorităților de a menţine tarifele pentru populație, compania „Moldovagaz” a amânat de mai multe ori plățile către Gazprom și a primit avertismente de la aceasta. Într-o astfel de situație a fost necesară intervenția guvernului și introducerea stării de urgență în țară. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, și-a exprimat teama că criza neplăților se va repeta./ssirbu/dsirbu

https://tass.ru/ekonomika/15531829) (www.tass.ru – 22 august)