S-a încheiat perioada dedicată dezbaterii publice a proiectelor de modificare a legilor educaţiei

Astăzi se încheie perioada dedicată dezbaterii publice a proiectelor de modificare a Legilor educaţiei, iar tot mai multe voci cer prelungirea termenului şi fac apel la o dezbatere reală. Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti spun că discuţiile ar trebui să continue cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie pentru a se asigura un cadru optim de consultare. Într-o scrisoare deschisă, adresată ministrului educaţiei, şi publicată astăzi în mediul online, mai mulţi profesori şi oameni de cultură cer de asemenea prelungirea perioadei de dezbatere publică, precum şi implicarea şi consultarea reală a intelectualilor româniei, a corpului profesoral şi a părinţilor. Una dintre cele mai frecvent contestate prevederi în ultima perioadă este introducerea posibilităţii de organizare separată a examenelor de admitere la colegii pentru absolvenţii de clasa a VIII-a.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 august)/avladucu